joi, 18 septembrie 2014

74 de ani de la masacrul de la Ip, când 157 de români au fost ucişi de armata ungară. La comemorare nu au participat politicieni români!

„După ce ne-au executat pe toţi, ne-au căutat pe fiecare cu lanterna să vadă dacă mai respirăm. Care mai mişca, era împuşcat până nu mai mişca deloc. Când au ajuns la mine, eu eram cu faţa în jos. Unul dintre ei a zis: «Ia veniţi şi mai trageţi nişte gloanţe în ăsta!» Soldatul a venit şi a tras încă cinci gloanţe" Gavril Butcovan.
Şansa lui Gavril Butcovan a fost că gloanţele nu i-au atins zonele vitale ale corpului, dar şi că a avut inspiraţia să rămână în ţărână, nemişcat, până dimineaţa la ora 8.00.
Mulţi alţii n-au avut, însă, norocul său.
„Vedem aici, pe această placă comemorativă, numele lui Lontea Gheorghe şi al lui Lontea Ana, de 38, respectiv de 31 de ani. În acea noapte, femeii i-a venit sorocul. Soţul ei s-a dus după moaşă, dar a fost oprit de o echipă, care l-au adus acasă unde au despicat burta femeii cu o baionetă, au scos copilul şi au dat cu el de pereţi, ca şi cu o minge, până a murit", povesteşte Nicolae Pop.
Peste o mie de oameni s-au adunat duminică în localitatea Ip, pentru a-i comemora pe cei 157 de români ucişi de armata horthystă, în urmă cu 74 de ani, într-una dintre cele mai sângeroase pagini ale istoriei României. Mesajul urmaşilor celor ucişi: „Iertăm, dar nu putem uita!", scrie Alina Popa pe adev.ro/nbwgll, preluat de Romanian Global News.
Nu mai puţin de 157 de români, de la copii de nici doi ani la bătrâni de peste 80 de ani, au fost măcelăriţi la Ip, în Sălaj, de armata horthystă, într-o tristă noapte de 13 spre 14 septembrie. Se întâmpla în 1940, la câteva zile după Dictatul de la Viena.
La 74 de ani distanţă în timp, la monumentul ridicat pe locul gropii comune în care au fost azvârlite trupurile mutilate de baionetele soldaţilor unguri şi ciuruite de gloanţe, peste o mie de persoane s-au adunat, ieri, în semn de neuitare a acestor orori. Au fost acolo, cu o floare în mână ori, pur şi simplu, cu emoţia rememorării unei pagini triste din istoria României, copiii şi bătrâni, oameni simpli şi oficialităţi, români şi maghiari. După ce ultimul supravieţuitor al teribilului masacru, Gavril Butcovan, a murit chiar în ziua comemorării masacrului, în urmă cu patru ani, rolul de a pune o piedică în calea uitării l-a luat, de atunci, profesorul de istorie Nicolae Pop.
L-am întâlnit şi în acest an la cimitir, vorbind cu patos despre ceea ce s-a întâmplat atunci şi despre cât de important este să fim atenţi ca astfel de orori ale istoriei să nu se repete. „Iertăm, dar nu putem uita! Pentru că 157 de oameni au murit, în acea noapte, fără a fi avut o altă vină decât aceea de a fi români. La Ip nu au murit nici evrei, nici slovaci, nici romi. Au murit doar români", ne spune profesorul.
Un alt masacru, cel din Treznea a avut loc în 9 septemebrie 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, când trupele ungare horthyste au intrat în comună. Primele victime au fost copiii aflaţi cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. După ocuparea satului, unităţile maghiare au dezlănţuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Treznea". Români şi evrei - în special femei, copii şi bătrâni - au fost masacraţi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu săbiile şi baionetele, iar casele atacate cu grenade şi incendiate. În urma acestor incidente, au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei.

Preluarehttp://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=14720:74-de-ani-de-la-masacrul-de-la-ip-cand-157-de-romani-au-fost-ucii-de-armata-ungar-nu-au-participat-politicieni-romani&catid=51:analize--interviuri&Itemid=72

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu