POESIS - VASILE BELE

 

Amintiri prezente ...

Până și frunza tremură

în bătaia vântului de octombrie

furnicile – harnice toată ziua și-au adunat

vrute-și-nevrute în casa lor

vulpea în căutarea unei prăzi

încearcă să imite lătratul câinelui atent la tot ce-i

în jurul său

atent la stăpânul cel pe care-l slujește

de foarte mulți ani

au îmbătrânit împreună

stăpân și câine

doar credința și dragostea au rămas la fel

din cauza gerului cumplit

și cuiele din fereastră au slăbit din rezistența lor

încă stăpânul nu a avut bani să le schimbe

cu modernitatea termopană

îi plac așa cum le-a găsit

când a venit pe lumea asta

casa atunci era a bunicilor materni

n-a schimbat nimic

și nici n-ar dori vreo schimbare

de dragul celor care s-au grăbit să plece

spre o altă lume

și cuvântul a ruginit de atâta tăcere

copacul cu rădăcina adâncă înfiptă în pământ

este martorul istoriei – pe-aici doar liniștea și

prietenia și rugăciunea și bunătatea domnesc

valorile morale încă nu au dispărut

ca în curtea vecinilor

aici respectul este același pentru ce a fost

pentru ce este și evident pentru ce va fi

pentru ce va rămâne

oricâte generații se vor perinda prin ocol

vor trebui să respecte ce au găsit la venirea lor

altfel nu au ce călca pământul sfânt

încă nu s-a dat startul chiar dacă latratul

se-aude din ecou

Baia Mare, ianuarie, 2015

.......................................

Lada  de zestre ...

ceasul cu cuc de pe perete a amuțit

cred că foamea l-a oprit

sub ceas – rezemată de perete tă plină-ochi

lada de zestre a bunicii – o ocrotește ca pe

lumina ochilor

în ladă știe fiecare amănunt -

știe cum este așezat fiecare lucru martor

incontestabil că mai avem istorie -

în rest uită amănuntele esențiale

simțindu-se din ce în ce mai slăbită

bunica se întreabă uneori și cu voce tare

cui va lăsa lada

cui va lăsa zestrea

cui va lăsa istoria scrisă în lucruri a neamului

din care cu atâta mândrie recunoaște că s-ar trage

ar vrea să se asigure înainte de plecare

că totul de aici rămâne pe o mână bună

cui oare?

ulița satului s-a transformat în drum asfaltat

cireșii din livadă care înfloreau atâta de frumos

în fiecare primăvară

au devenit mobilă în casa celui de-al doilea ginere

n-a avut milă de frumusețea și nici de rodul lor

fără milă a băgat drujba în pom

oare l-o fi durut?

părul din care mâncau pere toți

cei care treceau pe uliță în vremea rodului

a devenit cenușă l-au ars într-un an

nici nu-și mai aduce aminte când

doar știe că a fost

l-a ajuns și pe acesta drujba și securea

dimineața nici cocoșii nu mai cântă

- și ce frumos cântau odată! -

era semnalul deșteptării pentru întregul sat

atunci nu-ți trebuia ceas cu cuc

îl țineai de bibelou

căruța aproape distrusă

mai există dar ce folos dacă nu o mai știm îngriji

cică - ,,la ce folos?!”   

la ea s-au înjugat vitele din grajd pentru a

ara câmpul și-a da rod

pentru a aduce lemnele din pădurea destul de departe

- azi pe toate le facem ... și arat și semănat și adus lemne ...

cu tractorul pe bază de motorină

nu se mai aude: ,,cea Joiană!”, ,,hăis Bourean!”

căci în ogradă fiecare avea un nume –

și câinele și pisica și oile și caii ...

azi totul poartă numele modernității

în casa mare e întuneric

pentru că nu au mai găsit fotoghim

(petrol lampant pentru cei care nu cunosc

acest termen modern)

mămuca bolnavă nu poate ajunge la

întrerupător din cauza durerilor de picioare

- tare a mai dor, Doamne –

au obosit și ele de atâta alergătură

de atâta tinerețe

în tinerețe totul era ușor avea sens și înțelepciune

pe cât de ușor era atunci

pe atât de greu e azi cu atâta modernism ...

e prea târziu și pentru oase nici măcar

unsoarea nu le mai ajută

undeva destul de aproape

se aude glasul unui cuc –

în plină iarnă pe ger cumplit printre fulgii

atâta de frumoși

mămuca și-a dat seama

e de la ceasul cu cuc de pe perete

oare cât va mai bate?

să mai treacă iarna asta ... și durerea de picioare să

mai treacă ... și-apoi în primăvară pe cântatul cucului

voi planta trei cireși și trei peri

îi voi sădi eu căci îmi va da Dumnezeu putere

dacă alții nu vor dori să sape groapă pentru ei

dar cui las lada de zestre?

Baia Mare, ianuarie, 2015