Gurile rele prezic că bisericile vor fi părăsite de
credincioşi din cauza ezitărilor în adaptarea la normele societăţii moderne,
dar îngrijorările lor nu pot fi luate în serios, deoarece credinţa nu este o
modă dependentă de oamenii de azi, ci are o bază ce ne defineşte pe toţi, în
întreaga viaţă sau doar într-o parte a acesteia. Oricîte gafe ar face cultele
şi preoţii, credinţa nu va dispărea, esenţa sa fiind perenă, nu temporară.
După anul 1989, bisericile româneşti caută să se plieze pe
noua lume deschisă spre Europa civilizată şi democratică, liberală şi
capitalistă, cu succese şi insuccese de etapă, definitorie fiind deschiderea
spre social, încă parţială, dar evidentă. Deodată cu explozia de tentaţii, au
apărut noi păcate, pe care biserica trebuie să le explice şi să nu le lase să
se transforme în crime spirituale. Oricît ar părea de greu de crezut, sfatul
duhovnicului multe infracţiuni poate împiedica!
Scopul bisericii este să ne convingă că există o cale de a
trăi în armonie cu noi înşine, cu semenii, cu natura, cu Universul, dacă nu
sîntem prea îndrăzneţi în faţa necunoscutului. Religiile ne indică să mergem pe
calea rugăciunii, însă indivizii umani sînt extrem de activi şi puţin
predispuşi la meditaţie, ci mai mult spre evaziune morală, încît preoţii se
simt obligaţi să-şi lărgească aria de indicaţii comportamentale – cum este
sfatul dat părinţilor să vaccineze copiii cu „indicaţie terapeutică” (imunizarea
este o prevenţie prin subînbolnăvire, nu un tratament). În dorinţa de a fi pe
placul statului, şefii bisericii se implică în strategiile politice, făcîndu-se
purtători de cuvînt în slujba unei forţe de jos. Preoţii îşi părăsesc obiectul
de activitate, luînd exemplul papei (care este şi şef de stat). Îndemnurile
generale, la pace, toleranţă, ar fi de înţeles, dar papa s-a referit şi la
posibila existenţă a … extratereştrilor (subiect umoristic), deci ar exista un
Dumnezeu şi al acestor fiinţe din galaxii.
Creştinismul se află la baza civilizaţiei occidentale, însă
de o vreme statul s-a separat de culte şi constituţia nu-l proclamă pe
Dumnezeu. Laicizarea generează tentaţia preoţimii să deplîngă criza omului, dar
acest exces arată şi faptul că preoţii nu reuşesc să pătrundă mai adînc în
misterul Marelui Anonim pe care îl caută toate religiile lumii. Trebuie să fie
inspiraţi precum Isus (Moise, Buda, Mahomed), ceea ce nu este lesne, şi atunci
preoţii se pierd în cotidianul factual, însă nu există un pericol iminent
pentru creştinism, cu tot succesul cultelor de nişă şi al curentelor
spiritualiste care adesea cad în vrăjitorie, insistînd să-l ajute pe om cu
orice preţ. Creştinismul nu poate fi anulat de scandaluri, chit că atacurile
societăţii civile asupra preoţilor homosexuali şi pedofili ne tulbură,
îngreunînd purificarea societăţii.
Ştiinţa a preluat multe probleme ale religiei – metodele de
a-i convinge pe oameni că există Dumnezeu seamănă cu ale fizicienilor ce caută
esenţa în miezul atomului şi-n inexplicabilele cuante. Filosofii afirmă că
materia are exterior şi interior, iar în interior se află… nimic, ceva ce
seamănă cu neantul. Credinţa este comparată cu o ceapă pe care o cureţi foaie
cu foaie pînă la ultima şi în mijloc e gol. Explicaţiile se lovesc de aceste
piedici în cunoaştere, pe care religia le-a înfruntat prima şi are meritul că
oameni inteligenţi (preoţii) le exprimă în cuvinte. Fără creştinism, am fi
rămas la religiile naturii, păstrate ca rudiment în sărbătorile supranumite
Florii, Rusalii, Ignat şi Sînziene.
Creştinismul e o religie nouă în comparaţie cu cele
orientale. Crucea ca simbol cultural urban ordonează spaţiul, deşi noi,
ruralii, am agrea o cruce de lemn verde, ce mai păstrează netăiate cîteva
rămurele cu frunze, dovada speranţei că omul va învia precum răchita nedecojită
înfiptă în pămînt. Preoţii şi călugării cu păcate sînt cu atît mai greu de
acceptat, chiar dacă biserica şi mănăstirea lor s-ar afla într-un zgîrie-nori
din New York. Înţelegînd limitările cultelor şi ne păstrăm mintea şi credinţa
întreagă, supusă doar cunoaşterilor culturale şi mistice.
Autor: Nicolae GOJA
Sursa: Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu