Când autorităţile şi instituţiile statului lucrează pe
ascuns, într-o totală sau parţială lipsă de transparenţă, opinia publică are
motive să intre la bănuieli şi suspiciuni.
Cum explicaţiile din partea autorităţilor nu vin, cetăţenii
îşi rezervă dreptul de a-şi formula propriile întrebări şi răspunsuri. Fără să
despice firul în patru, rămân la convingerea că în spatele uşilor închise se
petrec lucruri necurate, imorale sau ilegale. Aşa s-au născut întrebările
retorice intrate în ultimele zile în atenţia presei şi opiniei publice. Este
vorba despre pensiile speciale ale unor categorii sociale favorizate, fenomen
cu propria lui istorie, care nu poate fi luat ca o noutate. Înainte de toate,
ar fi bine de ştiut că, în instituţiile de forţă, salariile şi pensiile
continuă să rămână şi azi confidenţiale, ca pe vremea comunismului. Nu înţeleg
de ce actualul ministru al muncii evită să furnizeze informaţii legate de grila
de salarizare şi pensionare a respectivelor categorii. Prudenţa ministrului
ridică semne de întrebare şi probabil îi este teamă că la un moment dat,
eventual pentru îndrăzneală, s-ar putea să dea şi socoteală. Cu instituţiile
care veghează la liniştea noastră, dumneaei a realizat că nu e bine să te pui
rău. La momentul potrivit, cu mici excepţii, presa bine intenţionată şi oamenii
de opinie, faţă de nebunia pensiilor speciale, au avut o poziţie corectă şi
merită apreciaţi că îşi menţin punctele de vedere. Argumentele invocate nu se
justifică, nu au logică şi constituie o sfidare la adresa milioanelor de
pensionari cu pensie calculată exclusiv pe principiul contributivităţii.
Declaraţii de genul că o dată un drept câştigat înapoi nu mai poate fi luat
este o prostie ieşită din gura celor interesaţi să pledeze în favoarea unor
astfel de aberaţii. Ca modele nedemne de urmat sunt personaje precum
puşcăriaşul jurnalist Sorin Roşca Stănescu „mare formator de opinie” şi Mona
Pivniceru, actual judecător la CCR. Conform Constituţiei, orice hotărâre sau
decizie poate deveni un drept câştigat doar dacă este rezultatul unei legi în
măsură să vizeze o întreagă categorie socială care ar putea face obiectul legii
respective. Spre exemplu, de ajustarea pensiei în funcţie de inflaţie trebuie
să beneficieze toţi pensionarii, în rest în cazul majorărilor de altă natură cei
cu pensii mari nu ar merita să primească niciun ban în plus. Altfel, orice altă
lege care favorizează o minoritate constituie un abuz de putere şi încalcă art.
16 (alin. 1 şi 2) din Constituţie, care spune că nimeni nu poate fi mai presus
de lege.
De haosul şi discriminările din sistemul de pensii, vinovaţi
se fac deopotrivă parlamentarii şi judecătorii CCR-ului, de ieri şi de azi. În
perioada guvernării CDR-iste, parlamentarii au deschis cu bună ştiinţă cutia
privilegiilor, iar ulterior ei şi urmaşii lor au bătut palma cu judecătorii şi
împreună, mânaţi de interese meschine, au menţinut-o deschisă. Dintre „marii”
politicieni ai vremii niciunul nu s-a gândit să ia în calcul dezechilibrele şi
impactul financiar pe care le-ar putea provoca asupra bugetului pensiile
absurde şi inadmisibile într-o societate care încă nu şi-a definit drumul
identităţii. Nici demnitarii de rang înalt nu trebuie scutiţi de vinovăţia care
li se cuvine. Deşi Tăriceanu face politică de la începutul democraţiei de abia
acum s-a trezit că fenomenul „dual” al cumulării la stat a pensiei cu salariul
este imoral şi incorect. De notorietate rămâne cazul judecătoarei Silvia
Stanciu, pensionată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi teleportată de
Johannis taman la CCR. Nici Ponta nu a avut curajul să-l tragă pe amicul său
Oprea de mânecă, ca să nu mai scoată pe bandă generali de armată cu lucrări de
doctorat plagiate. Este greu de înţeles cine are interes ca Văcăroiu să fie
menţinut de ani de zile în fruntea Curţii de Conturi? De ce magistraţii de la
CCR sunt numiţi pe criterii politice? Oare CCR-ul pentru greşelile făcute, cu
sau fără voie, când şi cui va trebuie să dea socoteală? Eu cred că este timpul
ca societatea să renunţe la serviciile personajelor din fruntea unor instituţii
ale statului, care au depăşit de mult vârsta pensionării. Nimeni nu are voie să
creadă că s-a născut gata învăţat şi la o adică nu ar putea fi înlocuit. Ce
poate crede omul obişnuit rămas un simplu spectator neangajat în faţa unor
astfel de manevre politice? Fără explicaţii oficiale şi pertinente, nu-i rămâne
decât să-şi caute singur răspunsurile. Sau să se întoarcă la învăţăturile lui
Băsescu care a abordat cu mai multă responsabilitate realităţile societăţii. Cu
toate relele făcute, în al doilea mandat, fostul preşedinte a încercat să
stopeze avalanşa salariilor şi a pensiilor nesimţite, dar nu a reuşit din cauza
guvernării PSD-iste, care mereu a trăit numai din promisiuni. Legat de subiect,
măsurile gândite şi luate de Olguţa Vasilescu nu sunt convingătoare. Cert este
că pensiile speciale sunt neconstituţionale, trebuie tăiate, nu plafonate şi
nici să rămână în plată. Singura categorie care ar putea beneficia de astfel de
pensii sunt militarii aflaţi în teatrele de operaţiuni ale căror vieţi sunt
permanent puse în pericol.
Prin umare, pensiile speciale corect ar fi să rămână o
amintire, iar banii furaţi pesionarilor cinstiţi să fie restituiţi statului.
Lideri de sindicat de teapa lui Coarnă şi Dogaru nu merită luaţi în seamă şi nu
au decât să bată câmpii la TV până vor face spume la gură. Când actuala
guvernare va reuşi să depăşească orgoliile şi interesele magistraţilor de la
CCR, putem discuta că este pusă pe fapte mari şi merită să-i acordăm încredere.
Altfel, bunele intenţii rămân simple lovituri de imagine de care societatea nu
are nevoie.
Autor: Vasile ILUŢ
Sursa: Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu