vineri, 11 august 2017

ÎNTREBĂRI RETORICE TARDIVE

Când autorităţile şi instituţiile statului lucrează pe ascuns, într-o totală sau parţială lipsă de transparenţă, opinia publică are motive să intre la bănuieli şi suspiciuni.
Cum explicaţiile din partea autorităţilor nu vin, cetăţenii îşi rezervă dreptul de a-şi formula propriile întrebări şi răspunsuri. Fără să despice firul în patru, rămân la convingerea că în spatele uşilor închise se petrec lucruri necurate, imorale sau ilegale. Aşa s-au născut întrebările retorice intrate în ultimele zile în atenţia presei şi opiniei publice. Este vorba despre pensiile speciale ale unor categorii sociale favorizate, fenomen cu propria lui istorie, care nu poate fi luat ca o noutate. Înainte de toate, ar fi bine de ştiut că, în instituţiile de forţă, salariile şi pensiile continuă să rămână şi azi confidenţiale, ca pe vremea comunismului. Nu înţeleg de ce actualul ministru al muncii evită să furnizeze informaţii legate de grila de salarizare şi pensionare a respectivelor categorii. Prudenţa ministrului ridică semne de întrebare şi probabil îi este teamă că la un moment dat, eventual pentru îndrăzneală, s-ar putea să dea şi socoteală. Cu instituţiile care veghează la liniştea noastră, dumneaei a realizat că nu e bine să te pui rău. La momentul potrivit, cu mici excepţii, presa bine intenţionată şi oamenii de opinie, faţă de nebunia pensiilor speciale, au avut o poziţie corectă şi merită apreciaţi că îşi menţin punctele de vedere. Argumentele invocate nu se justifică, nu au logică şi constituie o sfidare la adresa milioanelor de pensionari cu pensie calculată exclusiv pe principiul contributivităţii. Declaraţii de genul că o dată un drept câştigat înapoi nu mai poate fi luat este o prostie ieşită din gura celor interesaţi să pledeze în favoarea unor astfel de aberaţii. Ca modele nedemne de urmat sunt personaje precum puşcăriaşul jurnalist Sorin Roşca Stănescu „mare formator de opinie” şi Mona Pivniceru, actual judecător la CCR. Conform Constituţiei, orice hotărâre sau decizie poate deveni un drept câştigat doar dacă este rezultatul unei legi în măsură să vizeze o întreagă categorie socială care ar putea face obiectul legii respective. Spre exemplu, de ajustarea pensiei în funcţie de inflaţie trebuie să beneficieze toţi pensionarii, în rest în ca­zul majorărilor de altă natură cei cu pensii mari nu ar merita să primească niciun ban în plus. Altfel, orice altă lege care favorizează o minoritate constituie un abuz de putere şi încalcă art. 16 (alin. 1 şi 2) din Constituţie, care spune că nimeni nu poate fi mai presus de lege.
De haosul şi discriminările din sistemul de pensii, vinovaţi se fac deopotrivă parlamentarii şi judecătorii CCR-ului, de ieri şi de azi. În perioada guvernării CDR-iste, parlamentarii au deschis cu bună ştiinţă cutia privilegiilor, iar ulterior ei şi urmaşii lor au bătut palma cu judecătorii şi împreună, mânaţi de interese meschine, au menţinut-o deschisă. Dintre „marii” politicieni ai vremii niciunul nu s-a gândit să ia în calcul dezechilibrele şi impactul financiar pe care le-ar putea provoca asupra bugetului pensiile absurde şi inadmisibile într-o societate care încă nu şi-a definit drumul identităţii. Nici demnitarii de rang înalt nu trebuie scutiţi de vinovăţia care li se cuvine. Deşi Tăriceanu face politică de la începutul democraţiei de abia acum s-a trezit că fenomenul „dual” al cumulării la stat a pensiei cu salariul este imoral şi incorect. De notorietate rămâne cazul judecătoarei Silvia Stanciu, pensionată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi teleportată de Johannis taman la CCR. Nici Ponta nu a avut curajul să-l tragă pe amicul său Oprea de mânecă, ca să nu mai scoată pe bandă generali de armată cu lucrări de doctorat plagiate. Este greu de înţeles cine are interes ca Văcăroiu să fie menţinut de ani de zile în fruntea Curţii de Conturi? De ce magistraţii de la CCR sunt numiţi pe criterii politice? Oare CCR-ul pentru greşelile făcute, cu sau fără voie, când şi cui va trebuie să dea socoteală? Eu cred că este timpul ca societatea să renunţe la serviciile personajelor din fruntea unor instituţii ale statului, care au depăşit de mult vârsta pensionării. Nimeni nu are voie să creadă că s-a născut gata învăţat şi la o adică nu ar putea fi înlocuit. Ce poate crede omul obişnuit rămas un simplu spectator neangajat în faţa unor astfel de manevre politice? Fără explicaţii oficiale şi pertinente, nu-i rămâne decât să-şi caute singur răspunsurile. Sau să se întoarcă la învăţăturile lui Băsescu care a abordat cu mai multă responsabilitate realităţile societăţii. Cu toate relele făcute, în al doilea mandat, fostul preşedinte a încercat să stopeze avalanşa salariilor şi a pensiilor nesimţite, dar nu a reuşit din cauza guvernării PSD-iste, care mereu a trăit numai din promisiuni. Legat de subiect, măsurile gândite şi luate de Olguţa Vasilescu nu sunt convingătoare. Cert este că pensiile speciale sunt neconstituţionale, trebuie tăiate, nu plafonate şi nici să rămână în plată. Singura categorie care ar putea beneficia de astfel de pensii sunt militarii aflaţi în teatrele de operaţiuni ale căror vieţi sunt permanent puse în pericol.
Prin umare, pensiile speciale corect ar fi să rămână o amintire, iar banii furaţi pesionarilor cinstiţi să fie restituiţi statului. Lideri de sindicat de teapa lui Coarnă şi Dogaru nu merită luaţi în seamă şi nu au decât să bată câmpii la TV până vor face spume la gură. Când actuala guvernare va reuşi să depăşească orgoliile şi interesele magistraţilor de la CCR, putem discuta că este pusă pe fapte mari şi merită să-i acordăm încredere. Altfel, bunele intenţii rămân simple lovituri de imagine de care societatea nu are nevoie.

Autor: Vasile ILUŢ

Sursa: Graiul Maramureşului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu