duminică, 6 august 2017

TELEFOANELE MOBILE VOR FI INTERZISE ÎN ŞCOLI! CUM VREA MINISTRUL EDUCAŢIEI SĂ PUNĂ ÎN APLICARE MĂSURĂ

Telefoanele mobile vor fi interzise in scoli! Ministrul Educatiei, Liviu Marian Pop, a spus ca intentioneaza sa faca modificarile necesare pentru ca telefoanele mobile sa nu mai fie permise in salile de curs. Potrivit ministrului, telefoanele mobile ar urma sa fie lasate intr-un loc special amenajat si securizat, de unde sa fie ridicate la terminarea cursurilor zilnice.



"Imi doresc foarte mult sa nu se mai foloseasca telefonul in timpul orei ai sa existe o zona in care sa se depoziteze telefoanele mobile in timpul orei. Imi doresc din acest punct de vedere o eficientizare a procesului instructiv-educativ, dar, pentru asta, avem nevoie si de parteneri, de autoritatile locale si, de ce nu, de mass-media”, a spus Ministrul Educatiei.

Potrivit acestuia, o decizie finala va fi luata dupa dezbaterea ampla pe Regulamentul de organizare si functionare a invatamantului preuniversitar unde se va decide alaturi de parteneri, parinti si elevi.

Declaratiile ministrului au fost facute miercuri, la Buzau, la Adunarea Generala a Consiliului National al Elevilor. Aici Liviu Marian Pop a reamintit si faptul ca elevii nu vor mai fi nevoiti sa stea de serviciu la intrarea in scoli, acestia fiind inlocuiti de cadrele didactice auxiliare si cadrele nedidactice.


In prezent, telefoanele mobile sunt oricum interzise in timpul cursurilor, cu exceptia cazurilor in care sunt folosite in procesul educativ sau in situatii de urgenta.

Parintii vor si camere de supraveghere in clase.

De asemenea, Federatia Nationala a Parintilor propune ca toate camerele de supraveghere instalate pentru examene sa functioneze si in timpul anului scolar, pentru ca atunci cand exista acuzatii de violenta, precum cele care au tot aparut in mass-media, sa poata fi obtinute dovezi.

Sindicatele nu sunt insa de acord, sustinand ca e nevoie de acordul profesorului si al parintilor pentru inregistrarea orelor de curs:"Se poate pune problema unui furt intelectual pentru ca fiecare profesor are drept de proprietate fata de ce face el la ora, la clasa. Are schita lui de lectie, are strategia lui, care nu se poate pune la dispozitia oricui. Profesorii nu sunt sclavi pe plantatie si se ia orice decizie fara a se tine cont de pozitia lor. Este un sistem cu circuit inchis, nu vine cineva, din afara, sa monitorizeze ceea ce se intampla in clasa", a argumentat presedintele institutiei Spiru Haret, Marius Nistor, conform Mediafax.

Autor: Ion Andreea
Sursa: PortalInvatamant



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu