Timpul
sensibilităţilor
Ninge iar în această
zi,
cu fulgi de cer prin
aripile unui înger,
ninge cu iubirea
noastră, purtată prin timp,
o bucurie infinită a
sufletului
prin ferestrele
deschise sau poate nici ea,
ci doar un gând de
împlinire,
pe urmă doar conturul
trupurilor
luminate în noaptea
destinului,
un fir în balansul
căutărilor noastre.
Ard stelele căzute,
încălzind piatra,
cu piatra aruncată-n
oglinda apei,
un cerc într-un alt
cerc, într-un alt cerc...
până la marginea
apei,
la ultimul cerc,
dintr-un alt timp!
Dacă vrem să căutăm
ceva,
îndepărtând norii,
va trebui să ridicăm
piatra,
ca, odată găsit ce
căutăm,
să continuăm,
să dăm la o parte noi
pietre,
să îndepărtăm alţi
nori,
toţi norii,
până la ultimul de pe
cerul nostru.
Ştiu, e posibil ca
primul lucru găsit
să ne distragă
atenţia căutării.
Ştiu, tot ce poţi
atinge
te duce pe aleea
dorită temporar,
căci drumul
descoperirii este fericirea,
iar ce nu poţi atinge
eterna dorinţă - un
drum nemărginit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu