marți, 2 iulie 2019

UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA la CENTENAR / Gala premiilor UZPR pe 2018


UZPR a sărbătorit în acest an centenarul existenței sale. În 11 ianuarie a fost dezvelită o placă memorială montată pe frontispiciul clădirii (str. C-tin Mille nr.4) în care a fost semnat, în 11 ianuarie 1919, actul de constituire al Uniunii. Au urmat, în timp, o serie de alte activități, în Bucu­rești și în țară, fiindcă, „pentru a putea privi
înainte… UZPR se adaptează, se reinventează, bate în ritmul contempo­ra­neității și al oamenilor în slujba cărora s-a pus” (D. D. Glăvan, preșe­dintele UZPR). Și, fiindcă în anul trecut conducerea uniunii a lansat în cinstea Centenarului Unirii concursul „Tot ce-i românesc nu piere!”, în care s-au înscris aproape 100 de concurenți, și juriul și-a încheiat treaba, în 19 iunie a avut loc festivitatea de premiere a câș­tigătorilor. Gazdă primitoare a fost postul public de televiziune, Studioul II, iar moderator: Mihai Constantinescu. (După ce va trece prin prelucrarea de specialitate, înregistrarea făcută va fi difuzată pe TVR, începând cu data de 6 iulie.)
Organizarea foarte bună (felicitări celor implicați!) a făcut ca studioul să fie plin cu invitați de marcă: ambasadori, academicieni, ziariști din presa scrisă și on line, din radio și televiziune, reprezen­tanți ai filialelor UZPR din toată țara. După cuvântul, scurt și concis, al președintelui, Doru Dinu Glăvan, timp de aproape patru ore, s-au rostit „laudatio” despre premiați și lucrările lor, reprezentând: presa scrisă, online, reviste, producții radio, producții tv, carte de publicistică, premiul pentru întreaga activitate, s-au înmânat trofee și diplome…o formație muzicală de bună calitate, – cu mențiune specială pentru un invitat special, Sergiu Cioiu – au contribuit sim­țitor la reușita evenimentului. Premiul pentru „Carte de publicistică” a fost atribuit lui Ioan Ardelean-Pruncu pentru cartea: „Mara­mureșul ziare și ziariști. De la începuturi până în 1945”, apărută în 2018 la Editura „Valea Verde” din Sighetu Marmației.


Maramureşeanul Ioan Ardeleanu-Pruncu a primit Premiu pentru carte de publicistică
Laudatio
De puține ori, la vârsta senioriatului, evenimentele te mai surprind. Iată că am trăit o puternică emoție când am pătruns în fondul lucrării pe care astăzi, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România o evidențiază cu un important premiu.
Autorul, Ioan Ardeleanu-Pruncu, s-a angajat la o muncă de galere când  și-a propus să aducă spre cititor o enciclopedie, un tom numit cu un titlu modest, dar clar: ,,Mara­mureșul. ZIARE ȘI ZIARIȘTI de la începuturi până în 1945.” Un efort de cercetare dus pe mulți ani, acoperă aproape un secol – de la prima pu­blicație jurnalistică din Maramureș, din 1865, până la momentele tumultoase, dramatice și încă puțin cunoscute din anii de început ai eliberării, devenită de fapt ocupație sovietică.
Păstrarea și Devenirea Țării Maramureșului sunt prezentate într-o prefață semnată de Ioan Aurel Pop – omul de știință care a dat monumentala Istorie a Transilvaniei și se află în fruntea Academiei Române. În acest cadru de înalt profesionalism jalonat din startul volumului, descoperim o metodă de abordare dusă consecvent pe tot parcursul volumului de peste 600 de pagini. Istoria Maramureșului este prezentată prin angajarea în marea cauză națională a unor publicații locale susținute de oamenii de cultură – colaboratori, fondatori sau ziariști.
Ioan Ardeleanu-Pruncu aduce la lumină cu forța evocării excelent documentate mari fapte de patriotism și angajare până la sacrificiu a personajelor care au servit cauza națională prin cuvântul scris românește în vatra maramureșeană.
Figuri tragice, care după MARELE ACT de la 1 decembrie 1918 trăiesc drama Dictatului de la Viena.
Ion Bilțiu-Dăncuș, condamnat la moarte de două ori în 1918 și 1944 de austro-ungari și apoi de hortyști, nu scapă de furia rușilor pentru că s-a opus alipirii Maramureșului la Ucraina Sovietică în 1945.
Cu interes descoperim din volumul premiat că una din ­per­sonalitățile televiziunii române -Tudor Vornicu -, este nepotul unui mare intelectual patriot- Gheorghe Vornicu, profesor și ziarist, fondator al Muzeului etnografic al Maramureșului din Sighetu Marmației.
Autorul volumului pe care am onoarea să-l prezint dv, un om de cultură profund dedicat Maramu­re­­șului, este și un ziarist cu un cuvânt mereu prezent în actualitatea vremurilor și locurilor. Alegerea UZPR MERITĂ ȘI EA, ÎN SINE, UN PREMIU.


Dan Constantin, senior editor Jurnalul, cotidian național

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu