sâmbătă, 14 septembrie 2019

14 septembrie - Ziua Crucii


Biserica noastră cinsteşte Sfânta Cruce în mod deosebit astăzi, când sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al 4-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în ­cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a 3-a din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.
Ziua de astăzi este zi de post pentru că ne amintim de Jertfa de pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi prin post şi rugăciune retrăim Vinerea Mare, ziua Răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea la Sfânta Liturghie se citeşte pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol Ioan (19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35), care vorbeşte despre răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De fapt, când cinstim Sfânta Cruce ne amintim de Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care a sfinţit Crucea cu scump Sângele Său şi ne-a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită asupra celui rău.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune despre Sfânta Cruce că „este nădejdea creştinilor, învierea morţilor, călăuza celor deznădăjduiţi, toiagul de sprijin a celor ologi, mângâierea celor săraci, frâul celor bogaţi, pierzania celor mândri, pedeapsa făcătorilor de rele, biruinţa asupra diavolului, învăţătura celor tineri, susţinerea celor lipsiţi, cârmaciul corăbierilor, nădejdea naufragiaţilor, zidul de apărare al luptătorilor. Crucea este părintele celor orfani, apărătoarea fecioarelor, sfătuitoarea iubitorilor de dreptate, liniştea celor întristaţi, apărătoarea celor mici şi slabi, înţelepciunea bărbaţilor, ultimul gând al bătrânilor, lumina ce luminează în întuneric, măreţia şi strălucirea conducătorilor credincioşi, libertatea robilor, slava muncilor, doctorul celor bolnavi, pâinea celor flămânzi, izvor a toată înţelepciunea şi acoperământ celor goi”.
Sfânta Cruce este păzitoarea creştinilor, ocrotitoarea neamului nostru, de aceea astăzi să ne rugăm spunând: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvîntează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei – 14 Sep, 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu