Ziua Limbii Române
este un moment în care ar trebui să ne aducem aminte de importanța deosebită a acestui element al identității noastre naționale.
România de astăzi există ca urmare a limbii române, în jurul
căreia au fost posibile Unirea Principatelor Române și Marea Unire și care
stă la baza întemeierii sentimentului național.
Nici un alt element nu ne unește mai
tare ca faptul că vorbim aceeași limbă și nu există nici un argument mai puternic
care să fi fost invocat în făurirea statului național
unitar român.
Limba română este principalul liant care ne ține împreună, care ne definește mai presus de orice și de
aceea ar trebui să o ocrotim și să o
prețuim.
Onoare și bucurie,
prețuire și
respect organizatorilor, distinsei doamne Ligya Diaconescu- directoarea
Revistei de Informație , Turism și
Cultură Româno- Canado –Americană
,,STARPRESS’’, condusă de Ligya Diaconescu, ,,Doamna Limbii Române’’așa cum au numit- o cei prezenți, denumirea fiind dată de președintele Ligii Scriitorilor Români,Al.
Florin Țene în urmă cu câțiva ani, Doamna sufletului Românesc, cum a
numit-o omul de cultură, istoricul George Rotaru, de curând, care i-a dăruit și o diplomă în acest sens,Doamna Ligya, cea
care, alături de domnul Al. Florin Țene, președintele
Ligii Scriitorilor Români a luptat împreună cu regretatul om de cultură , regizorul, scriitorul
CORNELIU LEU, inițiind Petiția
către Parlamentul României, (făcând numeroase drumuri la Parlament, Președinție,
Ministerul Culturii, în decursul a peste 7 ani), privind propunerea Sărbătoririi limbii
române, a limbii vorbite de românii din interiorul țării , dar și de cei
din diaspora).
Urmare a acestui fapt
revista internațională STARPRESS
condusă de scriitoarea Ligya Diaconescu, începând cu anul 2013 a organizat ,
anual, manifestări culturale dedicate Limbii Române, în ziua de 31 august, în diferite localități din
țară, în colaborare cu Liga
Scriitorilor Români : JUPITER, RM.VÂLCEA, SÂMBĂTA DE SUS, MONEASA, HOREZU,
având ca sprijin oameni de cultură din zonele respective: Dora Alina Romanescu,
George Rotaru, Mariana și Ovidiu Popa,
Florin T. Român, pr. Constantin Mănescu, Andrada Victoria Diaconescu .
În acest an,
2019, LIGYA DIACONESCU A ORGANIZAT A CINCEA EDIȚIE
A FESTIVALULUI ZILEI LIMBII
ROMÂNE LA OLĂNEȘTI, fiind sprijinită de părintele paroh al
Bisericuței din Albac-Olănești, preot EMILIAN GROȘENOIU, care s-a mobilizat ca și
coorganizator al acțiunii , pentru ca sărbatoarea să fie resimțită din plin.
Prima zi a festivalului a început cu emoții, în 30 august 2019 când Ligya și
Andrada Diaconescu și-au primit oasepeții din țară
și diaspora la VILA BELLADONNA,
construită în stil brâncovenesc.
La Bisericuța din
Albac a avut loc o seară culturală ,de
suflet și credință creștină. La Bisericuța din Albac s-a desfășurat un adevărat spectacol la care au participat nume mari ale
creatorilor de literatură, români care
au citit din creațiile lor dedicate Bisericutei
din Albac și eroului Național –HOREA , cel care a fost botezat în
acest superb monument. Bine documentate, referindu-se la mutarea bisericuței din Albac la Olănești pe vremea comuniștilor,
când această a fost demolată, înfrățirea
propusă și realizată de părintele paroh
Emilian Groșenoiu , între localitățile Olănești
și Albac, pentru păstrarea acesteia în
Olănești (cei din Albac dorind
strămutarea acesteia din nou în Albac), hramul fiind de Sfântul Pantelimon , care are loc în 27 iulie,
Sfântul fiind ocrotitorul localității,
al stațiunilor , al bolnavilor și
al cadrelor medicale. Au citit proză și
poezie : Melania Rusu Caragioiu din Montreal, Canada, Mariana Popa din Brașov, Nadia Urian din Cristeștii Ciceiului, Bistrița, Olimpia Sava din Galați,Ligya
Diaconescu din Rm.Vâlcea &Toronto Canada.
Ne-au încântat cu vocile superbe, talentatele Camelia
Florescu din București – care este și poetă, Maria Brădean , elevă la un renumit liceu, din Arad (pricesne și muzică ușoară),
Gheorghe Cărbunescu din Rm.Vâlcea – romanțe, și
renumita formație “COLOR” din VULCAN –
Valea Jiului – HUNEDOARA. • Bela András – chitară armonie , voce • Niki Nuță
– keyboard, voce • Fane Abradoai –
saxofon, voce • Geo Costin – chitară bas, voce.
Spectacolul s-a încheiat cu un show deosebit susținut
de CAMELIA FLORESCU împreună cu membrii FORMAȚIEI
“COLOR”.
La minunata sărbătoare a Zilei Limbii Române , în 31
august, au participat scriitori, iubitori ai culturii, colaboratori
ai revistei STSRPRESS , membri ai Ligii Scriitorilor ,membri ai Uniunii Scriitorilor , ai altor organizații culturale , români din țară, din SUA și
Canada, Marea Britanie , Italia, Spania și
România (București, Brașov, Cluj, Galați,
Craiova, Timișoara, Arad , Horezu,
Constanța, Deva, Mediaș, Târnăveni, Pitești etc .) dar și
cântăreți și formații de muzică ușoară, populară, pricesne, romanțe etc. , un ansamblu de dansuri populare,
care au desfășurat un spectacol de
peste patru ceasuri.
Deschiderea spectacolului a fost făcută de părintele EMILIAN
GROȘENOIU care a vorbit despre importanța acestei zile, despre cinstirea eroilor
neamului, istoricul localității stațiune balneară OLĂNEȘTI, despre ocrotitorul stațiunii,
SFÂNTUL PANTELIMON, rolul culturii și
păstrarea tradițiilor precum și necesitatea păstrării limbii române în
familiile din dispora.
LIGYA DIACONESCU a
prezentat revista pe care a fondat-o și
a cărei director este, REVISTA ROMÂNO-CANADO-AMERICANE “STARPRESS”, organizarea
anuală a Festivalului Limbii Române, lansarea anuală a ANTOLOGIEI LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ și a prezentat oaspeții și programul
festivalului.
A vorbit despre colaborarea cu LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI a
cărei membru în conducerea acesteia este și
l-a prezentat pe președintele acesteia,
scriitorul AL. FLORIN ȚENE din Cluj,
care a lansat două noi apariții
editoriale. Scriitoarea LUCIA ELENA LOCUSTEANU din Cluj –Napoca a prezentat
activitatea scriitorului Al. Florin Țene
și recenzia cărților lansate.
ANTOLOGIA LIMBA
NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ a fost prezentată de scriitoarea MARIANA POPA din Brașov, redactor –șef
al Revistei STARPRESS –redacția România, spicuind din creațiile scriitorilor prezenți în carte și
citind numele tuturor.
Aceasta antologie a fost dăruită gratuit participanților prezenți
la manifestarea culturală dar și pentru
biblioteci, comunități, biserici,asociații culturale din țară și întreag lume, ca
în fiecare an.
A prezentat apoi câte ceva din activitatea Revistei
STARPRESS și
a directorului acesteia, LIGYA DIACONESCU, precum și cartea lansataă de
Ligya în cadrul festivalului, volumul de versuri “vibrații”, dăruită cu generozitate prietenilor și
spectatorilor.
A prezentat apoi
ultima sa apariție editorială, “Zbor
spre Lumina Cunoașterii “, o carte de
reportaje din călătoriile făcute de-a lungul timpului în întreagă lume.
Redactorul –șef al
Revistei STARPRESS , redacția CANADA,
MELANIA RUSU CARAGIOIU din Montreal a
vorbit despre evenimente culturale desfășurate
la Montreal și în întreagă Canada,
despre frumusețile românești, limba noastră cea română pe care o vorbește în familie, cu prietenii, la revistă și în
asociațiile culturale românești, în care ocupă diverse funcțiii de conducere, datorită activității intense pe care o desfășoară și
a prezentat ultimele cărți publicate.
Lansări și
prezentări de carte au avut și
scriitorii IONELA FLOOD din Londra,
Marea Britanie, NADIA URIAN din Cristestii Ciceiului -Bistrița, TUDOSIA LAZĂR din Ivești, Buccesti – Galați, ȚITINA NICA ȚENE din Cluj, OLIMPIA SAVA din Galați, RODICA CALOTĂ din Tg. Jiu.
Au citit din creațiile
lor scriitorii Marinela Belu Capșa din Rm.Vâlcea, Maria Giurgiu din
Pordenone, Italia, Zenovia Zamfir din Rm.Vâlcea, Ovidiu Jucan din Cluj Napoca,
Livia Ciupercă și Doina Guriță din
Iași, Valer Popean din Târnăveni și
tânăra din Olănești, cu emoțiile de rigoare ale participării la un prim
festival de asemenea anvergură, Maria Ariana Băzăvan, elevă a liceului
Pedagogic din Rm.Vâlcea.
Ligya Diaconescu a decernat diplomele și trofele Revistei STARPRESS – LIMBA ROMANA
2019. Scriitorul Al. Florin Tene a oferit
diplome și medalia Virtutea Literară.
Părintele Constantin
Mănescu din Horezeu, președintele
Ligii Scriitorilor Români filiala Vâlcea – a lansat în cadrul festivalului
revista “MEORIA SLOVELOR”.
De remarcat prezența
unor remarcabili oameni de cultură, sosiți
de pretuitindeni , ALEXANDRINA CARAGIOIU
din Montreal, ALEXANDRU PASCU din
Madrid, SPANIA, TIBERIU CARAGIOIU
din OHIO, USA (care a rugat-o pe scriitoarea LIGYA DIACONESCU – uimit de
frumusețea dasfășurării evenimentului să
îi permită ca la următorul festival al Limbii Române să vină însoțit
și de soție
și cinci prieteni din America),
GABRIELA POPESCU din Montreal, Canada, Ion Părăianu din Roșiile, Vâlcea și
mulți alții.
Au colorat spectacolul din 31 august 2019 și spectacolele
din serile de 30 august și 1 septembrie care au avut loc la Olănești, renumita CAMELIA FLORESCU din București – muzică ușoară,
GHEORGHE CĂRBUNESCU din Rm.Vâlcea – romanțe
, MARIA BRĂDEAN din Arad, muzică ușoară și
pricesne,îndrăgită MARIA MILITARU din RM.VÂLCEA – muzică populară , care ne-a
făcut o surpriză cântând și cu fiica sa
MĂRIUCA MILITARU, formația” COLOR” , pe care o recomand , profesioniști desăvârșiți și nu în ultimul rând , micuțele diamante , copii din ANSAMBLUL “MLĂDIȚE” din Sălătrucel , Vâlcea ,care ne-au
încântat cu o suită de dansuri oltenești,
copii îmbrăcați în superbe costume
populare .
În ultima zi a festivalului, zi cu o încărcătură spirituală
deosebită, reculegere și înălțare
călătorind în locuri cu o adâncă
încărcătură religioasă și minunate peisaje, oaspeții Ligyei Diaconescu au vizitat schiturile IEZER(în care se află Moaștele Sfântului ANTONIE) și schitul PAHOMIE, construit pe stâncă.
Timp de trei zile, peste 50 de scriitori de origine română
din țară și
din întreaga lume împreună cu alți
oameni de cultură, artiști, prieteni
iubitori ai culturii de pretutindeni , au trăit și
simțit românește, în credință și speranță,sărbătorind
ZIUA LIMBII ROMÂNE.
Liniştea şi frumuseţea locului parcă îţi taie
respiraţia…Duhul Sfânt plutește și acum în inimile noastre.
Multumim încă o dată părintelui EMILIAN GROȘENOIU și
tuturor celoc care au trudit la lăcășul de cult gătind pentru noi (în tuciuri din
care miresmele produselor autentice te îmbiau, simțindu-te
“ca la mama acasă”),doamnele punându-ne
masa și zâmbindu-ne, bucuroase când
le-am dăruit cărți în care ne-am depănat poveștile).
Se cuvine ca numele
lor să fie menționate la loc de cinste, români pentru
români : NICOLAE NUȚA, NICOLAE ILDA,
BAICU CONSTANȚA,BARLETE MĂRIOARA,
AXENTE VERA, MUREANU MERY,DINA MIA, GĂGEANU EUGENIA,DRĂGHICI JENI, POPESCU
TATIANA, BUTOLO VERA,ZDARCEA ADRIANA, IANCU ANGELA,IORGULESCU CAMELIA, preoții
NICOLAE MIRCEA și pr. diacon
NICOLAE DRAGOȘ.
Așa cum scria LIGYA
DIACONESCU într-un articol -editorial
pentru Revista “ORIENT ROMÂNESC” din LIBAN, cu ocazia sărbătoririi Zilei
Limbii Române – 2019, “limba română devine tot mai mult o punte de legătură
între diaspora și țara-mamă, dar și
o contribuție distinctă a românilor la
patrimoniul spiritual european,mondial,
care se afirmă azi că bogăție
multilingvistică și multiculturală.
În viața și istoria poporului român, cultul și cultura s-au dezvoltat în simbioză, iar
limba română a fost mereu liantul viu dintre credință, cuget și simțire.
Sunt multe daruri moștenite
de la înaintași în patrimoniul
spiritual al neamului românesc, însă cel mai mare dar este limba națională în care ne exprimăm identitatea și comuniunea între generații, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune,
în care descriem frumusețile locurilor
natale și ale sufletului românesc.
Această sărbătoare reprezintă un fericit prilej de a
redescoperi împreună cu toată suflarea vorbitoare de limbă română din întreaga
lume demnitatea și unitatea unui neam
iubitor de Hristos, de multe ori răstignit în istorie, dar totuși viu și
purtător de multe lumini și
binecuvântări, păstrate și cultivate în
mod pașnic și smerit.
Cu prilejul Zilei Limbii Române, sărbătorită din acest an pe
31 august, doresc că fiecare român să cultive, însuflețit de sentimentul național,
pasiunea pentru limba maternă, că element de identitate și demnitate în contextul multilingvistic european și universal.”
ANDRADA VICTORIA
DIACONESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu