În pofida tuturor reflectoarelor și tunurilor ațintite asupra-i, Regia Națională a Pădurilor Romsilva rămâne instituția statului român care gestionează – uneori mai bine, alteori mai puțin – ceea ce încă numim aurul nostru verde. Este o instituție cu care, vrând-nevrând, ne-am familiarizat în ultimii ani, tocmai datorită/ din cauza domeniului său de activitate. Există, însă, ceva care nu este familiar publicului larg, nespecialist, cel care, uitându-se în zare, vede pădurea (sau nu o mai vede), vede verde (sau nu) și… gata. Acel ”ceva” este meseria. Pentru că există oameni care și-au făcut din pădure o meserie. Evident, nu există pădure fără uscături, dar a anatemiza o întreagă breaslă pentru faptele unora din membri – mulți, puțini, nu mai contează – este un păcat în care, la ora actuală, nu ne mai permitem să cădem. În vremurile de acum, orice fărâmă de bun-simț și de rațiune trebuie încurajată, susținută, protejată chiar, ferită de mizerii, ca să poată crește. Întocmai ca un copac, dacă vreți. Da, s-au furat păduri, dar trebuie să plătească cei vinovați și pentru asta avem instituții ale statului care trebuie să-și facă datoria. Da, s-au dat păduri străinilor și se mai dau în continuare, în picioare sau una cu pământul, dar și pentru asta avem instituții ale statului. Da, s-au făcut averi de pe urma silvei, silviculturii și silvicultorilor, s-au căpătat putere și influență inimaginabile pentru un public nespecialist, s-a sifonat tot ce s-a putut sifona și încă mai este de unde. Dar și pentru asta avem instituții ale statului. Și, până când aceste instituții își vor face datoria, până când pădurea va fi tratată cu adevărat ca o bogăție naturală, în loc să fie vânturată de colo, colo, în funcție de interesele cui vrea și poate, până atunci, Romsilva rămâne administratorul statului român al pădurilor. Și face asta (și) prin oameni care au drag de meserie, de pădure.
Un astfel de om a scris câteva gânduri, pornite dintr-un sentiment acut de nedreptate la adresa meseriei lui și a pădurii. Un apel la bun-simț și rațiune, un strigăt mut pentru ajutor, de la noi, toți, pentru pădurea noastră, a tuturor.
Titlul, sublinierile și intertitlurile aparțin redacției. (D.O.)
* ”Știe oare cineva câtă muncă este?”
«Am încheiat campania de împăduriri din această primăvară, redând circuitului silvic o suprafață de aproximativ 13 ha, pe care am împădurit-o cu specii de molid, larice, gorun, paltin de munte. Date fiind condițiile meteo din această perioadă, putem spune că a fost o cursă contra cronometru, în care întreg personalul Ocolului Silvic Vaduri (ingineri, tehnicieni, șefi districte, pădurari, muncitori) s-a implicat cu responsabilitatea cuvenită pentru realizarea acestui obiectiv. Mare ne-a fost bucuria când, și în acest an, ca și în anii anteriori, am fost sunați de cadre didactice și elevi de la instituții de învățământ din orașele Piatra Neamț sau Bicaz ori de persoane aparținând unor asociații sau entități nonguvernamentale, care și-au dorit din toată inima să participe la astfel de acțiuni sau să beneficieze de asistență tehnică în activități similare. Aș aminti aici: Școala Gimnazială nr. 2 Piatra Neamț, Școala Gimnazială nr. 3 Piatra Neamț, Școala Gimnazială nr. 1 Bicaz, Liceul Economic Piatra Neamț, Asociația Sens Civic, Clubul Iacomi, etc. Un exemplu demn de urmat și cinste lor!
La finalul acestor acțiuni, am primit o ploaie binecuvântată, care ne dă mulțumirea sufletească și speranța că truda noastră de aproximativ trei săptămâni nu va rămâne fără rezultat și că lucrurile vor merge în direcția dorită.
Desigur, aceasta reprezintă doar o mică parte din activitatea foarte vastă și complexă pe care o are un ocol silvic. Dat fiind faptul că, în ultima perioadă, se duce o puternică și complexă campanie de denigrare la adresa personalului silvic, văzând acuzele care ni se aduc prin toate mijloacele mass-media, mă simt parcă dator de a informa corect opinia publică asupra activității noastre, sub toate aspectele sale.
Nu vreau să intru în detalii tehnice, în cifre, în realizări; orice persoană care dorește astfel de informații mă poate contacta la sediul instituței noastre. Vreau doar să scot în evidență câteva principii și reguli, după care este structurată întreaga noastră activitate.
Am amintit mai sus de lucrările de împădurire. La prima vedere, după unii, totul pare simplu: se iau puieții, se plantează și așteptăm să crească pădurea. În realitate, nu este deloc așa. Știe oare cineva câtă muncă este pentru a produce materialul de împădurire, adică puieții forestieri? Amintesc doar etapele de lucru: recoltarea semințelor, semănarea semințelor pe straturi în solarii special construite în acest scop, mutarea puieților, după un an de la semănare, din solar în pepinieră, pentru a se acomoda cu condițiile de mediu; după doi ani petrecuți în pepinieră, puieții devin apți de plantat și pot fi plantați acolo unde este nevoie. În tot acest interval, sunt necesare numeroase lucrări de întreținere (plivit, irigat, combatere dăunători, etc.), aproape totul făcându-se manual. Urmează ultima etapă: scosul puieților din pepinieră, transportul lor cu mijloace auto sau hipo cât este posibil (cât permit drumurile existente) și, de multe ori, căratul lor în spinare, pe distanțe apreciabile, până la locul plantării. După înființarea plantației, urmează o perioadă, de circa 5 ani, în care sunt necesare lucrări de întreținere (completări, revizuiri, mobilizarea solului în jurul puieților, descopleșiri), până când putem spune că se formează o pădure propriu-zisă.
Iată, pe scurt, care este perioada de înființare a unei păduri și care sunt lucrările și eforturile depuse de cei ce lucrează în silvicultură.
În afara celor care lucrează în domeniu, nimeni niciodată nu a analizat aceste lucruri, nu le-a supus atenției opiniei publice și nu le-a apreciat la adevărata lor valoare».
* De departe, nu se vede
«Să analizăm un alt segment important din activitatea noastră: paza și protecția pădurilor. Începând cu anul 2012, pe fondul secetelor prelungite și al perioadelor lungi cu temperaturi ridicate, ne-am confruntat cu numeroase incendii de pădure, în diferite puncte din raza de activitate a Direcției Silvice Neamț. De fiecare dată, în punctele respective, am văzut doar personal silvic, pompieri și locuitori ai așezărilor învecinate (în marea lor majoritate, oameni chemați de pădurari), cărând apă cu sacul, pe distanțe apreciabile, fie pe timp de zi, fie pe timp de noapte, de multe ori în locuri foarte greu accesibile.
După stingerea incendiilor, de fiecare dată, în zonele respective, peste noapte, au rămas echipe de supraveghere formate din silvicultori și săteni, care au preîntâmpinat reizbucnirea incendiului. Cu tristețe vă spun că, nici în astfel de cazuri, nimeni nu a analizat eforturile noastre, nu s-au văzut niciodată aceste lucruri și n-am fost întrebați de ele».
- ”Nimeni nu a făcut diferența între fondul forestier privat și cel administrat de Romsilva”
«Un alt subiect sensibil în atenția opiniei publice: recoltarea și valorificarea masei lemnoase. În ultima perioadă, mai exact de vreun an încoace, mai toate posturile de radio și televiziune, parte din presa locală și națională susțin vehement: se fură din codru; jaf în pădurile României; mafia pădurilor; tăieri masive necontrolate în pădurile României, etc. – și asta doar ca să amintesc câteva din articolele pe care fie le-am citit în presă, fie le-am vizionat pe micul ecran. Ne-au fost prezentate fel de fel de reportaje, în care apăreau imagini cu camioane încărcate cu material lemnos, aflate în trafic sau în staționare. Însă nimeni nu a spus în ce zonă au fost surprinse acele camioane, nimeni nu a indicat proveniența materialului lemnos, nu s-a spus cărui agent economic aparțin mijloacele de transport. Și, astfel, toată vina a fost aruncată pe Romsilva, pentru că era cunoscută ca fiind cel mai mare administrator de păduri din România. Nimeni nu a făcut o diferență între fondul forestier privat și cel de stat, administrat de Romsilva. Ulterior, după numeroase verificări în teritoriu, oficialități din aparatul de conducere a țării au declarat că probleme majore s-au semnalat în fondul forestier privat, acolo unde nu sunt încheiate contracte de pază sau administrare, cu un ocol silvic. Iată cum minciuna ne este ambalată foarte frumos și ne este servită foarte rafinat și elegant, de către persoane care, vorba poetului, ”potrivesc cuvinte goale ce din coadă au să sune”, dând dovadă de trădare și lipsă de respect față de propriul popor și de lipsă totală de profesionalism».
* ”În realitate, lucrurile stau cu totul altfel”
«Toată activitatea unui ocol silvic are la bază prevederile amenajamentului silvic sau, altfel spus, planurile de recoltare și cultură prevăzute de amenajamentele silvice. Potrivit acestora, din pădure se extrag patru categorii de produse lemnoase:
- Produse principale: se obțin prin extragerea arborilor ajunși la vârsta exploatabilității (este vârsta la care ajunge o pădure când produce maximum posibil de masă lemnoasă; lăsarea acesteia în teren, în continuare, ar însemna pierderi cantitative, dar mai ales calitative ale masei lemnoase);
- Produse secundare: se obțin din rărirea pădurilor tinere excesiv de dese, prin extragerea cu precădere a exemplarelor ce nu sunt de viitor;
- Produse accidentale: se obțin din extragerea arborilor rupți, doborâți sau dezrădăcinați de vânt sau zăpadă, precum și a celor atacați de insecte;
- Produse de igienă: se obțin din extragerea arborilor uscați, lâncezi, bolnavi.
Referitor la cantitatea de masă lemnoasă care se valorifică, anual, prin marcarea produselor mai sus menționate, aceasta nu depășește posibilitatea indicată de amenajamente (adică volumul de masă lemnoasă rezultat în urma creșterii pădurilor într-un an de zile). Cu alte cuvinte, se taie exact cât crește. Acesta este rolul amenajamentului silvic: de a planifica tăierile în cel mai mic detaliu, în așa fel încât să nu se depășească creșterea curentă anuală a pădurilor, lucru care se respectă cu precizie. Informații de genul ”suprafețe defrișate ilegal în zona X sau în ocolul Y” trebuie foarte atent verificate și date publicului doar dacă se confirmă.
În ceea ce privește Ocolul Silvic Vaduri, afirm cu tărie și cu toată responsabilitatea că nu există suprafețe goale sau defrișate ilegal (mă refer în exclusivitate la fondul forestier de stat). Personalul silvic de aici, format din ingineri, tehnicieni, șefi districte, pădurari și muncitori, depune o muncă intensă pentru realizarea tuturor obiectivelor trasate, pentru păstrarea fondului forestier intact și pentru mărirea intensivă și extensivă a acestui ”aur verde” proprietate a statului. Așa ne-au învățat părinții noștri, așa ne-au transmis strămoșii noștri, așa am găsit scris în cărți de către cei ce au iubit și respectat pădurea ca pe „cel mai mare dar ce i-a fost hărăzit omului pe pământ”».
* ”Mă doare sufletul când văd cum se ridică român contra român”
«Consider ca total nefondate acuzele care ni se aduc pe canalele mass-media, acestea fiind neconforme cu realitatea. Aș dori ca toți cei care vor să scrie sau să spună lucruri despre sectorul silvic să se informeze mult mai aprofundat și să se documenteze amănunțit asupra tuturor aspectelor pe care voiesc să le transmită cititorului, auditorului sau telespectatorului, așa încât să nu denigreze acest corp silvic, care și-a făcut dintotdeauna datoria (uneori chiar cu prețul vieții și sunt destule exemple în acest sens). Nu vreau să cad nici în extrema cealaltă și să spun că nu sunt cazuri și de silvicultori care au greșit și care și-au primit răsplata corespunzătoare, dar acestea sunt cazuri rare, singulare și izolate. Aș sugera tuturor celor care afirmă nerealitățile și împroașcă cu noroi fața atâtor oameni să se documenteze la unitățile Regiei Naționale a Pădurilor – în speță, Direcția Silvică Neamț – cât se livrează anual la fondul și bugetul statului, ce cantitate de masă lemnoasă se pune în valoare anual, câte ha se împăduresc anual, câte ha se parcurg anual cu lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor, câte tone de fructe de pădure se recoltează anual, ce cantitate de masă lemnoasă oferim anual spre vânzare agenților economici care, la rândul lor, oferă locuri de muncă atâtor locuitori, ai județului nostru și nu numai.
Mă doare sufletul când văd cum se ridică român contra român, când văd cum valorile noastre morale sunt călcate în picioare, când văd cât de ușor călcăm pe jertfa străbunilor noștri, care au apărat, cu prețul vieții lor, credința străbună, pământurile, pădurile și tot ceea ce le-a dăruit Dumnezeu. Însă vorbim de generații care și-au făcut datoria.
În încheiere, aș avea câteva întrebări pentru cei care încearcă să distrugă o instituție a statului care apără și ultima comoară care le-a mai rămas românilor – pădurea:
- De ce loviți niște oameni nevinovați, care nu au avut, niciodată, nimic cu domniile voastre?
- Ce veți mai lăsa copiilor voștri?
- Ce veți răspunde copiilor, când vă vor întreba de ce nu ați procedat la fel ca bunicii și străbunicii voștri, care și-au sacrificat viața pentru a lăsa ceva urmașilor?
- Raportat la jertfa străbunilor voștri, puteți să spuneți că sunteți o generație care și-a făcut datoria?»
Ing. Dumitru MUNTEANU,
șef Ocol Silvic Vaduri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu