Florentin de Marmația

 

                                                                                   de Gheorghe Pârja

În aceste zile, m-am preumblat prin Sighetul Marmației. Am fost prin locurile care mi-au înaripat anii de liceu, prin arhiva de lemn și culori a Muzeului maramureșean. Pe străzi cu istorie zbuciumată, dar și prin locuri cu amintiri luminoase. Căutam oamenii care mi-au înflorit sufletul. Cărora le-am ascultat tăcerea vorbită. Mulți s-au retras dincolo de cercul de cretă al timpului, unii s-au refugiat sub poale de codru ori pe margini de ape. Nici pe colegul și prietenul meu, Florentin Năsui, nu l-am găsit, nici măcar la Curtea Veche. Știam că astăzi, 30 iulie, este venirea lui pe lume. M-am consolat cu vremea densă și inspirată când îl numeam cronicarul Marmației ori jurnalistul de la frontieră.

Aceste definiții rămân definitiv legate de numele lui Florentin Năsui. Devenit pentru mine Florentin de Marmația, inclusiv cu particula de noblețe a profesiei. Despre el am mai scris atunci când cadranul vremii arăta ora exactă a unei vârste. Cum nu mi-am schimbat părerile, ci din contră mi-am sporit admirația pentru scrisul lui, voi relua câteva embleme din panoplia lui jurnalistică. Da, nu exclam nici nu mă întreb, cum acest profesionist al breslei noastre poate extrage, din graba liniștii interioare, partea ei lucitoare. Din tirania locurilor comune, partea democratică a luminii. Neapărat glazurată cu umor, cu o febră de origine necunoscută. Să nu uit pașii scrisului lui Leonida Neamțu, pe la Grădina Morii, cu al lui topor de argint.
Până să ajungă în ocna publicisticii, Florentin a trecut multe vămi, prin grădinile ordinii și dezordinii acestei lumi. Descendent al unei familii care a rămas de piatră în Maramureș, el a refuzat în profesie să fie proprietar de himere. Cultivat la firma informației adevărate, el poate dialoga fără complexe cu academicieni, dar și cu noi, umilii muritori. Îl farmecă, până la tulburare, patima de a pune întrebări lumii, dar este atent ca liniștea să nu se prefacă în zăpadă. El, Florentin Năsui, și-a întemeiat un domeniu al lui, stăpân pe vânturile care bat pe malul râului hotar. Pe cărările acestui teritoriu, pașii jurnalistului au lăsat urme adânci. Știe să caute sublimul, inteligența, echilibrul, șovăiala lumii, în împrejurimile lui. Le cumpănește cu cugetul împăcat că este în căutarea binelui.
Ne lasă pe noi, cititorii, să decidem. Că așa-i în presă! Este singurul confrate de presă scrisă care cunoaște bine starea de spirit a românilor din dreapta Tisei. El a prefăcut apa care desparte, într-un râu de cerneală, iar Cuvîntul limbii române într-un tratat de colaborare și recuperare a spiritului istoric. Mărturie stă umbra veche a Mănăstirii din Peri, din care a rămas amintirea cărților despre legea întemeietoare, dată cu veacuri în urmă. Fără Florentin, râul Tisa, mai ales în dreptul Marmației, ar fi aparținut doar geografiei. Confratele nostru i-a redat sensul istoric, ne-a dăruit, vreo trei decenii, o lume cu spirit românesc, despre care știam puține lucruri. Ne-a dezvăluit toponimii și nume de familii care se întâlnesc pe cele două maluri ale Tisei.
Scriam odinioară că Florentin știe să tocmească, din temelia lacrimei, timpul care a participat la duminica istoriei. Cu calmul lui diplomatic, oricând l-aș fi numit corespondent special în Arcadia, unde destinul nu are nicio putere. Și totuși, în scris, el rămâne prizonierul răzvrătit, mai ales când nici furtuna nu are maniere. Dacă vameșii vremii nu vor surâde la cuvintele lui, eu îi asigur un loc de cinste în livada mea cu prieteni. Și de colegi care au marcat publicistica maramureșeană, el având reședința în Marmația. Căreia i s-a devotat cu respectul șirului de neamuri, din care face parte. Da, el rămîne Florentin de Marmația. Mă bucur că, și tu, și eu suntem de la răscrucea râurilor care ne-au pus să alegem drumul potrivit, ne primenim de răsărirea ierbii, dar și de aparenta mișcare a soarelui. Ești, și vei rămâne, cronicarul Marmației, jurnalistul de la frontieră. Cu harul iradiant al profesionistului. Mărturie stau articolele din cotidianul „Graiul Maramureșului”, dar și cărțile publicate. Adică un jurnalist de la margine de țară, din Țara sa Marmația, având ideile acaparatoare în centru.
Cred în scrisul lui. Are ceva din culoarea speranței. Cum spuneam și în urmă cu un deceniu și un an, el ne propune să credem în adevăr, dar și în cântecul sirenelor. Să ne trăiești, Florentin de Marmația!