Până ieri, 21 iulie, la ora 12:00, conform prevederilor din calendarul oficial al concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2022, candidații nemulțumiți de nota obținută la proba scrisă, susținută la data de 13 iulie, au putut să depună contestaţie la sediul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș sau să transmită prin mijloace electronice.
Au fost înregistrate 131 de contestații (17,16%),
cele mai multe fiind la:
– Limba și literatura română, pedagogia preșcolară
și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de
copii – 28;
– Limba și literatura română și matematică, elemente
de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii române /
comunicării în limba română și metodica predării matematicii / matematicii și
explorării mediului în învățământul primar – 27;
– Limba și literatura română – 13;
– Educație fizică și sport – 10.
Rezultatele finale se afişează la sediul
Inspectoratului Școlar Județean Maramureș şi pe pagina de internet dedicata, la
data de 27 iulie 2022.
Pentru a obţine statutul de titular, un candidat
trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la
inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post
didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la
proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la
inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din
media de repartizare.
Sursa:
ISJ MM

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu