Cui îi place învățământul?

 

Ne place să fim crezuți continuu ”în treabă” ceea ce dă bine în exterior. Dacă tot am trecut de 40 de ani în învățământ, oare cum  reușești să te  întrebi:„ Oare am făcut bine sau am patinat și eu pe panta indiferenței?”

    Cum am fost ”cooptat” în învățământ, m-am pus pe  studiul  acestei profesii, care de fapt se împarte în disciplina propriu zisă și educație sau morală ce trebuie cunoscute  la nivel de empatie, de a realiza prietenii, colaboratori sau mai nou asociați la o viitoarea afacere.

    Când abordezi această  bi-profesie, de la început  este greu, deoarece  acest START de fapt a început odată cu nașterea fiecăruia și „cei 7 ani de acasă” care nu-ți aparțin și sunt făcuți de alții, de la care noi trebuie să  preluăm  și să le corectăm, sau certificăm, cu ceea ce știința pedagogică pretinde.

    Această deviere  ne obligă a cunoaște familia fiecăruia, pentru a avea  ”un curs ” firesc a ceea ce  trebuie să facem.

    Primul curs teoretic de predare, copiat de episcopul  bănățean, este valoros,  dar cu toate că ne impune  „ținuta dascălului” a elevului și chiar atitudinea familiei.  Am constatat că toți acești ”factori” cuprinși în formarea viitorilor  urmași, toți ne-am îndepărtat de cerințele primare ale  învățământului.

    Dețin din anii 80 trei declarații ale miniștrilor  învățământului din Grecia, Polonia și Turcia unde  Domniile lor accentuează faptul că învățământul românesc este  superior celui european și am ajuns azi la  analfabeți funcționali...

    Nu este rușinos, este umilitor, deoarece  ” Îi avem pe toți dascălii cu studii superioare”  când au vorbit miniștrii  menționați mai sus, nu era nevoie de „studii superioare”,  numai profesorilor, acum toți doresc terminarea acestui studiu  impus de cei  mai învățați, de unde reiese că  a preda litera ”A” acum avem nevoie de 15 ani, noi cei care  la alfabetizare  nu ne-a trebuit o săptămână s-o știm și  dacă va dori cineva pot spune numele unui analfabet, care  a devenit primarul unei comune cu 5 mii de suflete.

    Deci, de atunci s-a încetățenit  cumpărarea de diplome, de doctorate etc. Am ajuns ca promovații pe funcții să fie clientelă politică, care au hârtii nu cap-uri inovatoare, deci nu se vrea un învățământ și nu unul de excelență, care chiar de mâine poate  progresa la ce am fost ”Vorba lui Petru Rareș”.

    Și  cum acestea nu sunt vorbe goale,  putem începe.

    An de an cam o mie de profesorii dau examenul de GRAD DIDACTIC I, din sutele de mii de lucrări cine a separat ideile bune de cele rele?! Unde putem găsi  acele metode didactice care au fost notate doar cu „10” și care au costat candidatul cam 5 mii de lei cheltuieli. Articolul poate fi completat cu multe idei ”DACĂ S-AR DORI !” 

    Cu aleasă stimă Toma G. Rocneanu