Despre Eminescu

                                                                                 de Gheorghe Pârja

Luni, 15 ianuarie, se împlinesc 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, omul deplin al culturii române, cum l-a definit Constantin Noica. Din decembrie 2010, prin Legea 238, această zi a fost declarată Ziua Culturii Naționale. Din păcate, în niciunul dintre cele trei articole nu există măcar o aluzie la acest reper simbolic, sacru, al destinului nostru istoric. Greu de înțeles de ce numele lui Eminescu a fost omis din lege. Despre această jenantă uitare am mai scris. Cum și despre Domnul Eminescu am mai stârnit cuvinte pentru memoria nepieritoare a lui.

Astăzi am cules aprecieri despre Eminescu. În amintirile lui Nicolae Iorga, Poetul este o prezență reală. Viitorul savant avea 16 ani când l-a întâlnit pe Eminescu pe străzile Botoșanilor. Poetul venise de la Mănăstirea Neamț și locuia cu sora lui, Harieta, într-o casă din oraș. Nicolae Iorga l-a mai întâlnit și altă dată prin vechiul târg. Mai târziu, marele istoric, referindu-se la rolul lui Mihai Eminescu în cultura românilor, spunea: „Drumurile istoriei acestei națiuni trec prin inima lui Eminescu.” Iar cu privire la limba în care scria Poetul, savantul nota: „Ceea ce admirăm și se va admira atâta vreme cât se va vorbi limba românească, cât accentele acestei sfinte limbi vor fi pe buzele unui om viu, e pătrunderea tuturor acestor elemente în cea mai vastă sinteză făcută de vreun suflet de român.”

Există în cultura română un curent de cercetare și analiză a operei lui Mihai Eminescu. Ceea ce este o faptă măreață pentru ilustrarea geniului. Fiecare generație are reprezentanți de seamă. Dar opera lui Eminescu a fascinat și cercetători din alte țări. Este bine să ne amintim de ei pentru a-i domoli pe denigratori. Am avut șansa în studenție să cunosc două remarcabile cercetătoare ale operei eminesciene, grație profesorului Al. Oprea, pe atunci directorul Muzeului Literaturii Române. Erau prezențe active la manifestările instituției, desfășurate marțea, sub denumirea Rotonda 13. Este vorba despre Amita Bhose și Rosa del Conte.

Indianca Amita Bhose a fost un important eminescolog, profesoară de bengali, sanscrită și civilizație indiană la Universitatea din București, traducătoare și scriitoare. A fost prima traducătoare a lui Eminescu în limba bengali. Teza sa de doctorat, susținută în 1975, la Universitatea București, având-o pe Zoe Dumitrescu Bușulenga ca îndrumătoare științifică, a fost „Eminescu și India. Influența indiană asupra gândirii lui Eminescu.” Amita Bhose scrie: „Prima mea întâlnire cu poezia eminesciană mi-a produs o mare uimire. Descopeream o întreagă lume, în care Orientul se întâlnește cu Occidentul, Europa se unește cu Asia, finitul se dezmărginește și granițele se șterg. Poezia lui Eminescu – o melodie neîntreruptă, îngemănând toate hotarele timpului și spațiului.”

Italianca Rosa del Conte, membră de onoare a Academiei Române, profesoară și la Universitatea din București, este considerată cel mai important eminescolog străin, autoare a unor studii ce privesc opera lui Eminescu, între care cel mai important este „Eminescu sau despre Absolut”, studiu apărut și în România, în traducerea lui Marian Papahagi. Scrie Rosa del Conte: „Problema cea mai acută rămâne mereu pentru Eminescu determinarea raporturilor dintre Dumnezeu și lume, dintre existența definită ca vremelnicie și Ființa identificată cu Veșnicia. Și totuși el este mai cu seamă poetul unei viziuni cosmice, este însetat de Absolut. Eminescu nu este o floare rară, desfăcută aproape printr-un miracol dintr-o sămânță adusă din întâmplare pe solul Daciei de suflarea vânturilor apusene, ci un astru țâșnit din adâncurile cerurilor din Răsărit.”

Am considerat să-l cinstim astăzi pe Eminescu prin viziunea a trei personalități. Un savant român, Nicolae Iorga, și două recunoscute profesoare de Eminescu, una din India și alta din Italia. Scriind acest text mi-am adus aminte că Eminescu, din păcate, este o personalitate contestată de unii români. Pildele sunt dureroase, deoarece nu este o analiză critică a operei, ci o denigrare jalnică. Un confrate îmi amintește că sacralitatea stârnește demonii. Stârnește ura. Dar un simbol de anvergura lui Eminescu nu poate fi demolat. Deoarece există o veșnicie a simbolurilor sacre. Eu cred că Eminescu ne apără de cei care ne vor risipa noastră ca neam. Publicistica lui ne este de învățătură, iar poezia, cum aprecia Rosa del Conte, este o determinare dintre Dumnezeu și lume.

Și astăzi să împlinim reverența întru Eminescu.