de Gheorghe Pârja
Cinstind, la acest mijloc de ianuarie, 174 de ani de
la nașterea lui Mihai Eminescu, am constatat că evenimentul nu a fost trecut cu
vederea. Multe clișee, dar și suficiente texte profunde, bine articulate,
despre viața și opera lui. Deci, încă nu este totul pierdut. În acest context,
mi-am adus aminte de drumurile mele basarabene și cernăuțene, de dialogurile cu
scriitorii de la Chișinău și Cernăuți. În cărțile mele despre cele două
provincii românești am notat mărturii elocvente în acest sens, mi-am putut da
seama cum un spirit de anvergura lui Eminescu se poate împotrivi unui imperiu.
După cum îmi spunea academicianul Mihai Cimpoi, de la Chișinău, Eminescu a fost
și rămâne poetul deșteptării românilor basarabeni, într-o vreme terorizată de
istoria impusă de alții. Înstrăinați de propria țară, de propria limbă,
obligați în mod metodic și dirijat să accepte forme de împrumut nepotrivite,
condamnați la un exil interior de lungă durată, ei și-au proiectat rezervele
identitare, speranțele latente, mocnite, în chipul salvator al lui Eminescu.
Am avut șansa să intru în ateliere de pictori și
sculptori. Peste tot am văzut portrete, ori busturi care-l închipuiau pe omul
deplin al culturii românești. Dacă publicistica eminesciană le-a servit ca
busolă doctrinară, poezia lui a echivalat cu ideea de Limba Română. După
moartea lui Stalin, în teritoriul dintre Prut și Nistru, opera lui Eminescu a
început să fie pusă în circuit public, prin publicarea unor poezii, ori proze.
Prin 1989, când ia avânt procesul de renaștere națională în Basarabia, se
reeditează poezia DOINA (De la Nistru pân la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a) și
mai multe articole de doctrină. În ele, românii basarabeni s-au regăsit, și-au
limpezit programul de acțiune. Eminescu devine steaua și argumentul pentru
oficializarea limbii române, ca limbă de stat, în Basarabia, și revenirea la
alfabetul latin.
În marile adunări naționale, în luptele de pe
baricade, versurile lui Eminescu au fost un îndemn profetic. Esteticul și
criteriul valoric stau sub semnul gândirii marelui poet. Eminescu a fost și un
vizionar, total implicat în lupta emancipării naționale, a edificării unui stat
unitar și independent. Trebuie spus că viziunea sa asupra României era una
istorică. Doar printr-o cultură temeinică se poate ieși la lumină. A fost un
dușman neîmpăcat al prostiei, inculturii, imposturii, arivismului,
antiromânismului și al dezinteresului față de istorie. Eminescu a fost un
vizionar critic, un apostol al trezirii elitelor. Această concepție a fost de
mare folos în Basarabia și în Bucovina de Nord. Dincolo de Prut, parte din
opera lui Eminescu a fost introdusă în manualele școlare. Și în programa
universitară. Eminescu devine soluția salvatoare.
Eseul scriitorului Ion Druță despre Eminescu, poet
național, a avut un mare impact în epocă. Apoi, Grigore Vieru, care și-l asumă
pe Eminescu ca pe o întoarcere la izvoare. De avem sau nu dreptate, Eminescu să
ne judece! De la modelul eminescian se revendică Nicolae Dabija, Liviu Damian,
Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Leonida Lari, Valeriu Matei, ori Leo Butnaru.
Și încă mulți scriitori. Basarabia a dat unul dintre cei mai valoroși
eminescologi, pe academicianul Mihai Cimpoi. Pentru bucovinenii Arcadie
Suceveanu, Ilie T. Zegrea, Vasile Tărâțeanu, Grigore Bostan, sau Ștefan
Hostiuc, Eminescu rămâne icoana poeziei românești.
Nu voi uita că în Basarabia s-au așezat pe numele
lui Eminescu și aluviuni ideologice. Dar generația lui Grigore Vieru îl
asociază cu Poezia, cu profunda gândire națională. Eminescu a devenit
contemporan cu scriitorii basarabeni și bucovineni prin suferință. Pentru
Nicolae Dabija, Eminescu a devenit o carte care, chiar aruncată în foc, nu
arde. Ei nu au uitat ce scria pe drapelul celor întruniți la Putna în anul
1874, la îndemnul lui Eminescu și Slavici: Cultura este puterea popoarelor!
Prin Eminescu, Basarabia și Bucovina înstrăinată au păstrat biserica, viața creștină
și Limba Română.
P.S. Mă bucur că statuia lui Eminescu de la Cernăuți
este neatinsă, deoarece de acest oraș bucovinean este legată o parte din
tinerețea lui. Despre Casa lui Aron Pumnul, în care a locuit se mai poate
discuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu