Între amănunt și infinit

Cu sufletul împărțindu-se între două tărâmuri pe care le numește ''acasă'' poeta americană de origine română Ligia Ana Grindeanu păstrează peste ani aceeași vibrație a slovei românești în întreaga sa ființă ca și atunci când locuia în orașul medieval ce clocotește de istorie ,Sighișoara.

Volumul său de poezii Anotimpuri  de dor  publicat la editura Ardealul din Târgu Mureș  în  anul 2020  înfățișează pe coperta realizată cu multă  iscusință  de d-na Cathy Drăgan  cele două turnuri, simboluri arhitecturale ale celor două locuri numite ''acasă'' În cele 74 de pagini  ale sale cartea  adăpostește  57 de poeme scrise în vers clasic sau vers alb liber.

Cartea începe cu o dedicație adresată mamei sale : ''mamei mele, poeta Ana Munteanu Draghici care mi-a încurajat anotimpurile creației''

Cât de frumos! Mamă și fiică legate prin  glasul sangelui dar și prin împărțirea aceleiași zile de naștere 24 octombrie și iată prin împărtășirea aceleiași pasiuni fervente pentru cuvânt și pentru literatură.

Deschizând cartea ne întâmpină  o introducere denumită ''În loc de prefață'' în care  vom găsi două texte, două  scriituri ale celor două ''Ane'' atât de dragi poetei. Este vorba mai întâi  de  poeta Ana Blandiana care îi scrisese poetei o scrisoare iată cu 15 ani  înainte de apariția acestei cărți  mai exact în 5 iunie 2005, în care poeta confirmă  citirea volumului ''Dincolo de liniște'' primul volum al poetei , încheind cu speranța că poeta va  continua să mai scrie ''păstrând în felul acesta în mijlocul lumii agitate și indiferente-legatura nu numai cu propriul Dvs suflet ci și prin menținerea limbii române, cu sufletul lumii de acasă'' ( Ana Blandiana)  

A doua ''Ana'' care  scrie în  începutul acestei cărți este chiar mama poetei , d-na Ana Munteanu Drăghici  care  vorbește despre ''cele două lumi ale geografiei sufletești, conturate în harul poetic al autoarei, se întâlnesc în miezul cuvântului ce le înveșmântează''( Ana Munteanu Drăghici)  

Poezia Ligiei Grindeanu are gingășia  unei  raze ce luminează tot ce întâlnește în jur. Cu  o exprimare elegantă cuvintele  se așează în versuri cuminți  pentru a-și desăvârși arderea sufletească  plină de iubire,  nostalgie  și dor.

Dorul poetei  se plimbă printre anotimpuri, printre ''zânele munților'' ,'' pe umerii grei ai clipei'' '' încărcați cu valize de fum'' , acolo unde ''Se pierd amintiri într-o zare de cer/Cuvânt ațipind într-o carte de dor'' ( Anotimpuri de dor)

Poeta folosește în poeziile sale motivul albastrului, culoarea albastră  simbolizează  nemărginirea, cerul și marea,  apa și aerul  fără de care nu putem trăi  și totodată  albastrul  reprezintă seninul din suflet, comunicarea și  exprimarea prin vers.

Gândurile poetei ating cerul  ''în  cercuri largi /de astre și de cânt''...''albastrul din albastru/ se întoarce''  și-și pune întrebarea retorică ''Mai poți ierta?/Mai poți să-ți iei povara? /Iubirilor pierdute-n necuvânt? ''( Albastre chemări)

Cerul este și el un motiv preferat de autoare, care semnifică  infinitul, imensitatea, libertatea, pacea, liniștea  dar și liantul între pământuri și țări, fiindcă  același cer stă deasupra lumii, a tuturor țărilor.''Jumătate cer, jumătate piatră/Harpa a naturii/Învăluită în nori/Ce aproape e cerul de noi.."( Aproape  de cer)

 

Amintiri se brodează pe bolta iubirii într-o melancolie: ''Sunt amintiri în noi/Și m-aș întoarce/La timpul când iubeam/Să fiu iubit''...care sunt ''umbrele castelului în care/Ți-am pus cu grijă chipul/Adormit''( Amintiri)

Motivul clipei  reprezintă pentru  autoare timpul care trece grăbit,cerșind la porțile universului încă o clipă,  secunda care tocmai a trecut, dar  și schimbarea pe care o poate aduce clipa, surprize în revărsări de fericire, iubire bucurie  care pot să vină într-o clipită. '' Ești o clipă/ Dintr-un ocean de cuvinte/Pe care mi-e teamă /Să le rostesc..''( Clipa)

Timpul dansează  printre emoțiile suave ale poetei   aducând  mici norișori tainici  de  amintiri  cu pași de dans de iubire   în care ''Împreună eram o melodie/Și dansul ne-a adus/Până la marginea mării/Unde tu mi-ai strigat numele''( Dans)

Anotimpurile  de dor  ale poetei întâlnesc toamne, veri, ierni și primăveri,întrupând flori de lumină din toate îmbrățișările, zâmbete efemere, săruturi iluzorii ale clipei,  toate aducându-i aminte cu dor de ''Un  dans al amintirilor/în liniștea serii'' ( Din iarna vieții) Cuvântul ''anotimpuri'' își folosește în deplinătate ambele sensuri atât acela de trecere a timpului , fulguind prin anotimpul tinereții și al copilăriei cu mult dor dar și pe acela al anotimpurilor sezon specificând în numeroase poezii chiar lunile: ''mai , martie, octombrie, iunie'

Gândurile poetei de dor se îndreaptă  și spre poetul nepereche ce stă pavăză tuturor poeților neamului românesc la porțile dorului:  ''Și din codrii adânci s-arată/Luna cea cu fața  plină/Până unde o fi iubire?/Până  unde regăsire?''( Dor de Eminescu)

 Dorul poetei pentru orașul natal  este surprins în poezia ''Dor de Sighișoara''  unde poeta spune atât de frumos:  ''Și am plecat cu dor de Sighișoara/Cu dor de dor și turnuri nevăzute'' dar și în ''Drumul spre casă''  sau ''Festival''  unde  frământările tainice sunt scoase la lumină: ''Tu crezi că am uitat /Și nu mă doare? '' ( Festival)

Depărtările în  poeziile  Ligiei Grindeanu  se deschid, se apropie, acumulează vibrațiile tuturor dorințelor, se nasc noi dorințe,  se rup bucăți din vieți cicatrizându-le în amintiri pentru a dezrădăcina împovărarea distanțării unduind sufletele în acordurile line ale unor îmbrățișări, întinzând noi aripi de vise de multe ori fără destinație.

În cartea Anotimpuri  de dor   cuvinte simbol își urmează ritualul cu delicatețe,  într-o căutare spirituală de maximă profunzime  și concomitent convoacă aparențe vizionare ce-și caută rostirea.

În majoritatea poeziilor sale, poeta Ligia Grindeanu edifică scenariile diferite ale unui  imaginar frământat  ce se intersectează parcă trăindu-și reciproc culminanțele între amănunt și  infinit.

 

 

Mihaela CD

TWUC, LSR, WPAC