Lui Eminescu

Când doina și-a scrâșnit sărutul

Pe buza pietrelor de râu,

Din albia de dor, trecutul

Se leagă de prezent c-un brâu;

În proslăviri de carte sfântă,

A unui vechi și nou poet,

Luceafăr blând ce ne încântă

Cu Luna Plină în duet.

La mal de lacuri, floarea-albastră,

Iubita dulce din cuvânt

Se-nalță-n suflet zveltă, castă,

Din bietul, întrupat pământ.

-Iubită lină și senină,

În codri verzi ne legănăm,

Cu buze- fragedă lumină

Ne sărutăm, ne sărutăm!

Poet de geniu și de lume,

Săracul, prea bogat, sărman,

În viața asta, doar un nume,

În nemurire, un titan.

Un Eminescu, numai Unul

Ne fu să fie ăstu-i grai

Și ni-l socot bătrân gorunul,

Cu seva lui hrănind un plai.

Și ce-ți dorești mai mult să ai?!

Autor: Ionuț PANDE