Politica dâmbovițeană
mai rea-i ca sarea pe o rană
În
decursul timpului (cele trei decenii și jumătate de postdecembrism) am scris
sute de articole despre catastrofala politică dâmbovițeană (de la un președinte
moscovit și până la săsoiul adormit, de la întâiul premier necușer și până la
prezentul mare gușter), politică materializată în următoarele „realizări”:
economia pusă pe butuci și nivelul general de trai pe măsură, adică la coada
țărilor din Uniunea Europeană (UE); un gol populațional, rezultatul enormelor
și neîntreruptelor expatrieri, de peste cinci milioane suflete; o datorie
externă ce depășește 180 miliarde euro.
Ce ar
trebui să facă guvernanții de azi și de mâine ai României în această alarmantă
situație? În primul rând să-și vadă limitele cultural-spirituale (de pildă,
neonorarea promisiunilor făcute în campania electorală se cheamă descalificarea
celui în cauză ca om, iar ca politician cu atât mai mult!) și, în pofida
patalamalelor rostuite pe căi dosnice (licențe și doctorate la plesneală, prin
comercializare și/sau plagiere), să aibă decența și curajul de a-și lua
sfetnici mai mintoși ca ei, chiar dacă gânditorul francez Henri Bergson se
arăta dezamăgit la vremea lui de viciul incurabil al democrației occidentale –
„Nu există un criteriu viabil de selecție a valorilor”, și – desigur – să
respecte cu sfințenie legile pe care ei și ai lor le-au votat. Adică taman
opusul celor ce s-a întâmplat și continuă să se întâmple, la modul sfidător, în
România postdecembristă: necușeri granguri politici ce mereu cad în picioare,
legi (ex. Legea indexării veniturilor) cu nerușinare încălcată de vremelnicii
și nepricepuții cârmuitori ai acestei nații oropsite (chiar nu există pe
plaiurile mioritice adevărați politicieni, ci doar impostori, demagogi,
descurcăreți și leneși, precum cu îndreptățit dezgust afirmă Adrian Porumboiu
că un puturos se pregătește să plece de la Cotroceni și un altul, Crin
Antonescu, este susținut de coaliția guvernamentală ca să-i ia locul?!), lupii
fără frontiere (geografice, legale, demonocratice) ce țin oilor lecții de
morală, marii hoți neprinși, care – astfel făcând dovada descurcărelii și a
cinstei lor cu cântec – la iuțeală sunt răsplătiți de ortacii-cârmuitori cu
funcții și onoruri, deplasata grijă a autorităților față de nelegiuiți (pedepse
ușoare, penitenciare aidoma sanatoriilor, drepturi cu toptanul chiar pentru
recidiviști, anemica preocupare a decidenților întru recuperarea prejudiciului
provocat de ticăloșii cu ștaif) ș.a.m.d.
În al
doilea rând, guvernanții ar trebui, potrivit insistentelor directive venite de
la UE și atâtor promisiuni făcute în campaniile electorale de absolut toate
formațiunile politice, să purceadă la rezolvarea mult inechitabilei probleme a
veniturilor nesimțite, respectiv a enormelor decalaje (de 1 la 100 sau chiar
mai mari) dintre privilegiații/oligarhii dâmbovițeni și cetățenii de rând,
măcar în virtutea faptului că oficialii europeni condiționează alocarea
granturilor pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin
fireasca soluționare a acestei vechi chestiuni. Dacă nici de data asta nu se
rezolvă nimic, deși în joc sunt multe miliarde de euro pentru țară, românii vor
avea zdrobitoarea dovadă că actualii coalizați la guvernare
(pesediști-peneliști-udemeriști-minorități), pun interesele lor de partid și
clan, inclusiv ale statului paralel (magistrați, securiști, sinecuriști,
ciocoi) și ale dubioșilor judecători de la Curtea Constituțională a României
(CCR), mai presus de interesul național! Ceea ce, desigur, este o indiscutabilă
dovadă de trădare, o trădare din familia celor care au pus economia pe butuci
(guvernele Petre Roman, Nicolae Văcăroiu și altele), respectiv au secătuit
România prin privatizări megafrauduloase (Guvernul Adrian Năstase).
Nu în
ultimul rând, cu sau fără știrea actualilor cârmuitori (de teapa „La vremuri
noi, tot noi” și „Pleac-ai noștri, vin ai noștri), se impune să se constituie
în mare grabă un grup de specialiști (îndeosebi juriști și economiști), care –
urmând exemplul Republicii Federale a Germaniei după al doilea război mondial,
mai apoi al Greciei, Portugaliei, Irlandei, Mexicului, Nigeriei și Ecuadorului
– să demonstreze că, dacă nu toate, atunci grosul împrumuturilor din perioada postdecembristă
reprezintă datorii odioase (guvernele
au contractat împrumuturi fără acordul cetățenilor, împrumuturile n-au fost
făcute spre folosul real al cetățenilor,
împrumuturile s-au acordat, deși creditorul cunoștea primele două
caracteristici ale tranzacției), astfel încât poporul (actuala generație și
următoarele) să beneficieze de corespunzătoarea reducere a datoriei acumulată
în timp.
N.B.:
Politrucii noștri din nou încalcă legea indexării (cică s-a trecut la politica
de austeritate) și fac penibile aranjamente pentru alegerile
(semi)prezidențiale din luna mai (la rândul lui, nezdravănul Călin Georgescu
debitează aberații cu carul, pe care ba le retractează a doua zi, ba le
nuanțează/edulcorează în năstrușnica sa manieră), pe când clonțosul Donald
Trump se răfuiește cu adversarii interni, are în aceste zile convorbiri la Casa
Albă cu Beniamin (Bibi) Netanyahu (prima la cel mai înalt nivel de la preluarea
mandatului) și duce o politică economică, bazată exclusiv pe amenințări și pe
ridicarea tarifelor vamale, despre care profesorul Robert Shiller, laureat
Nobel în Economie pe anul 2013, susține că „vor avea efecte negative asupra
economiei mondiale”. Mai mult, Donald Trump, prin „ego-ul hipertrofic” și
„dorința încăpățânată de-a merge la război împotriva oricărui bun simț”, este
comparat de profesorul american cu Benito Mussolini...Și chiar că deja a
început un război comercial între giganții lumii, prin promptul răspuns al
chinezilor la ridicarea tarifelor vamale (în medie cu 10%) de către Trump,
pentru toate produsele chinezești importate de americani: la rândul lor,
asiaticii au ridicat cu 10-15% tarifele vamale la mărfurile americane importate.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
5 feb. 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu