Ciudata tăcere în jurul analfabetismului funcțional

                                    de Gheorghe Pârja

Știți, nu cred că așa ceva există, cum se mira personajul lui Marin Preda când s-a întâlnit cu girafa. Așa ceva nu există! Tot așa procedez și eu când aud, cam de multă vreme, că în societatea românească 40% din populație este analfabetă funcțional. Adică citește un text și nu înțelege ce a citit. Procentul neplăcut se păstrează constant. Dar mirarea mea vine și din faptul că sunt absolvent al unui liceu pedagogic, am fost puțină vreme învă­țător, iar reflexul didactic nu a dispărut.

Privesc cu interes școala și mecanismul de transmitere a cunoștințelor. Nu uit cum îi învățam pe alumnii mei din Breb să mânuiască alfabetul și să descifreze misterul numerelor. I-am iubit mult pe acei prunci de țărani, cărora le-am dăruit un fior din lumina învățării. După o lună de la chemarea mea la oaste, la un regiment din Beiuș, am primit într-o zi 26 de scrisori de la foștii mei elevi din Breb. Și acum am în fața ochilor caligrafia frumoasă a literelor și gândurile mișcătoare ale elevilor din clasa a III-a. Acele scrisori au rămas pentru mine cea mai emoționantă diplomă.

Lumea s-a schimbat profund, dar sensul învățării a rămas același: de la mentor la discipol, adică de la profesor la elev. Mă tulbură procentul de care aminteam al fenomenului numit, discret, analfabetism funcțional! Un fel de căruță fără roți. Adică: nu merge. Nedumerirea merge și spre cei care răspund de educație. Care se complac să constate, să critice, dar fenomenul trist nu primește motive de bucurie. Nici lămuriri autorizate cu putere de îndreptare. Se recunoaște că este un risc de securitate națională, dar căruța stă pe loc.

Dacă este așa cum spune procentul, lumea în care trăim e tot mai greu de deslușit. Că, spun ce am spus-o de atâtea ori, educația este viitorul unei națiuni! Dar cu citate înțelepte nu poți mișca acea căruță împotmolită. Din simplul motiv că aceia care trebuie să facă lumină nu înțeleg ceea ce citesc. Ori cei care înțeleg au păreri care nu mută căruța din loc. Fostul ministru al educației, Daniel David, referindu-se la acest analfabetism, și-a manifestat nemulțumirea față de activitatea pe care o desfășoară profesorii din România. Oficialul i-a certat pe dascăli, spunând că sunt principalii vinovați pentru analfabetismul funcțional în rândul elevilor.

A spus ministrul și a plecat repede din post. De ce nu a sugerat ceva măsuri pentru a asigura securitatea națională? Profesorii i-au răspuns fostului ministru că a folosit afirmații „calomnioase, injuste și ofensatoare”. Eu le dau dreptate oamenilor de la catedră deoarece în procesul educativ nu sunt singuri. Mai este familia, societatea și nu în ultimul rând conducerea ministerelor, care s-au perindat prea mult în ultima vreme. Oare toate deciziile venite de sus sunt în favoarea educației? Aici să răspundă cei implicați, cei de la catedră, cei din bănci și cei de acasă.

Despre învățământul actual se pronunță fel și fel de comentatori. Puțini vin cu soluții și, dacă ele se formulează, cine ține seama de ele? În documentarea mea am descoperit opinia doamnei Ioana Necula, expert în educație și fondator al uneia dintre cele mai mari instituții private de învățământ din România. Doamna se întreabă: ce se întâmplă într-o societate în care cunoașterea este înlocuită cu pseudoadevăruri? Răspunde analiza ei, într-un context dominat de dezinformare. Polarizarea și presiunea rețelelor sociale, lipsa gândirii critice devin cele mai mari porți de vulnerabilitate. Am căutat vocea unui profesor de la catedră, care are păreri despre acest subiect. L-am găsit pe domnul profesorul clujean Horia Corcheș, cu neamuri în Maramureș, cu un text care mi-a sprijinit acest articol. Scrie profesorul: „Într-o sală de clasă din școala dintr-un sat oarecare, profesoara de limba și literatura română ține o lecție de literatură. Profesoara trece pe la elevi, le indică să scrie titlul din manual în caiet. Dar elevul, din clasa a șasea, nu recunoaște și nu înțelege literele. Din lecție nu poate fi vorba să fi înțeles ceva.”

Povestea este mai lungă și cu multe detalii. În asemenea situații, această întâmplare școlară seamănă cu un om trimis să stingă un incendiu cu o cană cu apă. Când un copil ajunge în clasa a șasea fără să recunoască literele, nu avem doar o problemă școlară, avem deja schița unui destin social, spune profesorul. Nu este numai un eșec educațional, ci o formă de abandon colectiv, întâmplat sub ochii tuturor: familie, comunitate, autorități, instituții. Problema nu începe în clasa întâi, ci mult mai devreme și se prelungește în vieți de adulți, rămași prizonieri în afara alfabetului. Copiii derutați sunt ascunși în statistici. Două lumi în lumea școlii românești: una cea descrisă mai sus, și una a excelenței, a olimpicilor, a unor tineri care gândesc cu siguranță viitorul. Pe care i-am văzut într-o seară la o televiziune locală. Închei cu nedumerirea din titlu: ciudata tăcere în jurul analfabetismului funcțional! Eu am tras semnalul, cei înțelepți să vină cu soluții. Așteptăm cam de multă vreme.