1938. Hitler și Stalin își numărau tancurile. La Galați, România construia un submarin.
Nu într-un șantier german. Nu cu bani englezi. La Șantierul Naval “Fernic” din Galați — o fabrică pe care Occidentul nici nu o știa că există.
Rechinul a fost construit între 1938 și 1941 chiar pe pământ românesc, la Galați. Măsura 69,8 metri lungime, 6,6 metri lățime. Cântărea 650 de tone la suprafață și 750 de tone sub valuri. 
Gândește-te ce înseamnă asta: 650 de tone de fier construit în România anilor ’40, cu toleranțe milimetrice, într-o țară pe care Europa o credea bună doar de exportat grâu și petrol.
Propulsia era hibridă: două motoare diesel care generau 800 CP fiecare pe suprafață, și două motoare electrice a câte 600 CP în imersiune. Putea atinge aproape 25 km/h la suprafață și 15 km/h în adânc. Autonomia era de 7.000 de mile marine — peste 11.000 km — cu un echipaj de 45 de oameni. 
11.000 de kilometri. Fără să atingă un port inamic.
Dieselul îl făcea rapid și independent. Electricul îl transforma în fantomă. Sonarele sovietice ascultau motoare — și nu auzeau nimic.
Cele două misiuni care au schimbat balanța Mării Negre
Rechinul nu a ieșit la vânătoare de glorie. A ieșit la vânătoare de timp și informații.
Misiunea I — Crimeea în flăcări:
Prima misiune a avut loc în timpul evacuării Crimeei, între 20 aprilie și 15 mai 1944, în mijlocul ofensivei sovietice. Rechinul patrula apele în timp ce zeci de nave românești și germane evacuau mii de soldați sub bombardament continuu. Era ochiul care nu dormea.
Contextul e esențial: după Operațiunea “Dynamo” de la Dunkerque, evacuarea Crimeei a fost cea mai mare operațiune de evacuare din Al Doilea Război Mondial — majoritatea soldaților aliați au reușit să ajungă nevătămați la Constanța, transportați în principal de nave civile românești escortate de nave militare. Rechinul a fost scutul nevăzut al acestei operațiuni.
Misiunea II — 45 de zile în întuneric:
A doua misiune, între 15 iunie și 29 iulie 1944, a fost una de blocare a transporturilor de pe coasta Caucazului. O perioadă extraordinar de periculoasă: aviația, vânătorii de submarine și flota sovietică navigau efectiv la o milă-milă și jumătate de coastă. 
45 de oameni. Un tub de fier. Aer viciat, conserve, tăcere. A fost ultima patrulă submarină românească a războiului și a durat 45 de zile — cea mai lungă din istoria submarinelor românești.
Nu ca să scufunde nave. Ca să existe. Ca să fie știut că există.
Secretul cel mai mare: puterea posibilității
Rechinul nu a trimis nicio navă sovietică la fund. Și tocmai asta l-a făcut periculos.
Alexandru Greceanu, ofițer la bord, descria cum vânătorii de submarine sovietici făceau patrulări foarte dese, cu avioane și nave, în permanentă căutare a submarinelor din zonă. Fiecare convoi sovietic din Marea Neagră era planificat cu un calcul în plus: unde e Rechinul?
Un submarin pe care nu-l poți localiza e mai periculos decât zece pe care le știi. E matematica fricii.
Ce au făcut sovieticii cu el după victorie
Aici e partea pe care manualele de istorie n-o spun.
După 23 august 1944, marina militară română și-a pierdut toate navele, marea lor majoritate, inclusiv cele trei submarine, fiind preluate de marina URSS la 15 septembrie 1944.
Marsuinul, în 1944-1945 unul dintre cele mai moderne submarine din lume, a fost casat în 1950, după ce sovieticii i-au copiat toată tehnologia de fabricație olandezo-română. Rechinul a fost folosit ca depozit plutitor pentru piese de schimb ale submarinelor sovietice, apoi returnat României în 1951, în stare de carcasă demnă de fier vechi. Nu a mai putut fi repus în funcție, fiind casat în 1957. 
Fusese returnat României în 1951, după aproape șapte ani de confiscare.
Gândește-te: l-au luat întreg. L-au dezasamblat piesă cu piesă. I-au copiat tehnologia. Și l-au returnat ca o carcasă goală.
Nu din ignoranță. Din calcul.
Ce a supraviețuit
Din cei 69 de metri de oțel românesc, azi mai există:
La Facultatea de Inginerie Navală din Galați se găsește motorul submarinului Rechinul, construit în România și în perfectă stare de funcționare.
Profesorul Cătălin Fetecău de la Facultatea de Inginerie l-a descoperit într-una din încăperile facultății, l-a restaurat și l-a transformat într-un mic muzeu numit “Nava Majestății Regale — Rechinul”.
Un motor. Dintr-un submarin întreg.
Un profesor care și-a dat seama că dacă nu îl salvează el, nu îl salvează nimeni.
România avea în dotare, la un moment dat, nouă submarine și minisubmarine, dintre care opt au luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Opt submarine. O flotă întreagă pe care generațiile de după comunism au uitat-o.
Rechinul nu e doar o navă. E dovada că România a construit, la Galați, în timp de război, sub bombardamente sovietice, una dintre cele mai complexe mașinării pe care le poate face o națiune.
Nu pentru că am avut resurse nelimitate.
Ci pentru că nu ne-am permis să eșuăm.
Notă. Motorul NMS Rechinul poate fi vizitat la Facultatea de Inginerie Navală din Galați — singurul fragment rămas dintr-o bijuterie inginerească pe care o țară întreagă a uitat-o.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu