miercuri, 30 septembrie 2026

Ce au lăsat în urmă 335 000 de voluntari?!

 

Dragă Dragoș Gelu,

Pe 19 septembrie, România a ieșit din nou la curățenie. Peste 335.000 de oameni au ales să lase pentru o zi tot ce aveau de făcut și să se întâlnească în natură, în comunitățile lor, în locurile care aveau nevoie de ei. Din toate cele 41 de județe și din București, oameni de toate vârstele au răspuns aceluiași apel: să facem ceva împreună, și chiar am făcut.

Într-o singură zi, am strâns împreună 352.000 de saci de deșeuri, adică 2.636.990 de kilograme care nu mai sunt acolo unde NU ar trebui să fie.

Dar dincolo de cifre, rămân imaginile din ziua aceea. Oameni care s-au întâlnit pentru prima dată și au plecat împreună la curățenie. Colegi care au lăsat pentru câteva ore biroul și au ieșit în natură. Familii, elevi, profesori, prieteni și comunități care au transformat o zi obișnuită într-o zi în care au făcut ceva pentru locul pe care îl numesc acasă.

 

„Tu ce lași în urma ta?” a fost întrebarea acestei ediții. Iar răspunsul vostru se vede peste tot în rezultatele de anul acesta. Lăsăm în urmă locuri mai curate, oameni mai implicați și un exemplu care poate merge mai departe. Pentru noi, asta înseamnă Ziua de Curățenie Națională. Și înseamnă fiecare Doer care a venit, a strâns un sac, a dat mai departe mesajul, și-a adus familia sau colegii și a ales să se implice.

Le mulțumim coordonatorilor județeni și tuturor celor care au făcut posibilă mobilizarea din fiecare comunitate. În spatele fiecărei acțiuni au fost oameni care au pregătit, organizat, adunat comunități și au avut grijă ca lucrurile să se întâmple, de la un capăt la celălalt al țării.

Copil la curățenie

De 16 ani, construim împreună o țară care crede că schimbarea începe atunci când alegem să facem ceva. Iar pe 19 septembrie ne-ai arătat, încă o dată, cât de mulți suntem. România, we did it again! Și abia așteptăm să vedem ce lăsăm în urma noastră mai departe.

Pe curând,

Echipa Let’s Do It, Romania!

Multumim partenerilor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu