Se afișează postările cu eticheta învăţător. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta învăţător. Afișați toate postările

marți, 15 mai 2018

Concurs de titularizare pentru ocuparea postului de învăţător


Liceul Teoretic "George Pop de Băseşti" Ulmeni organizează concurs de titularizare pe perioadă nedeterminată, pentru ocuparea funcţiei de ÎNVĂŢĂTOR/INSTITUTOR/PROFESOR pentru ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR la această unitate de învăţământ.
Concursul se va desfăşura în data de 29 mai 2018, ora 10,oo la sediul Liceului Teoretic "George Pop de Băseşti" Ulmeni, str. Petre Dulfu, nr. 61, judeţul Maramureş.
Dosarele, cu CV-ul şi documentele stipulate în OM 5495/13.11.2017 se depun la secretariatul liceului.
Informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0758.231238, 0262.264.163.  

                                                                                                                     GDL

duminică, 27 iulie 2014

Gelu Dragoş, învăţătorul meu

 Domnul Gelu Dragoş este un om excepţional, responsabil şi totodată un învăţător foarte implicat în activităţile pe care le organizează  împreună cu elevii săi şi nu numai cu elevii ci şi cu colegii lui de catedră. Este de asemenea înţelegător şi răbdător, dar ce mă impresionează mult la dânsul este faptul că are simţul umorului mereu activ, indiferent de situaţia în care se află.
      Multe persoane îşi permit să-l judece şi îşi fac impresii greşite despre dânsul doar la auzul unor „bârfe” răspândite cu răutate, însă niciodată nu au fost curioase sau poate nu au avut ocazia să stea de vorbă cu dânsul pentru a-şi da seama ce fel de om este cu adevărat şi abia după aceea să-l judece. Fiecare om are calităţi şi defectele proprii, pe care le modelează după bunul plac şi după cum îl îndeamnă conştiinţa. Dacă aş pune în balanţă calităţile şi defectele acestui om, sunt foarte sigură că masa mulţimii calităţilor ar depăşi cu mult masa puţinelor defecte pe care le are.
       Gelu Dragoş mi-a fost învăţător patru ani de zile şi când sunt întrebată „Cine ţi-a fost învăţător?!”, răspund cu mândrie: „Domnul Gelu Dragoş!”, pentru că sunt mândră că l-am avut ca învăţător şi mentor . Am fost 22 de elevi în clasă, dar pe toţi ne-a iubit la fel, era felul dumnealui de a fi fiindcă ne-a învăţat acelaşi lucru, acela de a fi cinstiţi şi buni într-o lume tot mai rea şi ne-a povăţuit ca un tată iubitor ce le vrea doar binele copiilor săi. Cred că nici un coleg de-al meu nu s-a supărat când domnul învăţător ne-a certat sau ne-a mustrat pentru ceva, deoarece toţi ştiam că are dreptate şi ne vrea binele, că doreşte să avem un viitor plin de succese. Dorinţa dânsului nu a fost zadarnică, astfel datorită eforturilor pe care le-a făcut cu noi încă de la început şi încercărilor prin care a trecut pentru noi, azi ne găsim la liceele mult dorite. Eu, împreună cu cei doi elevi silitori pe care i-am avut în clasă, Alexandru Costin şi Ionică Marincaş am intrat la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” şi sperăm ca domnul învăţător să fie mândru de noi, deoarece datorită lui am ajuns aici. Colegele Sanda Borota şi Raluca Razmoş au intrat la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”; Ioana Mărieş la Colegiul „Emil Racoviţă”, Flaviu Liviu Hereş la Liceul Penticostal, Mădălin Băban la Liceul de Artă Baia Mare şi ceilalţi unde şi-au dorit, ştiu că sunt toţi fericiţi şi le place ce liceu au ales, cu o singură excepţie, un singur coleg care nu a mers mai departe.
         Aş dori în final să spun cu multă sinceritate şi politeţe că nu am să-l uit niciodată pe domnul învăţător şi mereu o să mi-l amintesc cu drag de el, iar de fiecare dată când am să-l întâlnesc am să-i mulţumesc pentru răbdarea pe care a avut-o când i-am fost elevă şi sprijinul pe care mi l-a acordat de fiecare dată când am avut nevoie de dânsul.


                                                                Fosta dumneavoastră elevă,

                                                                     Irina Coţan, clasa a X-a

miercuri, 4 septembrie 2013

Învăţătorul Vasile Lung se identifică cu Şcoala din Tulghieş


Anii trec cu „viteza-luminii” că nici noi, muritorii de rând nu ne mai dăm seama cum îmbătrânim. Repet, anii trec dar amintirile plăcute întotdeauna rămân. O astfel de amintire o am din anul şcolar de pe la începutul anilor 2000 când am primit repartiţie la această şcoală unde director era domnul Vasile Lung. Acesta a terminat Liceul Pedagogic, mai zilele trecute a avut întâlnirea de 40 ani de la absolvire şi îmi povestea că ştia să cânte foarte bine la vioară motiv pentru care a fost cooptat într-o formaţie a prestigiosului liceu.
      Revin la Şcoala cu clasele I-IV Tulghieş, o şcoală impunătoare (cu etaj) unde domnea armonia, plăcerea muncii cu elevii. De la dânsul am învăţat să fiu răbdător, bun cu copiii, să-mi fac schiţe de lecţii la fiecare oră, inclusiv educaţie muzicală sau educaţie fizică. Nu lucra cu jumătăţi de măsură! De altfel s-a căsătorit cu o femeie frumoasă din Dăneştii Chioarului, tot învăţătoare ca şi dânsul pentru care s-a dus de ginere lăsând la Băiţa de sub Codru o avere impresionantă. A realizat împreună cu soţia sa o Monografie a satului Dăneştii Chioarului, care aşteaptă doar sponsorii pentru a fi publicată.
      Vasile Lung cu toate că mai avea destul de puţini ani până la pensionare nu s-a lăsat până nu a absolvit cu 10 Facultatea de Pedagogie a Învăţământului Primar şi Preprimar.
        În luna august am fost împreună în aceeaşi grupă de pregătire pentru clasa pregătitoare, formator profesor Carmen Elena Covîza, iar domnul Lung era un adevărat lider al grupei noastre de 24 de cursanţi.De obicei mâncam împreună şi mergeam împreună de la cursuri. Cu stupoare am aflat că a făcut un atac cerebral şi a fost dus de urgenţă la Cluj Napoca pentru operaţie. Acum se simte mai bine, urmează o perioadă de recuperare iar noi îl aşteptăm cu braţele deschise în mijlocul dascălilor de elită ai Maramureşului. Multă sănătate, domnule profesor pentru învăţământ primar Vasile Lung!



                                                                                   Gelu Dragoş 

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Povestea mea...


 Bună! Sunt Gelu Dragoş, învăţător la Şcoala Mireşu Mare, unde împreună cu cei 30 de elevi ai mei încercăm să descoperim lumea, frumuseţile acestei ţări, a oamenilor, a naturii înconjurătoare, să cântăm şi să ne bucurăm de tot ce ni se întâmplă.
             Pasiunea mea este jurnalismul. Aş prefera să fiu caracterizat de un distins om de litere, eseista Virginia Paraschiv cu ocazia prezentării cărţii mele „Instantanee maramureşene”: „Gelu Dragoş a înţeles să se definească pe sine însuşi ca om de presă cu un condei distinct şi personalizat. El are cutezanţa să abordeze transcrierea evenimentului într-un instant subiectiv, uneori pasional, patetic, debordând de dragoste, de viaţă şi de oameni.”
           Dacă nu aş fi învăţător mi-ar plăcea să fiu o lăcrimioară, un stejar, un păun, un fir de iarbă, un râu... Cuvântul care mă caracterizează este devotament faţă de cei dragi şi faţă de cei care au încredere în mine.

                                                                                                GDL

joi, 13 septembrie 2012

In memoriam: Gheorghe Peter - Viaţa ca aventură a luminii


Nu aş fi dorit să scriu niciodată acest text. Cuvintele nu mai ascultă de inimă ci sînt hărţuite peste emisfera firescului. Vestea are culoare neagră. Sufletul a intrat în zona tristă a soarelui. De acum Luna se va oglindi în propria ei mitologie. Firul s-a rupt pe faţa pămîntului. Se leagă fără nod în partea dreaptă a raiului. Vedeţi, tot încerc să mă  (să vă) amăgesc cu o crudă realitate. Prietenul şi colegul nostru Gheorghe Peter s-a scufundat în tăcere. Vă mărturisesc că în colţul drept al hîrtiei, în locul lacrimei, s-a arătat o pată de lumină. Era aprinsă ca obrazul unei adolescente. Aşa mi-am amintit de un sfîrşit de an şcolar de la Liceul pedagogic din Sighetu Marmaţiei cînd în faţa careului format din sute de elevi Gheorghe Peter, elevul din acea vreme, a făcut cîţiva paşi înainte. Directoarea din acel timp a rostit: este elevul cu cea mai mare medie din liceu. Flori şi aplauze. Niciodată premiantul nu a fost invidiat ci dimpotrivă a fost iubit. Inteligenţa lui dublată de o memorie fertilă s-a răsfrînt fericit înspre matematică. Lecturile l-au întărit înspre spiritul umanist. Citea presă cu înverşunare. Învăţător la Borşa. El la şcoala de la Gară. Ştefan Hruşcă la simultan pe deal. În preajmă Aurel Pantea, Mircea Petean, George Boşca, Ion Zubaşcu. Atmosferă literară de referinţă. Gheorghe Peter era în această armonie. După cum aţi bănuit ne-am ştiut din liceu. La Borşa, în casa lor, între timp şi-a legat destinul de Magda, era locul în care puteai visa. Oraşul Borşa a fost o experienţă de răscruce. Scria şi visa să stea lîngă rotativă. Visul s-a împlinit. A absolvit Facultatea de Jurnalistică. Numele lui în presă devine referinţă. Mai ales în paginile ziarului "Graiul Maramureşului". Calităţile de care vorbeam i-au fost de mare ajutor. Gheorghe Peter citea. Cărţile şi ziarele i-au fost stele fixe. Aşa că în orice împrejurare a fost un conviv excelent. Dacă simţea că te poate necăji avea o vorbă tămăduitoare: Te-ai supărat, ţi-a trece. Şi îţi trecea. Cultura lui era respectată. Putea fi chiar temută în discuţii. Pe acest ecran se proiecta opera lui publicistică. Parte din ea concretizată în carte. Făcea parte din spiritul profund al Maramureşului. Manifestat în mare parte socratic. Dar fibra lui de maramureşean era relevantă. Aici ne întîlneam pe spaţii largi. Chiar prin sîngele unor strămoşi apropiaţi. El trăia într-un fel aparte spiritul Marmaţiei. Era forma lui de viaţă. Podul Ronişoarei era centrul pămîntului. Părinţii, familia, prietenii, un cosmos atît de drag încît îl privea adeseori prin lacrimi. Ceea ce înseamnă suprema adoraţie. A fost, astfel, mistuit de o frumoasă risipă. Ceva din lumina eternă. Din păcate nu prea avem răgaz să ascultăm cîntecul interior al aproapelui. Ştiu limpede, în Gheorghe Peter stăteau în latenţă multe simfonii ale vieţii. Erau rodul cunoaşterii. Prietenul nostru dispunea şi de o gîndire suplă care îl făcea agreabil, respectat. A dat graţie multor întîlniri. De Gheorghe Peter m-a legat viaţa. Dar mai ales zborul ei. O solidaritate misterioară dar sinceră. Aşa am căzut în frumoasa capcană a prieteniei. Adică ne era dor de noi. Splendidă ambiţie lumească. Frumoasă împlinire omenească. Da, acest text nu aş fi dorit să-l scriu niciodată. Cuvinte care mă despart de un prieten. Un coleg. În faţa despărţirii definitive negura din lume trebuie risipită. Numai aşa putem trece împăcaţi Marele Rîu. Nu ne vom lecui niciodată de durerea despărţirii de un prieten şi un coleg. Un condei excelent. A iubit lumea de aceea a trăit viaţa intens. A preţuit frumosul ca un romantic. Strig ca Ghilgameş. "A murit Enkidu, prietenul meu, care vînase cu mine lei". Nu uit ce ne-a spus amîndurora Nichita la Borşa. Într-o şoaptă profetică: "Viaţa este o aventură a luminii. S-a făcut dimineaţă şi lumină este. Scoală-te şi umblă". De acum voi umba mai singur prin Marmaţia. Cu un felinar de grîu aprins.

                                                                             Gheorghe Pârja