1989-2014 - un sfert de veac de corupţie şi jaf. Clasa politică este terminatorul României moderne

Am trăit ca într-un vis un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii?! Suntem mai săraci şi un pic mai bătrâni. Statul este bolnav, iar economia - câtă a mai rămas - este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile, investiţiile scad vertiginos, capitalismul autohton are o "reţetă secretă", originală, dar pierzătoare, la fel ca demo­cra­ţia. România nu este, cum ne-am fi aşteptat, "tigrul economic" al Europei Centrale şi de Est. Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat po­li­ti­cienii români. Niciodată în istorie clasa politică ro­mânească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iu­bitoare de ţară. Un fost ministru secretar de stat, ne­im­plicat politic,  director la Institutul de Eco­nomie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.

  *  *

- Mulţi au uitat iar alţii n-au ştiut niciodată: cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?

- În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare; autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane; avioanele ROMBAC erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian; la Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania; Centrala nucleară de la Cernavodă pro­ve­nea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostal­gici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu eco­no­miile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar do­uă ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.

- În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un "morman de fiare vechi". Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?

- A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi. Referin­du-se la industrie, că e "de dat la fier vechi", fostul prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui in­terese le-a servit această etichetă? Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi - doar 3 milioane; producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii; azi pro­duce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca buni cons­tructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi în prezent; ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare ( în 1980); nici unul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; nici unul azi (am construit fabrici de trac­toa­re în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de va­goa­­ne de pasageri pe an (în 1984); azi - nici unul. Cât des­pre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bu­căţi pe an; azi - abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ulti­mii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje di­ferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem nici una. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut. De altfel, po­tri­vit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost ex­por­tate 50 de milioane de tone de "fier vechi", "de­şe­uri" de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut, în va­loare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse bru­te (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în Ro­mâ­nia ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de mun­că!

- Ameţitoare cifre! Cum stau lucrurile în dome­niul petrolului?

- Iată situaţia, la zi, în domeniul petrolului: Ro­mâ­nia producea 13 milioane de tone de petrol în 1970; azi - numai.. 6 milioane! Suspect. Cineva nu rapor­tea­ză corect. Nu am nici o încredere în această cifră atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contor. Au contor, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6, cu cât păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici, de­du­ceţi consecinţele: înainte de 1989 produceam 8,5 milioane de tone de motorină, azi producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de păcură, azi nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi - nimic! Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noas­tră... Cine măsoară producţia?... Cine măsoară distri­bu­ţia?...

- După 1990 s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?

- Au venit "sfaturi" de la competitorii noştri euro­peni: " ...faceţi IMM-uri, daţi afară muncitorii din marile uzine; închideţi ma­mu­ţii industriali; produceţi componente, nu pro­duse integrale; faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare". Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oţel. A trebuit "lichidată" - ca un "bonus" pentru admiterea în UE!

- Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?

- Prima a fost restituirea "părţilor sociale" - o privatizare pe bani adevăraţi, începută, surprinzător, de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor chiar cu banii lor! Această măsură antieconomică, din cauza căreia fa­bricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o renaţio­nali­zare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine.

A doua mare eroare a fost "privatizarea de masă", fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari. Viitoarele certifi­ca­te de acţio­nar au fost cumpărate pe nimic, de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se priva­ti­zează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a mai sosit nici azi, în 2014... S-a anunţat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi socie­tăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi gu­vernele au promovat controlul total, fără luptă şi fără nici un câştig, asupra întregii economii. Practic eco­nomia naţională a fost oferită pe tavă, fără nici o logică şi fără a se spune, cel puţin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pen­tru integrarea României în UE.

- Vă rog să continuaţi descrierea peisajului eco­no­mic românesc de azi, la 25 de ani de la răs­tur­narea "dictaturii de dezvoltare".

- A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabri­cile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi a vop­selelor, a medicamentelor, din sectorul construc­ţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi nefe­roase, de cărbune etc.; S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare. Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulve­ri­zată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante teh­nice, legume etc. A fost distrus, aproape în totali­tate, sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de ani. Au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de în­diguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (ca­na­lul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost pur şi simplu pulverizată şi lăsată fără nici o logică structurală!

- Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film SF?

- Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agri­cul­tura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează regle­men­tări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii - de fapt, microîn­tre­prin­derile. (Dintre cele aproximativ 500.000 înregis­trate, peste 200.000 nu au nici un angajat!) Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă (avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură!) şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este stra­tegia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii, unde lucrează români. Nici după 25 de ani, clasa politică - veritabil detaşament al legiunii străine, ter­minatorul României moderne - nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.

- A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Vic­toria, de un proiect minimal, coerent, de dezvol­tare?

- Fireşte că nu a existat! Zi de zi guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească nici un sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de compe­ti­ti­vitate. "Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!" - acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de... neguver­nare.

- Care sunt predicţiile Dvs. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?

- Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din bani proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.

 

 

Autor: prof. dr. CONSTANTIN CIUTACU

fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române

Profesorii cu vechime beneficiază de reducerea normei săptămânale

Senatul a decis reducerea normei saptamanale pentru profesorii cu vechime de 25 de ani in invatamantul preuniversitar.

Personalul didactic de predare si de instruire practica din invatamantul preuniversitar cu o vechime in invatamant de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiaza de reducerea normei didactice cu doua ore saptamanal, fara diminuarea salariului, prevede o propunere legislativa adoptata marti de Senat si care modifica Legea educatiei nationale.

Presedintele Comisiei pentru invatamant din Senat, Ecaterina Andronescu, considera ca propunerea legislativa reprezinta "o reparatie in privinta normelor cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar".

 Ea a explicat ca prevederea este reglementata in prezent, dar cu mentiunea ca aplicarea ei este conditionata de incadrarea in bugetul local, motiv pentru care nu toate cadrele didactice mentionate beneficiau de aceasta reducere cu doua ore a normei de predare.

"Nu e normal sa avem diferente intre judetele tarii", a spus Andronescu in urma cu o saptamana la dezbaterea propunerii legislative in plenul Senatului.

Initiatorul propunerii legislative, senatorul ALDE Cristiana Anghel, a subliniat ca prin aceasta lege se pot crea noi locuri de munca in invatamant pentru tineri.

Senatul a adoptat, in calitate de for decizional, propunerea legislativa privind modificarea art.262 alineatul (3) din Legea educatiei nationale nr.1/2011 cu 99 voturi pentru si o abtinere.

                                                                         Autor: Alexandra BANU

Daniel Moldovan nu mai este. S-a aşternut întunericul şi tristeţea peste satul Lucăceşti...

25 de ani de sindicalism în învăţământul maramureşean

 Vineri, 22 mai, într-o superbă locaţie din localitatea Fereşti, Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş a aniversat 25 de ani de la înfiinţare. Alături de prof. Ioana Petreuş, preşedinte SLIMM şi membrii Biroului Operativ, de liderii de sindicat din toate unităţile de învăţământ afiliate din judeţ, au ţinut să fie prezenţi la această sărbătoare prefectul judeţului ing. Anton Rohian, ministrul delegat pentru Dialog Social prof. Liviu Marian Pop, preşedintele FSLI prof. Simion Hăncescu, av. Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, prof. Gabriel Ploscă, preşedintele SLI Neamţ, dl. Giani Leonte, preşedintele SLI Suceava, alţi colegi din ţară, dl. Florin Hossu, liderul Cartelului ALFA Maramureş, alte oficialităţi judeţene.

        Prezentatorii evenimentului au fost profesorii Adela Borşe şi Alin Maidan, care i-au dat pentru început cuvântul doamnei profesor Ioana Petreuş. Aceasta a făcut o scurtă trecere în revistă a ceea ce a însemnat şi înseamnă SLI Maramureş în cei 25 de ani, s-a adus un omagiu preşedinţilor care au pus umărul la bunul mers al activităţii sindicale: Ion Câmpeanu (1990-1992), Sanfira China (1992-1994), Felician Rebeleş (1994-1996), Rodica Benga (1996-2004), Liviu Marian Pop (2004-2012), Ioana Petreuş (2012-prezent). A urmat prefectul Anton Rohian, care apreciază vârsta sindicatului şi îşi aminteşte că a fost primul sindicalist maramureşean de după 1990 care s-a dus la Bucureşti ca să apere drepturile inginerilor agronomi alungaţi din fostele CAP-uri. Oferă o diplomă de excelenţă.

          Domnul ministru Liviu Marian Pop, cu emoţie în glas a vorbit despre cei 8 ani petrecuţi în calitate de lider al SLI Maramureş, despre Centrul de formare, despre lucrurile bune şi mai puţin bune întâmplate în sânul SLIMM, despre faptul că este un susţinător convins al mişcării sindicale, cu condiţia ca dialogul social să fie susţinut cu argumente şi în mod civilizat. Face apel ca echipa de conducere să fie unită tot timpul, numai aşa vor reuşi a duce la îndeplinire munca sindicală iar SLIMM va fi puternic iar membrii de sindicat vor avea încredere în ei.

   Domnul avocat Iacob Baciu ne-a relatat de întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, după Domnia sa, „o pagină neagră în istoria învăţământului românesc şi mişcarea sindicală”, când, „deşi liderii din învăţământ au venit cu argumente”, acesta nu i-a ascultat şi a reuşit nu numai să-i umilească pe dascăli, dar şi „să le taie din salarii 25%”.

        Domnul Simion Hăncescu, preşedintele FSLÎ din România, a felicitat cei 25 de ani de activitate asiduă şi a oferit o diplomă şi o plachetă aniversară în semn de recunoaştere a meritelor SLIMM în activitatea sindicală din România.

A fost prezent, din partea Inspectoratului Şcolar Maramureş prof. Vasile Ban, inspector şcolar general adjunct, care a dat citire unui „Laudaţio”.

       Despre cei 25 de ani de sindicalism în învăţământul maramureşean, despre începuturile cu teamă şi temere, cu greutăţi, dar şi cu bucurii şi succese au vorbit: prof. Augustin Griguţă, prof. Dorel Merciu, prof. Vasile Iluţ, care a criticat reforma din învăţământ, schimbările dese ale Legii Educaţiei şi a vorbit de Asociaţia Pensionarilor din învăţământ, APIMM, printre membrii fondatori fiind: Anisia Ardelean, Ştefan Herţeg, Elisabeta Miszner, Zita Rist şi Lucica Zoicaş, iar prof. Monica Cândea a prezentat cartea al cărui coautor este şi Ioana Petreuş, „25 de ani de sindicalism în învăţământul maramureşean”, apărută la Editura Ceconii, la apariţia căreia şi-au adus contribuţia Margareta Andreica, Ionuţ Cîrstea, Augustin Griguţa, Adela Moldovan, Rareş Muntean, Mariana Nuszer Ţînţa, Mihai Pisuc şi Alin Tomoioagă.

      Şi fiindcă vorbim despre realizări, doamna Ioana Petreuş a făcut un bilanţ al SLIMM, iar faptul că SLIMM deţine un hotel propriu unde se organizează cursuri de formare „Eurostudy” la Ocna Şugatag şi că s-a achiziţionat un sediu nou pe strada Victoriei din Baia Mare sunt fapte de luat în seamă de către toţi cotizanţii. A urmat Conferinţa judeţeană care a avut pe ordinea de zi „Proiect de hotărâre privind modificarea

statutului SLIMM”, apoi au urmat discuţii libere. S-a reproşat faptul că unele şcoli n-au primit nici-un leu din tăierile salariale ale guvernului Boc (cazul Rohia), despre procesele aflate pe rol, despre norma didactică ( unii colegi au şi în trei şcoli diferite ), despre plata navetei, despre evaluările naţionale la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, despre noile programe prea încărcate, dar şi despre „vulnerabilitatea” dascălului în faţa părinţilor care vin cu tot felul de pretenţii uitând că odrasla lui nu are „cei şapte ani de-acasă”, despre insatisfacţii, greutăţi dar şi multele bucurii care ţi le oferă această nobilă profesie.

          Dar fiindcă a fost o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului la Fereşti, la care am participat cu sufletul şi inima, am să închei cu cuvintele Ioanei Petreuş: „Pledăm pentru calitate şi bunăstare în sistemul de învăţământ, dar şi pentru depolitizare, deoarece unele decizii sacrifică reformele pentru popularitate pe termen scurt. Centrarea pe competenţe este cheia educaţiei. Trăim într-o lume dinamică şi avem datoria să găsim soluţiile cele mai viabile pentru a nu distanţa învăţământul românesc de realitatea europeană. Pentru că singura soluţie a acestei ţări este educaţia.”

          La mulţi ani Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş! Să ne reîntâlnim peste alţi 25 de ani!

                                                                                Gelu Dragoş 

Conferinţa aniversară de la Fereşti "Perla Cosăului" la împlinirea a 25 de ani de sindicalism în învăţământul maramureşean. LA MULŢI ANI!

Revista lunară de cultură în limba germană „Echo der Vortragsreihe”, la 25 de ani de la prima apariţie

Revista lunară de cultură în limba germană „” din Reşiţa se consideră un continuator al revistelor de cultură şi spiritualitate germană din Banat, care au apărut de-a lungul timpului. Primul număr al acestei reviste a apărut la 1 februarie 1990, în luna februarie 2015 s-a ajuns la numărul 302. Așadar, la 1 februarie se împlinesc 25 de ani de la apariția ei neîntreruptă.

Revista conţine într-un număr de aproximativ 100 – 120 de pagini / lună (în unele luni chiar de până la 200 și peste de pagini) materiale privind identitatea, cultura, istoria şi religia germanilor din acest colţ de ţară, apariţia ei fiind salutată de germanii din România, dar şi de instituţii culturale atât din ţară cât şi de peste hotare. În ultimii ani, la sfârșitul fiecărui număr este tipărită și o trecere în revistă a articolelor apărute în publicații din țară și de peste hotare, în presa scrisă, online, vorbită sau văzută, care au cuprins relatări despre etnia germană din Banatul Montan și din țară. Revista are colaboratori permanenți, atât din țară, cât și de peste hotare, din spațiul germanofon, şi nu are caracter politic.

Pe lângă cele 12 numere curente, revista editează anual şi un număr de 3-4 ediţii speciale care fac referire la literatura germană din România (cu subiecte ale „Zilelor Literaturii Germane la Reșița”) şi la cea mai importantă manifestare culturală de masă a etniei germane din România („Decada Culturii Germane în Banatul Montan”). Mai apare un catalog special care cuprinde lista cărţilor scrise de autori germani din România sau despre germanii din România după 1990, catalog care are caracter bibliografic, precum şi din doi în doi ani un număr dedicat concursului cu caracter internațional „Copiii desenează ținutul natal”. Până în prezent au apărut 90 de ediții speciale.

Redactorul șef al publicațiilor „Echo der Vortragsreihe” este președintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Erwin Josef Țigla (membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesionști din România), lectoratul fiind asigurat de ec. Waldemar König, unul dintre pilonii principali ai activităților editoriale ale etniei germane din Banatul Montan.

Revista este înscrisă în catalogul publicaţiilor din România (ISSN 1454 – 2048) și apare sub egida Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, titlul şi coperta revistei fiind mărci înregistrate la OSIM.

Este demn de remarcat faptul că „Echo der Vortragsreihe” este singura revistă a minorităţii germane din România care apare lunar, neîntrerupt, de 25 de ani, şi este chiar singura revistă a unei minorităţi naţionale din ţara noastră, care apare cu asemenea frecvenţă şi cu un asemenea număr de pagini.

                                                                       Erwin Josef Țigla – UZPR

Guvernul va reduce norma la profesorii cu grad I şi vechime de 25 ani

Guvernul Ponta va reduce norma de ore pentru profesorii cu grad didactic I şi vechime în muncă de peste 25 de ani, ceea ce va majora veniturile acestora din ore suplimentare, şi intenţionează să reducă şi vârsta de pensionare tot pentru profesorii cu grad I, au declarat surse oficiale. Măsurile au fost discutate deja în Executiv şi există un acord la nivelul Guvernului pentru aplicarea acestora, au precizat sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, norma de ore pentru profesorii cu grad I didactic şi vechime în muncă de peste 25 de ani va fi redusă prin ordonanţă de urgenţă, deja agreată la nivelul Guvernului. "În acelaşi timp, a existat în Guvern o primă discuţie pentru reducerea vârstei de pensionare în cazul profesorilor cu gradul I. Rămâne ca Ministerul Educaţiei şi Ministerul Justiţiei să ajungă la un acord privind procedurile legale de aplicare", au precizat sursele. Mediafax

                                                                             Cristian LAURENŢIU