Se afișează postările cu eticheta Ion Nălbitoru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ion Nălbitoru. Afișați toate postările

joi, 9 noiembrie 2023

Interviu cu Al. Florin Țene- Președintele LSR


 „Cultura, în cadrul fenomenului globalizării, nu se apără, ea se impune prin luptă constantă și valoare”

Domnul Al. Florin Țene, romancier, poet, dramaturg, eseist, prefațator, cronicar literar și jurnalist, este Președintele Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru al Asociației Scriitorilor din Canada și membru corespondent al Academiei Americane Române.

            Bogata sa activitate literară și jurnalistică este încununată, de-a lungul anilor, de un meritat succes, fapt pentru care a primit numeroase diplome și onoruri. Recent, Asociația Academică a Cititorilor la nominalizat, printre cei 20 de scriitori,  „clasic în viață “, datorită operei sale și a muncii depuse în promovarea culturii române și a scriitorilor din România Tainică și Profundă.

            Domnul Al. Florin Țene s-a născut în Drăgășani unde a absolvit Școala primară și Liceul Teoretic. A urmat cursurile Școlii Tehnice de Tehnoredactori „Dimitrie Marinescu” din București, apoi Institutul Pedagogic din Baia Mare, Facultatea de Filologie-Istorie. Este căsătorit cu poeta Titina Nica cu care are doi băieți: Florin și Ionuț.

            Am solicitat domnului Președinte al Ligii Scriitorilor Români un interviu în legătură cu principalele momente din viața Domniei sale.

 ION NĂLBITORU: Domnule Președinte al Ligii Scriitorilor Români, Al. Florin Țene, știm că sunteți originar din orașul viilor, Drăgășani, din județul Vâlcea, vă rog să ne spuneți cum vă simțiți acum, după decenii, de când ați plecat din plaiurile drăgășănene în Ardeal? Ce vă mai leagă sufletește de aceste meleaguri?

AL. FLORIN ȚENE: Întreaga viață, pe unde m-au purtat pași am avut în suflet „crucea” orașului natal, fiindcă să știi, dragă prietene, că omul când se naște, prima înghițitură de aer pe care o inspiră, îl chiamă întotdeauna acolo unde a inspirat acea bulă de aer. În orașul sufletului meu am deslușit, la biblioteca orășenească, primele buchi din cărțile copilăriei, acolo am iubit prima oară, acolo am cunoscut-o pe soția mea, scriitoarea Titina Nica, acolo s-au născut copiii mei, Florin cineastul și Ionuț-istoricul. Acolo am scris prima poezie la vârsta de 14 ani. Tot acolo mă aflam când am publicat în revista TRIBUNA de la Cluj, prima poeziei „Eu m-am născut când… “. În orașul lui Gib Mihăescu am înființat pe când eram elev în clasa a X-a cenaclul literar Gib Mihăescu din cadrul Casei de Cultură. Toate acestea mă fac să mă reîntorc, cel puțin odată pe an, în Drăgășanul meu drag.

ION NĂLBITORU: Când v-ați descoperit talentul scriitoricesc și ce ați făcut în acest sens în anii tinereții în locurile natale? (acțiuni literare, cenacluri, colaborări le reviste etc)

AL. FLORIN ȚENE: Așa cum spuneam, la vârsta de 14 ani am scris prima poezie pe un carnețel unde aveam desenate tot felul de instalații electrice, de aparate de radio cu galenă și o diodă, pe care le confecționam, cu ajutorul cărora ascultam, împreună cu colegii, postul de radio de la București. Pe când eram în clasa a X-a am înființat cenaclul literar din cadrul Casei de Cultură. Însă Comitetul Raional de Partid nu m-a lăsat să-l denumesc GIB Mihăescu, fiindcă marele scriitor era interzis și l-am „botezat” cu numele „Orizont”. Abia în anul 1965, soția mea a scris o informație în ziarul regional „Secera și Ciocanul” de la Piteși despre o activitate pe care eu și membrii cenaclului am desfășurat-o la Căminul Cultural din Prundeni și a denumit cenaclul Gib Mihăescu. În ziar a apărut această informație fără să fie cenzurat numele cenaclului. Atunci m-am dus cu ziarul la secretarul cu propaganda, tovarășul Nikita, și i-am arătat pagina cu informația. De atunci m-a lăsat să denumesc cenaclul literar din Drăgășani „Gib Mihăescu”.

            Așa cum spuneam, am debutat în revista TRIBUNA de la Cluj, fără să știu că peste ani soția mea va lucra la redacția acestei prestigioase reviste. Eu am debutat în luna mai 1958 și Nichita Stănescu în luna iulie.

ION NĂLBITORU: Cum ați cunoscut-o pe poeta Titina Nica, cu ce farmece v-a cucerit, și      v-ați căsătorit?

AL. FLORIN ȚENE: E o poveste lungă și frumoasă. Soția era elevă la Școala Viticolă la Drăgășani, iar eu elev la  Școala Tehnică Tipografică „Dimitrie Marinescu “ din București, secția tehnoredactori, după absolvirea liceului. În perioada aceea s-a organizat la Casa de Cultură o manifestare cu scriitorii Anghel Dumbrăveanu de la „Scrisul Bănățean” din Timișoara, Doru Moțoc, Mihai Beniuc, Dan Deșliu, Traian D. Lungu  și Al. Florin Țene. Eu eram în practică la Pitești la tipografia din Găvana, unde se tipărea ziarul „Secera și Ciocanul”. Am fost și eu invitat, luând loc pe scenă alături de ceilalți scriitori. Sala de 300 de locuri era plină de elevi și spectatori. Printre aceștia era și eleva Titina Nica. Așa ne-am văzut la față. Dar… Ne-am cunoscut pe 13 iunie de ziua mea pe o bancă din Parcul Central de sub un pom bătrân de câteva sute de ani. Dar ne-am căsătorit peste un an pe când eram eu student la Baia Mare și ea în învățământ în Maramureș. Fiindcă pe atunci trebuia să ai aprobare de la Comitetul Regional PCR pentru a cumpăra verighete, am folosit două verighete din iarbă, pe care le-am păstrat între coperțile unei cărți până acum câțiva ani. Am și scris un roman despre acest eveniment intitulat  „Inelul de iarbă.“

ION NĂLBITORU: Din anumite surse am aflat că ați fost redactor șef la ziarul „Lumina de pe Lotru”, la Voineasa, ziar al șantierului hidro-energetic. Cu ce amintiri ați rămas din acea perioadă despre „sălbatica Vale a Lotrului” și lucrările hidroenergetice, poate cele mai importante din România? Vă este dor să revedeți aceste mirifice locuri pe care, între timp, mâna omului le-a „domesticit”?

AL. FLORIN ȚENE: Am fost redactor șef al publicației săptămânale „Lumina de pe Lotru”, alături de Horia Gliniastei și mai târziu l-am luat și pe poetul drăgășenean Doru Raiciu, membru al cenaclului Gib Mihăescu. Ziarul apărea sub egida Sindicatului și se tipărea la tipografia din Rm. Vâlcea. Pe rând ne duceam vinerea noaptea la tipografia din Rm.Vâlcea să facem corectura și să citească șpaldurile cei de la cenzură. Era director general ing. Cocoș și soția dânsului director economic

A fost perioada când cu mașina complexului hidroenergetic vizitam șantierele de pe 5 județe, vizitam canalele de aducțiune, de fugă, Hidrocentrala de la Ciunget, Mănăileasa etc. La început până la Voineasa, până a se face drumul, se putea urca doar pe o potecă cu măgarul. Au fost ani eroici. Mi-ar fi dor să le mai vizitez…

ION NĂLBITORU: Care a fost motivul pentru care ați părăsit zona Olteniei și v-ați stabilit în Ardeal, la Cluj-Napoca?

AL. FLORIN ȚENE: Motivul a fost că ne-a demolat casa din Drăgășani și atunci am luat hotărârea să plecăm la Cluj unde era profesoară sora mea Violeta, și unde aveam prieteni la Tribuna și Steaua. De-a lungul vieții am constatat că familiei Țene dacă i se întâmplă ceva rău imediat apare un bine cu B mare.

ION NĂLBITORU: Ca scriitor aveți o bogată activitate literară. Vă rugăm să ne enumerați câteva din operele dumneavoastră, de suflet.

AL. FLORIN ȚENE: Toate operele mele sunt de suflet, cum spuneți dumneavoastră. Dar un loc apare îl au ANTOLOGIA 80 - Întoarcerea la metaforă, apărută la Montreal, ce cuprinde selecții din poemele celor 24 de volume de poezi publicate de-alungul vieții, și seria celor 6 romane din categoria Sfinții Închisorilor, fiind vorba de Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Petre Țuțea, Valeriu Gafencu și Mircea Vulcănescu, romane ce se vând prin Librăriile Bisericii Ortodoxe.

ION NĂLBITORU: Ați fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, de unde ați fost exclus pentru că ați „deranjat” pe unii, dar nu v-ați lăsat învins și ați creat o Ligă a Scriitorilor Români care promovează cu adevărat literatura și valorile scriitoricești românești din țară și din  diaspora. Cum v-a venit ideea să înființați această „Ligă”?

AL. FLORIN ȚENE: Datorită ambasadoarei Uniunii Europene Karen Fogg care mi-a acordat o bursă în structurile Uniunii Europene. Acolo am constatat că în Belgia erau 5 asociații scriitoricești, toate egale și cu drepturi depline față de guvernanți.Venind în țară m-am interesat dacă în fostele țări din Lagărul Socialist mai sunt Uniunile Scriitorilor. Am constatat că în aceste țări, foste socialiste, toate uniunile s-au desfințat și s-au înființat alte organizații de profil. Numai la noi a rămas Uniunea Sovietică, pardon, Uniunea Scriitorilor. Constatând acest fapt, pentru democratizarea mișcării scriitoricești din țară, împreună cu 10 scriitori clujeni, am înființat Asociația Liga Scriitorilor.

ION NĂLBITORU: Câte filiale aveți în LSR, în țară și diaspora, și câte reviste?

AL. FLORIN ȚENE: În prezent această organizație profesională are 39 de filiale, editează 19 reviste literare. Aceste filiale au o bogată activitate culturală în promovarea culturii naționale. Editează antologii și cărți. Avem și în străinătate 12 filiale. Chiar în luna octombrie din anul acesta s-a  înființat la Madrid o filială a Ligi Scriitorilor condusă de un poet foarte talentat.

ION NĂLBITORU: Domnule Președinte, ce planuri aveți pentru viitor, pe segmentele: scriitoricesc și jurnalistic?

AL. FLORIN ȚENE: La vârsta mea e mai greu să-ți faci planuri pe o arie extinsă de timp. Însă  voi lucra în continuare să promovez talente din România Tainică și Profundă, să scriu articole pentru promovarea activităților filialelor Ligii Scriitorilor, să contribui la editarea, înpreună cu redactorul șef Iulian Patca, revistei AGORA LITERARĂ oficiosul asociației noastre.

ION NĂLBITORU: Vă rog să transmiteți un mesaj nu numai membrilor Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni, ci tuturor scriitorilor români în orice colț al planetei se află.

AL. FLORIN ȚENE: Mesajul meu către confrații noștri de pretutindeni este să scrie, să lupte să-și promoveze operele, să nu-și uite rădăcinile, iar în cadrul fenomenului globalizării, arta nu se apără, fiindcă se pierde, ea trebuie să cucerească, să învingă obstacole. Și să nu uite că, conform latinului, cea mai bună apărare este atacul. Și…ar mai fi ceva, așa cum spunea Balzac „orice călimară poate să devină un Vezuviu. “

ION NĂLBITORU: Domnule Președinte, de când v-am cunoscut v-am apreciat valoarea. Dar, în comparație cu alții, am vrut să vă „privesc” și în „oglindă”, adică să vă percep interiorul, inima și sufletul, ca om. Consider că nu a fost membru din Ligă să fie refuzat când v-a solicitat ajutorul și sprijinul pe tărâmul literar. Calmul, echilibrul, imparțialitatea, sobrietatea, căldura sufletească, energiile pozitive pe care le transmiteți celorlați și dăruirea pentru promovarea valorilor v-au creat un prestigiu și un nume bine meritat. Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a vă răpi din prețiosul dumneavoastră timp liber și a mă onora cu această „discuție” prin care să vă cunoască și tinerele talente. Vă doresc multă sănătate și mult succes în activitatea culturală!

 

Interviu realizat de Ion NĂLBITORU – membru al LSR și al UZPR




marți, 11 ianuarie 2022

INVITAŢIE LITERARĂ

 


Am plăcerea să vă anunț, celor interesați, organizarea a DOUĂ CONCURSURI de proză scurtă cu PREMII ÎN BANI și o ANTOLOGIE GRATUITĂ

1. ANTOLOGIA ȘI CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ „ZĂTRENI, FILĂ DE LEGENDĂ”, ED. A V-A, 2022
Scriitorul ION NĂLBITORU, Editura Franco, împreună cu Primăria localității ZĂTRENI, jud. Vâlcea, organizează concursul literar de proză scurtă „Zătreni- filă de legendă”, ediția a V-a, 2022.
La acest concurs pot participa românii de pretutindeni. Tema să fie inspirată din viața oamenilor de la țară, din legende, mituri, fapte istorice, întâmplări din regimul trecut și actual, povești și povestiri reale sau imaginare de pe teritoriul localității ZĂTRENI.
Textele pentru concurs vor fi scrise în format A4, Times New Roman, caracter 12, obligatoriu cu diacritice, spațiere la un rând și se vor trimite doar în Doc sau Docx.
Se va participa cu un singur text de minim 3 pag și maxim 5 pag.
Se pune condiția ca lucrările participante la concurs să nu fi fost publicate în volum, în reviste online sau pe hârtie și să nu se facă publice pe durata concursului sau a jurizării.
Textele care nu îndeplinesc condițiile de mai sus vor fi descalificate.
Concurenții vor trimite personal în același e-mail două documente: unul cu textul pentru concurs și altul cu numele autorului și al prozei participante la concurs, adresa de e-mail, adresa de domiciliu, nr. de telefon și o poză jpg pe adresa: editurafranco@gmail.com cu specificarea: Pentru Concursul literar „Zătreni- filă de legendă”. Lucrările vor fi trimise până la 15 februarie, 2022
Rezultatele vor apare în iunie, 2022
Câștigătorii vor primi diplome, cărți și premii în bani.
Toate textele participante la concurs vor fi incluse în Antologia „Zătreni – file de legendă”, vol. IV /2022
În Antologie vor fi incluse și textele autorilor (referitoare la comuna Zătreni ) care nu doresc să se înscrie la concurs. Și membrii comisiei de jurizare vor fi primiți în paginile acestei antologii cu un text literar, cronică sau poezii.
Tot pentru antologie se primesc și poezii, colinde, balade, doine, cântece haiducești etc., 2-3 pagini, despre Zătreni. Poeziile nu vor intra în concurs.
Fiecare autor va primi GRATUIT CÂTE O ANTOLOGIE!
Se vor acorda următoarele premii:
PREMIUL I – 500 LEI
PREMIUL II – 400 LEI
PREMIUL III- 300 LEI
Eventualii câștigători din diaspora vor primi premiile doar în România.
Comisia de jurizare:
Mihaela Rădulescu –Prof .Dr. Lingvist, Președintele Societății Culturale „Anton Pann”
Vasile Hatos – Scriitor, membru „La Camerata dei Poeti” din Firenţe, Italia
Milian Oros – scriitor, membru al L.S.R.
Dan Mitrache – poet, membru al „Societății Culturale Anton Pann”
Ion Nălbitoru- Președintele juriului, membru al L.S.R., al U.Z.P.R. și al Societății Culturale „Anton Pann”.
2. ANTOLOGIA ȘI CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ, BREZOI „LEGENDELE LOTRULUI”, ED. I, 2022
Scriitorul ION NĂLBITORU, Editura Franco, împreună cu Primăria orașului BREZOI, jud. Vâlcea, organizează concursul literar de proză scurtă „LEGENDELE LOTRULUI”, ediția I, 2022.
La acest concurs pot participa românii de pretutindeni. Tema să fie inspirată din viața oamenilor de pe Valea Lotrului (Brezoi, Malaia, Voineasa,) din legende, mituri, obiceiuri, tradiții, etnografie, folclor, fapte istorice, întâmplări din regimul trecut și actual, despre păstorit, exploatări miniere și forestiere, amenajări hidroenergetice, povești și povestiri reale sau imaginare din arealul Văii Lotrului, reportaje turistice (inclusiv Valea Latorița, Obârșia Lotrului și Transalpina).
Textele pentru concurs vor fi scrise în format A4, Times New Roman, caracter 12, obligatoriu cu diacritice, spațiere la un rând și se vor trimite doar în Doc sau Docx.
Se va participa cu un singur text de minim 3 pag și maxim 5 pag.
Se pune condiția ca lucrările participante la concurs să nu fi fost publicate în volum, în reviste online sau pe hârtie și să nu se facă publice pe durata concursului sau a jurizării.
Textele care nu îndeplinesc condițiile de mai sus vor fi descalificate.
Concurenții vor trimite personal în același e-mail două documente: unul cu textul pentru concurs și altul cu numele autorului și al prozei participante la concurs, adresa de e-mail, adresa de domiciliu, nr. de telefon și o poză jpg pe adresa: editurafranco@gmail.com cu specificarea: Pentru Concursul literar „LEGENDELE LOTRULUI”. Lucrările vor fi trimise în data de 15 martie, 2022
Rezultatele vor apare în august, 2022
Câștigătorii vor primi diplome, cărți și premii în bani.
Toate textele participante la concurs vor fi incluse în Antologia „Brezoi- Legendele Lotrului”, vol. I /2022
În Antologie vor fi incluse și textele autorilor (referitoare la arealul Văii Lotrului) care nu doresc să se înscrie la concurs. Și membrii comisiei de jurizare vor fi primiți în paginile acestei antologii cu un text literar, cronică sau poezii.
Tot pentru antologie se primesc și poezii, colinde, balade, doine, cântece haiducești etc., 2-3 pagini, despre această zonă. Poeziile nu vor intra în concurs.
La finalul cărții va fi și un album cu fotografii din zonă.
Fiecare autor va primi GRATUIT CÂTE O ANTOLOGIE!
Se vor acorda următoarele premii:
PREMIUL I – 500 LEI
PREMIUL II – 400 LEI
PREMIUL III- 300 LEI
Eventualii câștigători din diaspora vor primi premiile doar în România.
Comisia de jurizare:
Al. Florin Țene – Președintele Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni
Mihaela Talaba – organizator al concursului „Concorso Literrario Internationale Corona, Italia”
Mihai Sporiș, scriitor, publicist și membru UZPR
Lilioara Macovei – scriitor și membru al LSR
Ion Nălbitoru- Președintele juriului, membru al L.S.R., al U.Z.P.R. și al Societății Culturale „Anton Pann”.

ORGANIZATORII

luni, 4 septembrie 2017

Concursul internațional de poezie, epigramă, eseu și proză scurtă “MEMORIA SLOVELOR “ Ediția a III-a/ 2017


 Grupul literar  „Memoria slovelor” are plăcerea să vă informeze că în 2017 va avea loc ediția a III-a a Concursului Internațional de poezie, epigramă, eseu și proză scurtă „MEMORIA SLOVELOR”.
La acest concurs pot participa românii de pretutindeni.
Textele pentru concurs vor fi scrise în format A4, Times New Roman, caracter 12, obligatoriu cu diacritice, spațiere la un rând. Autorii vor trimite O SINGURĂ epigramă Tema este la alegerea participantului
Concurenții vor trimite personal prin e-mail două documente: unul cu proza scurtă și unul cu numele, adresa de mail și nr. de telefon pe adresa: memoriaslovelor@yahoo.ro și se va specifica: Pentru concurs, secțiunea epigramă.
Textele vor fi trimise în perioada 05-15 septembrie / 2017
În perioada următoare textele vor fi numerotate și publicate pe grupul ”MEMORIA SLOVELOR” (fără numele autorului), unde cititorii vor acorda puncte de la 1 la 10 celor mai bune 10 texte (punctaj maxim 10 puncte, punctaj minim 1 punct). Participantii trebuie să participe la vot, dar cu condiția să nu-și voteze propria creație (dacă vreun autor își votează propriul text votul său nu va fi luat în considerare). Media tuturor voturilor cititorilor va constitui cel de-al VI-lea membru din juriu.
Se pune condiția ca textele participante la concurs să nu fi fost publicate în volum, în reviste online sau pe hârtie și să nu se facă publice pe durata concursului sau a jurizării.
Cele care nu îndeplinesc condițiile de mai sus vor fi descalificate.
Se vor acorda PREMIUL I, II, III constând din diplome virtuale.
Comisia de jurizare:
1. MIHAELA RADULESCU – prof. dr. lingvist / recenzor
2. MIHAELA TALABA (Italia) – scriitor, organizator concurs ”Premio Letterario Internazionale Corona”
3. MILENA MUNTEANU (Canada) – scriitor, Premiul I ”Memoria slovelor” / proză scurtă / 2016
4. DAN MITRACHE – poet, administrator site “Memoria slovelor”
5. MEDIA VOTULUI CITITORILOR


Ion Nălbitoru – administrator site ”Memoria slovelor” și organizatorul concursului ”MEMORIA SLOVELOR”

vineri, 9 octombrie 2015

«URMAȘUL LUI DRACULA » DESPRE AUTOR ŞI LUCRAREA SA – DE PUIU RĂDUCAN

Providenţa a făcut ca să-l cunosc pe Ion Nălbitoru în urmă cu câţiva ani (2009) la Sfântul Schit Pahomie de la poalele Munţilor Căpăţânii. Din acel moment am devenit amici. Recent mi-a trimis ultimul său roman şi m-am decis să scriu câteva cuvinte despre frumoasa dumnealui lucrare. Pentru început am să mă folosesc de o părere a minunatului om de cultură românească, George Filip, om care şi-a petrecut peste 35 de ani în exil, la Montreal . 
«Stimaţi cititori, ţin să precizez că nu exită pe lumea asta, mai ales a scrisului, o meserie de PREFAŢATOR. Substantivul acesta, cam flasc, este aproape intraductibil». 
Deci, fac şi eu ce este mai uşor pe lumea asta de făcut, să-mi dau cu părerea. 
Domnul academician Dumitru Radu Popescu, îmi spunea odată: 
« Dragă, o carte nu se termină niciodată. Oricând poţi interveni în ea să-i faci unele modificări, să-i faci unele adăugiri». Problema este însă că din moment ce i-ai dat drumul pe … «pârtie», acea carte nu mai este a ta, a creatorului ei, este a celui care o are acasă, a cititorului, a criticului. El te toacă, el te laudă, el te roade, el te disecă ». 
În primul rând, cine este Ion Nălbitoru? 
S-a născut la 6 ianuarie 1956, la Bălceşti, jud. Vâlcea. Copilăria şi cls. I-VIII le-a făcut în localitatea Zătreni, jud. Vâlcea, apoi a urmat Liceul Industrial de Construcţii la Tg. Jiu, jud. Gorj, stagiul militar la T.R. în Turnu Măgurele, jud. Teleorman şi Facultatea de Hidrotehnică la Institutul de Construcţii Bucureşti. Din 1982 s-a mutat cu domiciliul în oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea. Este inginer hidrotehnic, scriitor (romancier, poet, dramaturg, epigramist, memorialist), membru al: Forumului Cultural al Râmnicului (2009) ; Preşedinte şi membru fondator al Forumului Cultural Brezoi (2009); membru al Ligii Scriitorilor Români - Filiala Vâlcea (2010), secretar executiv al filialei şi Redactor şef la revista „Memoria Slovelor” din 2014; membru al Societăţii Culturale „Anton Pann” – Râmnicu Vâlcea (2010); membru fondator al Cafenelei Literare „Info-Cozia” Călimăneşti (2010). 
Începând cu anul 2009 publică o serie de pamflete, epigrame, poezii, parodii, fabule, articole, reportaje, schiţe şi fragmente din romanele proprii și cronici literare în mai multe reviste din ţară şi din străinătate: „Cozia Info” (Călimăneşti, unde în 2012-2013 a fost şi redactor), „Scurt Circuit Oltean” (Slatina), „Constelaţii diamantine” (Craiova), „Art-emis” (Rm. Vâlcea), „Memoria slovelor” (Rm. Vâlcea), „Agora literară” (Cluj Napoca), „Naţiunea”, „Actualitatea românească” (Italia) „Itaca” (Irlanda), „Confluenţe literare”, „Însemne culturale”, „Confluenţe lirice”, „Negru pe alb”, „Republica artelor”, ”STARPRESS”(revistă internaţională româno-canado-americană), „Povestea vorbei”, (Rm. Vâlcea), „Cultura vâlceană” (Rm. Vâlcea), „Mirajul Oltului” (Călimăneşti), „Slova creştină”( Maramureş) „Slova copiilor”, „Radio Metafora” (SUA) unde din 2014 are deschisă o rubrică „Promovarea inteligenţei şi creativităţii româneşti în literatură”, „Occidentul românesc” etc. 
Printre multe alte activităţi, a publicat volumele: Cascada Tinereţii, roman, Ed. Tip Naste, Piteşti , 2007; La poarta destinului, teatru, vol. I, Ed. Tip Naste, Piteşti, 2007; Stăpânul soarelui, teatru, vol. II, Ed. Tip Naste, Piteşti, 2008; Fântâna Sângeroasă, roman, Bucureşti, 2009; Edenul şi infernul unei lumi, teatru, vol. III, Bucureşti, 2009; Arhimandritul Mina Stan – un slujitor devotat Domnului, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2011;Arhimandritul Mina Stan – omul rugăciunii, omul suferinţei, Ed. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2012; Comoara blestemată, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 1012. 
În 2013 a publicat un ciclul de reportaje intitulat România - Catedrala din Carpaţi în Starpress, Slova creştină, Confluenţe literare, Republica artelor şi Radiometafora. 
În 2013/2014 a publicat scenariul de film de lung metraj Regatul lui Dracula în revista Confluenţe literare şi are în lucru romanele Castelul bântuit şi Departe de ţară. 
A publicat o serie de referinţe şi evocări în volume realizate în colective de autori: Personalităţi de seamă ale Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscop al Râmnicului, la 97 de ani – volum aniversar, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2011 (volum îngrijit de Eugen Petrescu); Costea Marinoiu – un dascăl al culturii vâlcene, în Volum omagial. Costea Marinoiu 75 de ani de la naştere, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2012 (volum îngrijit de Eugen Petrescu). Dincolo de cuvânt, Ed. ARHIP ART Sibiu, 2012, coordonator Valentina Becart, Epigramiştii se prezintă, Ed. Grafit Bacău, 2012, coordonator Rodica Hanu-Pavel,Amintirea visurilor mele în Volumul de proză scurtă „Peregrinări” întocmit de Centrul de excelenţă în promovarea creativităţii româneşti „Itaca”- Dublin (Irlanda)/ 2013, Cultura vâlceană a mai pierdut o personalitate în volumul Personalităţi vâlcene, în memoriam Petre Petria, Editura ROTIPO, Iaşi, 2014 sub îngrijirea lui Eugen Petrescu. 
Omul „neastâmpărat” a întocmit şi cronici literare: Florentin Smarandache - un savant român pe scena ştiinţei mondiale la volumele „Multirelativitate” (culegere de interviuri) şi „Românul care l-a contrazis pe Einstein” (eseuri), volume îngrijite de prof. Marinela Preoteasa; Dincolo de cuvânt - manifestare valorică a spiritualităţii româneşti pentru volumul „Dincolo de cuvânt”, volum coordonat de Valentina Becart; Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos - o cale de urmat pentru volumul „Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos” ediţia a II-a, autor Pr. Radu Botiş,Drama româncelor în străinătate pentru romanul „Dezrădăcinare sau Un nou început” autor Helene Pflitsch (Germania), Gustul dulce al copilărieipentru „Tridentul de aur”, autor Puiu Răducan, Antologia „Limba noastră cea română”- manifestare a spiritului românesc la Antologia “Limba noastră cea română” coordonată de Ligya Diaconescu(România/Canada),Moşnenii brezoieni – păstrători ai datinilor şi obiceiurilor româneşti” la volumul “Brezoi, oraş în Ţara Loviştei – vatră de colinde şi legende” de Gelu Efrim, , “Viaţa - un episod din Roata timpului” la romanul “Roata timpului” de Dora Alina Romanescu, “Septuagenarii Cantemirişti” la romanul “Puncte de inflexiune” de Angela-Dina Moţăţăianu, “Drumeţ la porţile occidentului”la volumul de poezii “Drumeţ la porţi de toamnă” de Daniela Popescu-Stroe (Spania), “Frumoasele vacanțe - o minunăție de carte” la volumul “Frumoasele vacanțe” de Elena Buică (Canada), “Drama poetului în Perlele uitării “ la volumul de poezii “Perlele uitării“ autor Constantin Geantă, “La vârsta copilăriei” la volumul de povești “Întâmplări hazlii cu o nepoțică povestite de bunica” de Titina Nica Țene, “Tainica simțire sau pelerinaj spre Absolut” la volumul de poezii “Tainica simțire”, autor Vasile Hatos (Italia),“Simfonia naturii și farmecul copilăriei” la volumul de poezii pentru copii “Simfonia naturii” de Olimpia Sava, “Un album de vis” la Albumul orașului Brezoi editat de Primăria orașului, etc. 
A scris prefaţa „Istoria Obştei moşnenilor brezoieni” a monografiei „Istoria Obştei Brezoi”, autor Goriţă Oprescu și prefața „Daniela Popescu și versurile sale de inspirație Divină” la volumul de versuri „E(c)lipsă”, autor Daniela Popescu (Spania) și Despre Pr.Dumitru Popa și lucrarea sa ,,Gândind la viața veșnică,, la volumul ,,Gândind la viața veșnică,, a preotului Dumitru Popa. 
Ion Nălbitoru este prezent în dicţionare, enciclopedii şi antologii: Liga Scriitorilor Români – dicţionar biobibliografic, vol. I, Ed. Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011, pp. 279-280 (coord. Anda Dejeu); Enciclopedia Judeţului Vâlcea, vol. I, Ed. Fortuna, Rm. Vâlcea, 2010, p. 849 (coord. prof. dr. Ion Soare); Enciclopedia Judeţului Vâlcea, vol. II, Ed. Fortuna, Rm. Vâlcea, 2012, p. 677 (coord. Prof. Dr. Ion Soare); în Antologia „Limba noastră cea română” Starpress 2014 cu „Iluzii și speranţe”, Editura Olimpias, Galaţi, 2014 și în Antologia „Limba noastră cea română” Starpress 2015 cu „Departe de țară”, Editura Olimpias, Galaţi, ambele coordonate de Ligya Diaconescu, Director General Starpress Internaţional. 
Munca pe acest „tăpşean” nu i-a fost în zadar şi ca urmare a intensei şi valoroasei activităţi în domeniul scrisului i-a fost răsplătită prin numeroase diplome: DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ şi PLACHETA ORAŞULUI BREZOI acordată de Primăria Oraşului Brezoi în 2009 pentru merite deosebite în promovarea imaginii şi culturii localităţii; DIPLOMĂ EX LIBRIS MEIS în 2009 din partea Bibliotecii C.D.I.-ului Liceului Teoretic Brezoi; DIPLOMĂ DE ONOARE în 2010 din partea Ligii Scriitorilor din România filiala Vâlcea pentru prodigioasa activitate desfăşurată pe tărâmul creaţiei cultural-ştiinţifice; DIPLOMĂ DE ONOARE pentru participarea la concursul naţional de poezie „Vasile Militaru” (Ocnele Mari); DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ în 2013 din partea Forumului Cultural al Râmnicului, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi promovarea culturii şi literaturii locale; DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ în 2013 din partea Ligii Scriitorilor din România filiala Vâlcea pentru activitatea cultural-ştiinţifică şi editorială; DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ în 2013 din partea Societăţii Culturale „Anton Pann” pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi afirmarea culturii române; DIPLOMĂ Memorialul „Petre PETRIA”, ediţia I. 2014 din partea Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea, pentru întreaga activitate desfăşurată pe tărâmul creaţiei literare; la „The International Contest Art & Life JAPAN 2015” a primit DIPLOMA OF ESCELLENCE pentru revista MEMORIA SLOVELOR unde este redactor șef și DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ la „Concursul Internațional Art & Life JAPAN 2015” pentru romanul „Comoara blestemată”. 
În 2014 a obţinut LOCUL III la Concursul internaţional de proză organizat de revista STARPRESS. 
În 2011 este nominalizat pentru premiile Ligii Scriitorilor Români, secţiunea Teatru cu volumul Edenul şi infernal unei lumi, iar în 2012 nominalizat pentru premiile Ligii Scriitorilor Români cu volumulArhimandritul Mina Stan – un slujitor devotat Domnului . 
În perioada 2010-2012 a fost cu familia în Italia..., mai bine zis, domnia sa a fost în exil. 
În 2013, în cadrul Forumului Cultural Brezoi, împreună cu membrii acestuia a organizat concursul judeţean de „Creaţii literare”. Festivitatea de premiere a câştigătorilor a avut loc cu ocazia Zilelor Brezoiului „Târgul Lotrilor”. 
În 2014, în cadrul Forumului Cultural al Brezoiului a iniţiat un proiect cultural prin organizarea Concursului internaţional de proză scurtă „România – Catedrala din Carpaţi”. 
Tot din 2014 are o rubrică zilnică intitulată „Promovăm inteligenţa şi creativitatea românească în Literatură” în ziarul „Radiometafora (SUA), în care promovează scriitori români de pretutindeni debutanţi sau consacraţi de toate vârstele. 
De asemenea în revista internațională„Confluențe literare„ promovează o serie de scriitori din țară. 
În 2015 în cadrul revistei MEMORIA SLOVELOR a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea inițiază un proiect cultural „Ziua Limbii Române la Râmnicu Vâlcea” în colaborare cu Starpress și Liga Scriitorilor Români în parteneriat și cu alte societăți culturale. Cu această ocazie propune și organizează „Concursul Internațional de proză scurtă și poezie MEMORIA SLOVELOR- 2015, ediția I”. Cu acestă ocazie i s-a atribuit medalia ,,VIRTUTEA LITERARĂ,, cu brevet din partea LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI și medalia “CARTE DE ÎNVĂTĂTURĂ CINSTE CUI TE-A SCRIS” din partea Rotarexim pentru revista MEMORIA SLOVELOR și DIPLOMA DE EXCELENȚĂ din partea revistei româno-canado-americană STARPRESS pentru întreaga activitate literară. 
Cum spuneam mai sus, printre multe alte activităţi şi cărţi publicate, Jean Nălbitoru, vine în faţa noastră de această dată cu un roman, un roman cu nume sonor şi provocator în a fi «ronţăit», «Urmaşul lui Dracula». Sunt descrise lupte pentru întregirea teritoriului românesc, dar şi rubedeniile lui Dracula. 
Cartea este destul de bogată, structurată pe 33 de capitole care ies în evidenţă prin numele care le poartă. (ex: Prinţesa vampirilor, Fiica lui Dracula, Masacru la palat, Castelul lui Dracula, Balul de la Budapesta, etc.) 
În multe pasaje din Urmaşul lui Dracula, Jean Nălbitoru este destul de curajos, alţii ar spune... puţin riscant, căci astăzi dacă spui lucrurilor pe nume, unii te pot eticheta ca… riscant, sau cum spunea odată binecunoscutul rapsod popular, nea Mitică Margine: «Bă, nene, ce-ai mai fi luat vreo 25 de ani în perioada cealaltă pentru cele ce ai scris !». 
Da! Aşa este! Jean este destul de curajos. Reuşeşte să creeze imagini, să-ţi aducă în faţa ochilor aspectele povestirii, te face părtaş la ele. « În iureşul luptei se luă cu oştenii după o ceată răzleaţă a cotropitorilor şi la trecerea peste un râu îi ajunseră din urmă şi îi măcelăriră fără milă. Se însera şi fără să-şi dea seama, se trezi singur pe drumeagul din pădure unde în umbrele sinistre din dosul arborilor tronează miasmele nopţii cu năluci ispititoare. Era lună plină şi prin luminişuri razele sale accentuau misterul nocturn...”. 
Şi dialogurile realizate în Urmaşul lui Dracula sunt interesante, participi la ele şi-ţi îmbogăţeşti imaginea cu aspecte noi ale acelor timpuri, te transpui în ele. Le trăieşti şi de multe ori ai şi impresia că asişti la ele. 
În dialogul cu prinţesa vampirilor iese în evidenţă un erotic nocturn în timp ce „Cavalerul înainta agale printre stejari”...”Deodată femeia din braţele sale scoase un ţipăt de plăcere şi-şi înfipse unghiile în muşchii puternici ai bărbatului, apoi gura îi căută gâtul şi doi canini îi străpunseră vena. Cavalerul simţi cum sângele cald i se prelinge pe piept spre deliciul vampirii...”. 
Este o carte deosebită, aş putea spune pentru o anume categorie de cititori, care se întreabă şi ei ce s-a întâmplat cu tânărul ... din gura vampirii căci „Trecuse aproape un an şi tânărul nu mai apăruse. Unii îl uitaseră, alţi îşi aduceau aminte de el doar când poposeau la câte un han şi cu o ulcea de vin pe masă îşi povesteau faptele de vitejie alături de căpitanul care lovea duşmanii cu paloşul său”. 
Romanul scriitorului Jean Nălbitoru ne duce cu gândul la perioada când România era invadată de duşmani externi. Păi, dragă prietene, acum ţara noastră nu mai este în pericolul de a fi invadată de astfel de duşmani pentru a fi jefuită! Acum România este furată de cei pe care-i alegem şi-i punem să ne conducă! 
Trăim în acest roman perioade reale din istoria noastră amestecată cu un pic de ficţiune, destul de frumos realizată, dar nu putem să nu le comparăm cu starea de azi a societăţii, cu ceea ce avem acum, cu vampirii noştri. 
Dispariţia lui Paloş din poveste nu a putut fi uitată, şi acesta apare efectiv într-o luptă ... 
„- Înainte, după vodă!... La luptăăăă!.... Înainteeee!... 
- Ăsta-i Paloş al nostru!... A înviat din morţi!... Uraaaa!... Înainteee!... Astăzi vom zdrobi vrăjmaşul!... Înainteeee!... 
Tânărul dispărut o bună perioadă de timp nu putea să nu fie luat la întrebări, fie şi în toiul luptelor. Vodă tună: 
- Unde mi-ai fost, Paloş?... Un an întreg te-am căutat!... 
- Unde să fiu, Măria Ta!?... Pe acest pământ strămoşesc căruia străbunicul meu şi-a dat viaţa, căci trădătorii l-au trădat şi l-au ucis mişeleşte!”. 
Veţi descoperii, stimaţi cititori, în acest roman, cine este Vodă, Dracula, Paloş, fiica lui Dracula, boier Conacu, boier Ciocoiu, căpitan Arnăutu şi alţi mari luptători, care la propriu şi figurat (în acest roman) şi-au dat viaţa pentru ceea ce aveau mai scump, Ţara Românească, dar şi despre ... „neamul vampiric” care nu are ca prieteni soarele şi ziua. 
Repet, cartea este uşor de citit. Calitatea (pe care o apreciez) o va da însă cititorul. De nenumărate ori, fie în ţară , sau printre românii din afara graniţelor am asistat la multe lansări de carte, la multe recenzii ale acestora. Au fost cazuri când, la nişte cărţi mai mici, nici nu mai trebuiau citite acele recenzii. Aflai ce conţin acele cărţi, chiar totul, acolo. 
Vă las plăcerea, stimaţi cititori, să descoperiţi ce se află între coperţile romanului Urmaşul lui Dracula, iar lui Jean Nălbitoru îi urez să urce tot mai sus pe treptele scrisului. Zic eu, până acum o face foarte bine! 


                                                                                     Puiu Răducan, scriitor