oasele astea
zâmbind abisurilor
precum o inimă tristă
îngână un cântec
de leagăn
într-o
tăcere completă
călcâiul lipit de pământul
plin de conturul
urmelor
atâtor vieţi
adunate
într-o simfonie
a paşilor desculţi
vieţuieşte
în anotimpuri
de căutare
cu
miros de vară
împietrite
în reguli uitate
în inimă am adunat toate visele
le-am numerotat
etichetat
unele
au rămas acolo neclintite
uneori mă mai apropii
de ele încet zâmbind
le şterg de praf şi le promit
ele mă privesc oarecum nedumerite
simt neliniştea care-mi fuge
prin sânge
pe
zi ce trece
cu amândouă mâinile
am vrea să strângem la piept
faptele bune şi fericirile
cu
mâna dreaptă
facem semn de iubire
dintr-o suflare cu mâna stângă
am vrea să alungăm
întâmplările rele
mereu
evităm să spunem
povestea întreagă
o parte din vise rămân
de-a pururi închise
înlăuntrul nostru
în crucea
pe care-o purtăm
ca pe un veşnic
început.
în jurul nostru
un şir de zile
se rotesc
continuu
cât
o inimă
soarele a ajuns
în oazele bucuriei
cu miros
de izvor
uitate
într-un surâs
împrejurimile
îşi lipesc obrazul
de razele aurii
strângând sub pleoapă
visele
florilor.
parcul s-a umplut de viață
oamenii mișună pe alei
îmbrăcați cu ie
un aer înălţător
ca o miruire îmi răcorește
inima care stă să iasă
din piept
ar vrea pesemne să joace
șotron alături de copiii
îmbrăcați în costum popular
pe o bancă o bunicuță
îi povestește nepoțelului
cum toată lumea
în satul dumneaei
poartă haine din pânză
albă brodate
în casă
și asta
se întâmplă
în fiecare zi.
răcoarea picurilor
potoleşte pentru o clipă
arşiţa care pusese stăpânire
pe gura de aer
arsă
de soare zi de zi
pe câmp floarea soarelui
surâzătoare întoarce capul
înspre razele calde
agăţată
de crengile
corcoduşului din marginea drumului
savurez aromele fructelor pârguite
aducându-mi aminte
de vremurile
copilăriei
în ploaia caldă ridic braţele
făcând piruete
pletele
mele
de culoarea grâului copt
cu reverenţă primesc
sărutul cald
al ploii
de
vară.
