Se afișează postările cu eticheta transfer. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta transfer. Afișați toate postările

duminică, 25 mai 2025

Mirel Rădoi, la CFR 1907 Cluj Napoca?

 


Citim pe site-ul Digi Sport că antrenorul Universității Craiova, titratul Mirel Rădoi este în discuții avansate cu CFR 1907 Cluj! Cum în România totul este posibil iar Dan Petrescu și-a răcit relațiile cu conducerea ceferiștilor clujeni, această mutare este posibilă.

Citim: „CFR Cluj apelează la profesioniști ca să nu mai joace slab. Într-o mișcare surprinzătoare, Mirel Rădoi a părăsit Universitatea Craiova și a acceptat oferta generoasă de la CFR Cluj. Această decizie a fost luată după o serie de evenimente care au marcat relația sa cu clubul oltean.

După înfrângerea cu 2-0 în fața CFR-ului în play-off-ul Superligii, Rădoi a exprimat nemulțumirea față de performanța echipei sale, subliniind limitele evidente ale acesteia. În ciuda acestui eșec, el a declarat că lupta pentru titlu nu s-a încheiat și că echipa va continua să lupte până la capăt .(Playsport, Digi Sport).

Totuși, în urma unor decizii tactice și selecții de jucători care nu au fost pe placul suporterilor și conducerii clubului, Rădoi a ales să accepte oferta de la CFR Cluj. Această schimbare reflectă dorința sa de a face pași importanți în cariera sa și de a răspunde provocărilor noi.

Astfel, Rădoi își continuă drumul în fotbalul românesc, având acum șansa de a demonstra abilitățile sale tactice și de a contribui la succesul CFR-ului în competițiile interne și internaționale.”

Cristi SOMEȘAN

sâmbătă, 1 februarie 2025

Handbal feminin. Transfer de marcă la Minaur Baia Mare


 Medaliata cu bronz la Euro 2024, Papp Nikoletta, s-a transferat la Minaur Baia Mare.

Interul dreapta al naționalei Ungariei, Papp Nikoletta (28 de ani, 182 cm), s-a transferat la CS Minaur Baia Mare după ce echipa la care a evoluat în 2024, SCM Gloria Buzău, s-a retras din campionat la finalul turului.
Nikoletta a cucerit medalia de bronz cu naționala țării vecine la ediția din 2024 a Campionatului European desfășurat în Austria, Ungaria și Elveția.

📸 (Credit foto: pagina MKSZ / Kovács Anikó).

Cristi SOMEȘAN

duminică, 31 iulie 2022

Un nou transfer la Minaur Baia Mare


Echipa de fotbal a clubului Minaur a mai făcut un transfer. Estre vorba despre un atacant portughez, Cassama Muacir. Este născut pe 24 noiembrie 1995.

A mai evoluat pentru Ponte da Barca, Gafanha, Amarante, Pedras Salgadas, Lori Vanadzor, Sertanense.

                                                                                           Cristi SOMESAN

miercuri, 27 ianuarie 2021

Topul celor mai bine vânduţi fotbalişti români proveniţi din Liga I

 Dennis Man, cel mai scump român plecat din Liga 1! Dennis Man, care va semna un contract valabil pe cinci sezoane, îl întrece pe Nicolae Stanciu, vândut la Anderlecht pe zece milioane de euro, în topul celor mai scumpi jucători plecați din România.

TOP: 



                                                                                  Cristi SOMEŞAN

marți, 21 ianuarie 2020

Moise Guran a primit avizul de transfer de la unitatea media la unitatea politică

Moise Guran a anunțat de curând că renunță la presă pentru a se alătura proiectului politic al USR. În declarațiile de aseară, acesta ne anunță că el făcea consultanță pentru USR și PLUS încă din 2018.
Întrebat cum s-a produs apropierea de USR, Moise Guran a răspuns că USR și PLUS i-au făcut, în 2018, o ofertă de a coordona campania: „Ofertă pe care am refuzat-o, n-am considerat că este un conflict de interese dacă lucrez cu ei și din toamna lui 2018 am lucrat cu ei la programe, separat, și cu USR și cu PLUS. Programele lor sunt compatibile, precum roțile dințate. M-am gândit că cele două partide ar trebui să aibă programe compatibile tocmai în vederea fuziunii lor”.
Practic, PLUSR și-a cumpărat un ziarist dar ca să nu-i dea banii în geantă prin benzinării sau pe contracte de sponsorizare cu site-ul, să bată la ochi, l-au angajat să facă consultanță.
Jurnalismul de fațadă
Prin 2015, Moise Guran scria pe Facebook: ”Înainte sa apară orice fel de sondaje secrete, făcute de nu știu cine, va spun doar atât: nu detest nimic mai mult decât detest un jurnalist care își abandonează meseria pentru a intra in politica.
E o indecență în sine față de ea (de meserie), față de tine ca profesionist (cel mai des politicienii au fost mediocri în meseria lor de bază) dar este și o trădare față de public.
Dacă ești jurnalist și vrei să candidezi undeva, mai bine iei o pauză, câțiva ani, să nu te mai asocieze lumea cu ceea ce ai făcut înainte.”
În octombrie 2019, probabil își negocia contractul cu USR pentru că pe 18.10.2019 apare, pe site-ul său, următorul articol: ”Barna nu distruge doar USR. Distruge și speranțele noastre de schimbare a României”. În acest articol îl face praf pe Barna care vede cât de tare  e Guran, ce influencer e el și probabil îi mărește contractul.
În tot acest timp, cât lucra pentru USR era și ziarist liber și independent,  Moise Guran a moderat, în campanie, dezbaterea prezidențială organizată de Europa FM în care bineînțeles Barna a fost desemnat învingător dar a fost și selectat de Iohannis printre întrebătorii la dezbaterea președintelui cu el însuși.
Moise Guran este un soldat fidel și merită răsplătit
Guran are o carieră interesantă. De la mare expert în economie ajunge să-și piardă banii la bursă. La Antena 3 prezenta o emisiune economică împletită cu elemente conspiraționiste. Apoi a mers la TVR unde a fost spălat bine. A urmat Digi 24 și Europa FM.
În momente cheie, a publicat texte pentru mobilizare, a atacat cu elan patriotic în direcția în care a fost programat, a mușcat din dușmanii sistemului când a avut ocazia. În concluzie, a efectuat stagiul militar obligatoriu și a fost și în teatre de operațiuni, deci merită să fie promovat.
Autor: Alexandru David

marți, 9 aprilie 2019

După Răzvan Marin, încă un român se transferă pe bani grei: Va fi cumpărat cu 12 milioane de euro!

Dupa Razvan Marin, fotbalul romanesc va inregistra inca un transfer pe o suma impresionanta. Gruparea Internazionale Milano a hotarat sa il rascumpere pe portarul nationalei de tineret Ionut Radu, informeaza fcinter1908.it.
Inter va plati 12 milioane de euro in vara acestui an si va activa clauza de rascumparare introdusa in momentul in care l-a cedat pe jucator la Genoa.
Sursa citata scrie ca mai multe formatii s-au aratat deja interesate de transferul lui Radu, motiv pentru care Inter nu vrea sa-l scape printre degete pe portar, avand in vedere ca suma de transfer nu este tocmai mare.
Fcinter1908.it scrie ca Radu are deja o oferta de 15 milioane de euro din afara Italiei, dar ca Inter nu doreste sa o accepte, evaluandu-l pe portar la 20 de milioane de euro.
Totusi, exista si posibilitatea ca Radu sa ramana la Inter, oficialii gruparii lui Luciano Spalletti considerandu-l urmasul perfect pentru Handanovici, actualul titular al postului de portar.
Ionut Radu a ajuns la Genoa in vara anului trecut si a fost titular in 26 de partide din Serie A, avand evolutii foarte bune.

                                                                                                       C.S.


miercuri, 1 august 2018

Transfer de zile mari pentru CFR Cluj Napoca?!

CFR 1907 Cluj Napoca este pe punctul de a realiza un transfer de zile mari, un atacant cunoscut fiind dorit in Gruia.Ivorianul Lacina Traore-foto, fostul jucator al feroviarilor, ar putea fi transferat in zilele urmatoare.

Totul depinde insa de parcursul european al CFR-ului. Daca ardelenii trec de Malmo in preliminariile Ligii, se va incerca aducerea lui Traore.

„Nu stiu daca il aducem. Sa vedem ce se intampla in meciul de maine. Vom lua decizii si decizii pozitive, dar numai dupa ce vedem ce se va intampla maine”, a spus Iuliu Muresan, presedintele CFR-ului, pentru ProSport.

Atacantul din Coasta de Fildes s-a despartit de AS Monaco recent si isi cauta o alta echipa. El nu ar spune nu revenirii la CFR, insa are pretentii financiare insemnate.
Traore are 28 de ani are şi a evoluat în ultimul sezon la Amiens. NN

luni, 7 august 2017

Dan Florea: "N-am stat mult pe gânduri când am primit telefonul de la Știința Explorări Baia Mare"


    Dan Ștefan Florea este unul dintre cei patru jucători, alături de Vlad Negrean, Codrin Mocanu și Andrei Butnaru, transferați în această vară de Știința Explorări. Florea este născut în Dej, în data de 14.10.1992, are 1,86 m înălțime și evoluează pe postul de ridicător.
    Dan Florea: M-am bucurat foarte mult când am fost întrebat dacă doresc să joc la Știința Explorări. N-am stat prea mult pe gânduri și am acceptat foarte repede propunerea. Am mai jucat de-a lungul anilor cu Robert Țuțea, Ștefan Lupu, Vlad Negrean și Andrei Veber. așa că sunt sigur că mă voi acomoda foarte repede cu antrenorii și noii colegi. Concurența cu Liviu Râpeanu, pe postul de ridicător, va fi una benefică pentru echipă. Va juca cel mai bun, cel mai în formă, dar important este ca echipa să câștige. Deocamdată suntem numai români în echipă și nu știm ce obiectiv vom avea în campionat. Eu sunt însă optimist.
    Dan Florea a venit de la VCM LPS Piatra Neamț și a semnat un contract pe două sezoane cu Știința Explorări.

                                                                                Cristi SOMEŞAN

vineri, 4 august 2017

Vlad Negrean: Oferta de la Știința Explorări a fost o surpriză pentru mine

După trei sezoane, în care a jucat la Știința Bacău, Phoenix Șimleu Silvaniei și Universitatea Cluj Napoca, Vlad Negrean a revenit în această vară la Știința Explorări, echipa la care s-a consacrat. Jucătorul în vârstă de 30 de ani, care evoluează pe postul de trăgător universal, s-a întors cu bucurie la clubul din Baia Mare și este nerăbdător să înceapă campionatul.
 Vlad Negrean: "Trebuie să recunosc faptul că oferta de la Știința Explorări m-a surprins. Nu mă așteptam să se mai apeleze la serviciile mele. Mă întorc la echipa la care am petrecut câțiva ani frumoși din cariera mea. De adaptare nu am nevoie, deoarece cunosc orașul, antrenorii, coechipierii și modul profesionist în care se lucrează la acest club. Viitorul campionat va fi foarte greu, sunt 5-6 echipe care s-au întărit puternic. Noi trebuie să fim serioși și să muncim mult și atunci putem spera la rezultate bune".

marți, 25 iulie 2017

Efectul Brexit: Deutsche Bank se pregăteşte să transfere 300 de miliarde de euro din Londra în Frankfurt


Gigantul din domeniu bancar, Deutsche Bank, va muta 300 de miliarde de euro din Marea Britanie în sediul central din Frankfurt. Mutarea vine ca urmare a deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, potrivit Bloomberg.

Suma de 300 de miliarde de euro reprezintă aproape 20% din bilanţul Deutsche Bank, care s-a listat cu bunuri în valoare de 1.59 triliarde de euro la sfârşitul anului trecut.

Mutarea va începe în septembrie 2018 şi se aşteaptă a fi finalizată până în luna martie a anului 2019, conform surselor citate de Bloomberg.


Citeşte mai multe pe www.zf.ro

sâmbătă, 1 iulie 2017

Comunicat AJF MM. Transferul juniorilor şi jucătorilor amatori


Asociaţia Judeţeană de Fotbal Maramureş aduce la cunoştinţa cluburilor şi asociaţiilor sportive din judeţ că, informaţii legate privind transferul juniorilor şi jucătorilor amatori le găsiţi în ROAF, articolele 20 şi 21, în Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, la adresa http://frf.ro/uploads/file/RSTJF%20actualizat%2012_2016.pdf.

luni, 29 august 2016

Ștefan Lupu (Știința Explorări): Sunt hotărât să lupt pentru un post de titular

Ștefan Lupu este unul dintre cei trei voleibaliști care s-a alăturat lotului echipei Știința Explorări Baia Mare în această vară. Jucătorul ce evoluează pe postul de centru, a venit de la VCM LPS Piatra Neamț și a semnat un contract valabil pe doi ani. Lupu este născut la Fălticeni, în data de 28.05.1994, are 1,98 m înălțime și a mai jucat în carieră la CSU Suceava.


  
  - R. Cum s-a produs venirea ta la Știința Explorări?

    - Șt. Lupu: Antrenorul Marius Botea m-a dorit la echipă în ultimii ani, dar n-am putut veni, pentru că eram sub contract cu VCM LPS Piatra Neamț. În această vară am terminat contractul și Baia Mare a fost prima mea opțiune.

    - R. Cum a decurs acomodarea cu noii tăi coechipieri?

    - Șt. Lupu: M-am integrat repede pentru că îi cunosc din campionat pe majoritatea componenților lotului. În plus cu Andrei Veber și Rolland Balog am fost coleg și la lotul național de juniori.

    - R.: Cum vezi concurența cu ceilalți jucători din lot, care evoluează pe postul de centru?

    - Șt. Lupu: Eu cred că pentru mine este un lucru benefic. La Piatra Neamț am fost titular incontestabil și nu a fost un lucru bun faptul că nu am avut o rezervă de valoare. La Explorări lucrurile stau cu totul altfel, concurența fiind foarte puternică pentru postul de centru. Eu sunt decis să lupt însă pentru un post de titular.

    - R.: Cum vezi viitorul sezon?


    - Șt. Lupu: Eu cred că avem o echipă bună și nu ne rămâne decât să demonstrăm acest lucru și în campionat.

vineri, 17 iunie 2016

Ridicătorul naționalei Ungariei, Tamas Kaszap, va juca la Știința Explorări Baia Mare

Știința Explorări a semnat un contract valabil pentru următorul sezon cu Tamas Kaszap, ridicătorul naționalei Ungariei. Kaszap este născut în data de 21.03.1991 și are 1,98 m înălțime.
    Tamas Kaszap a mai jucat la nivel de seniori la următoarele echipe:
    - 2007-2008: RC Kecskemet (Ungaria)
    - 2008-2011: Kaposvár (Ungaria)
    - 2011-2012: Acqua Paradiso Monza (Italia)
    - 2012: Al Rayan SC (Qatar)
    - 2012-2014: Hypo Tirol Innsbruck (Austria)
    - 2014-2015: Altotevere di Castello Città (Italia)
    - 2015-2016: Volley 92 Asnieres (Franța)
    Din 2011, este component al echipei naționale a Ungariei.
    Tomas Kaszap îl înlocuiește în lotul echipei Știința Explorări pe conaționalul său Andras Toth care a emigrat în această vară în SUA.

miercuri, 26 august 2015

Gabriel Tamaş a semnat un contract cu Cardiff City: „Mi-am dorit să revin în fotbalul englez”

Fundaşul Gabriel Tamaş a semnat, miercuri, un contract valabil până la finalul sezonului, cu posbilitate de prelungire pentru încă un an, cu gruparea din liga a doua engleză Cardiff City, informează www.walesonline.co.uk.
"Mi-am dorit să revin în fotbalul englez. Am avut câteva oferte, dar am decis că acesta este clubul la care vreau să joc. M-am întâlnit cu managerul (n.r. - Russell Slade) şi cu câţiva colegi pe care i-am cunoscut când am mai evoluat în Marea Britanie. Aştept cu nerăbdare antrenamentele alături de băieţi", a spus Tamaş.
Internaţionalul român în vârstă de 31 de ani s-a antrenat, săptămâna trecută, cu formaţia galeză, reuşind să-l convingă pe managerul Russell Slade să-l angajeze.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, clubul din Championship nu a anunţat perfectarea acestui transfer, însă fotbalistul a postat o fotografie pe contul lui de Instagram, în care apare ţinând în mâini tricoul noii sale echipe, pe Cardiff City Stadium.
Tamaş era liber de contract, după ce FCSB (Steaua) a renunţat la serviciile sale luna trecută.
Gabriel Tamaş a mai evoluat în Marea Britanie la Watford, Doncaster Rover şi West Bromwich Albion. Anterior, el a mai jucat la Spartak Moscova, Galatasaray Istanbul, AJ Auxerre, Celta Vigo, Dinamo Bucureşti şi FC Braşov.
În toamna anului 2013, Tamaş a semnat un contract cu CFR Cluj Napoca. Însă clubul ardelean i-a reziliat contractul după doar o săptămână, jucătorul fiind surpins petrecând într-un club de manele (foto).


                                                                                  Cristi SOMEŞAN

marți, 30 iunie 2015

FCM Baia Mare a transferat un jucator de la vicecampioana ASA Tg Mures

de Ioan Alexandru TAIR
Chiar inainte de inceperea primei sale editii de campionat in liga secunda, echipa FCM Baia Mare a reuşit să transfere un jucator legitimat la ASA Tg Mures, vicecampionara Romaniei.Este vorba de portarul titular al echipei de Juniori B a acestui club divizionar, baimareanul Iuliu Mihail Roşiianu, portar transferat de la o alta divizionara de prima mana, CFR Cluj - Napoca in data de 16.07.2014.
La CFR Cluj Napoca  Iuliu Rosiianu a jucat un sezon si jumatate, echipa la care s-a impus, de asemenea cu usurinta, desi venea de la SALINA Ocna Sugatag.
Parcursul bun si prestatiile excelente la aceste echipe mari l-au adus pe Iuliu in cercurile Selectionatei U 16, fapt care a intarit dorinta antrenorilor Dorin Toma si Cristian Bogdan de a-l aduce in lot, dorinta manifestata inca de acum un an de zile, inainte ca Iuliu sa se ransfere la ASA Tg Mures.
Contractul lui Iuliu incepe cu FCM Baia Mare din data de 1 iulie 2015 si se intinde pe o durata de trei ani, cu drept de prelungire pe altii doi.
Tocmai datorita prestatiei tanarului portar care are si 10 goluri inscrise in palmares, FCM Baia Mare a pus si o clauza importanta de reziliere a contractului.
Deocamdata Iuliu va fi al treilea portar al echipei, se va pregati exclusiv numai cu echipa de seniori si daca va fi solicitat, va apara si pentru echipa de Juniori A, unde-l va avea ca antrenor iar pe Emil Kemenes, antrenorul care l-a si descoperit, alaturi de Bogdan Cristian.

ASA TG Mures - prezent
•    16.07.2014 - prezent
•    Antrenori Adrian Pop si Andrasi Alexandru
•    Antrenori de portari Sandor Varo si Ionut Huza

CFR - 10.01.2013 - 16.07.2014
Antrenori:
•    Alin Cazan
•    Vasile Gheorghe
Antrenor cu portarii:
•    Horia Carlan
•    Vasile Sleam
•    Vasile Feher

SALINA Ocna Sugatag - 10.08.2011 - 10.01.2013
Antrenori:
•    Emil Kemenes
•    Andrei Vlasan
Antrenori cu portarii:
•    Vasile Sleam
•    Vasile Feher

XELA Baia Mare - 14.04.2009 - 10.08. 2011
Antrenori:
•    Emil Kemenes
•    Bogdan Cristian
•    Dan Cristea
Antrenori cu portarii:
•    Constantin Mia
•    Doru Serban
•    Vasile Sleam

FC Baia Mare - 22.09.2008 - 14.04.2009
Antrenori:
•    Emil Kemenes
•    Bogdan Cristian
•    Vasile Ignat
Antrenor cu portarii: Constantin Mia

Wing Chun Kung-fu Baia Mare Oct. 2004 - Iulie 2008

Antrenor: Elian Micu

PRELUARE STIRILEMM

miercuri, 22 ianuarie 2014

Norvegianca Camilla Herrem a semnat cu HCM Baia Mare!

Camilla Herrem (născută în 8 octombrie 1986) a semnat ieri seara, 21 ianuarie 2014,  un contract pe doi ani de zile cu HCM Baia Mare, vicecampioana României. Herrem (foto) este titulară în reprezentativa Norvegiei (peste 130 de selecţii) şi a fost cotată la Mondialul din 2009 cea mai valoroasă extremă stânga. Născută în Sola, şi-a început cariera handbalistică în oraşul natal. În prezent joacă pentru Byasen HE, echipă la care evoluează din 2006, acelaşi an în care a debutat în naţionala Norvegiei. Camilla Herrem a marcat până acum 315 goluri pentru naţionala Norvegiei. Multe dintre reuşitele ei au condus selecţionata scandinavă spre trofee importante, precum titlul olimpic sau medaliile de aur de la "mondiale" şi "europene".
Dintre toate golurile Camillei unul este senzaţional din punct de vedere tehnic şi spectacular.  A fost marcat în meciul Norvegia - Franţa (scor 33-22) la turneul final al Campionatului European din 2010 şi poate candida cu success la titlul de cel mai frumos gol marcat de o extremă din handbalul mondial feminin
"Încă de anul trecut era discutată şi parafată această înţelegere cu Camilla Herrem de a veni în Baia Mare. Cred că, aducând o jucătoare de top, care a obţinut performanţe deosebite, dăm un plus de profesionalism clubului şi va fi un exemplu pentru toate jucătoarele. Nu pot decât să-i felicit pe cei de la club că au reuşit acest lucru şi vreau să le amintesc, aşa ca de fiecare dată, că tot ceea ce fac, fac datorită comunităţii", a declarat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
"Ieri seara HCM Baia Mare a reuşit să obţină semnătura jucătoarei Camilla Herrem, pe o durată de doi ani, începând cu luna iulie a acestui an", a informat Vasile Viman, manager financiar al HCM Baia Mare.
HCM Baia Mare - proiect naţional
Transferul Camillei Herrem reprezintă pentru primarul Cătălin Cherecheş şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, principalul finanţator al clubului, încă un pas în demersul de a transforma HCM Baia Mare într-un proiect naţional.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare:
"Vrem să facem din Handbal Club Municipal Baia Mare un proiect naţional, care să ne reprezinte pe noi, pe români, la nivel european. Acest lucru se poate face doar investind şi aducând jucătoare de top. Prioritatea noastră este să aducem cât mai multe jucătoare care sunt parte a echipei naţionale, dar sunt posturi unde în vârful ierarhiei europene sunt jucătoare străine şi e important ca echipa HCM să fie acoperită pe toate posturile". GDL



duminică, 20 octombrie 2013

Gabi Tamaş, după escapadele din Anglia, Bucureşti şi Cluj Napoca este dorit de ...Dinamo!


Gabi Tamaş, marele fotbalist de naţională, se respectă. Ca orice fotbalist român, cu aere, cu gândire şi comportament balcanic, s-a transferat pentru trei zile (ca-n poveste) la fosta campioană CFR 1907 Cluj Napoca prin grija impresarului său. Numai că la două zile după prezentarea oficială s-a dus cu un alt fotbalist expirat, Florin Costea, să sărbătorească. Unde s-au dus? În nici-un caz la biserică, ci la un bar de fiţe din buricul Clujului. Cei doi s-au făcut mangă şi s-au dezbrăcat, spre deliciul comesenilor şi chelneriţelor. Ultimele însă au chemat bodiguarzii, fiind dezamăgite de ce au văzut la cei doi. Florin Costea să nu uite că nu este Florin Prunea, în sensul că ultimul a participat la vreo două Campionate Mondiale, pe când olteanul este doar „fostul iubit al Adei Nechita”.
         Dat afară de la Cluj de Iuliu Mureşan, Tamaş are toate şansele să ajungă la Dinamo, echipa tuturor răniţilor. Negoiţă de abia îl aşteaptă, atât pe el cât şi pe Adi Mutu, deoarece după noul proiect gândit de patron, vrea să întinerească echipa...



                                                              Gelu Dragoş, membru A.P.S.

joi, 21 martie 2013

Încă un neozeelandez la Baia Mare


CSM Ştiinţa a mai transferat un jucător neozeelandez - este vorba despre Jeremy Cave, care joacă pe postul de centru. Are 1,90 metri înălţime, 95 de kilograme şi este născut în Lower Hutt, Noua Zeelandă, pe 30 septembrie 1987. Ultima echipă la care a jucat este Tauronga Sports din Noua Zeelandă.

                                                                                      G.D.L.

miercuri, 26 decembrie 2012

Fostul stelist, Bănel Nicoliţă, dat afară de la Saint Etienne


Digi Sport anunţă că mijlocaşul român nu mai intra în planurile antrenorului "verzilor", Christophe Galtier.
După un prim sezon bun, Bănel Nicoliţă a fost lovit de blestemul accidentarilor şi în acest sezon a jucat doar trei meciuri, ultimul dintre ele în urmă cu trei luni!
În prezent, Nicoliţă e accidentat şi va mai lipsi încă două luni de pe teren.
Sursa citată anunţă că oficialii lui Saint Etienne intenţionează să-i rezilieze contractul scadent în vara anului 2014.
Şi cum toate acestea nu ar fi destule pentru fotbalist, acesta s-a certat şi cu tatăl său care stă cu o tânără rromă iar acum două  săptămâni a fost călcat de hoţi care i-au furat şi ceasul de câteva mii de euro primit de la parlamentarul şi patronul clubului Steaua când a câştigat Cupa României cu formaţia roş-albastru!

                                                                         Gelu Dragoş

sâmbătă, 28 iulie 2012

Ungurul Akos Hoboth este noul jucător al Ştiinţei Explorări Baia Mare


    Voleibalistul maghiar Akos Hoboth este noul jucator al formatiei Stiinta Explorari, cu care a semnat un contract valabil pe durata unui sezon. El a evoluat in campionatul precedent in prima liga din Germania la VC Gotha, formatie cu care s-a clasat pe locul 9. Akos Hoboth (n. 11.11.1987) joaca pe postul de tragator secund, are 1,97 m si 88 kg. Noul jucator al Stiintei Explorari are in palmares trei titluri si trei Cupe ale Ungariei cu Fino Kaposvar si este fost international de tineret.