Fundaşul Gabriel Tamaş a semnat, miercuri, un
contract valabil până la finalul sezonului, cu posbilitate de prelungire pentru
încă un an, cu gruparea din liga a doua engleză Cardiff City, informează
www.walesonline.co.uk.
"Mi-am dorit să revin în fotbalul englez. Am avut câteva oferte, dar am decis că
acesta este clubul la care vreau să joc. M-am întâlnit cu managerul (n.r. -
Russell Slade) şi cu câţiva colegi pe care i-am cunoscut când am mai evoluat în
Marea Britanie. Aştept cu nerăbdare antrenamentele alături de băieţi", a
spus Tamaş.
Internaţionalul
român în vârstă de 31 de ani s-a antrenat, săptămâna trecută, cu formaţia
galeză, reuşind să-l convingă pe managerul Russell Slade să-l angajeze.
Până la ora
transmiterii acestei ştiri, clubul din Championship nu a anunţat perfectarea
acestui transfer, însă fotbalistul a postat o fotografie pe contul lui de
Instagram, în care apare ţinând în mâini tricoul noii sale echipe, pe Cardiff
City Stadium.
Tamaş era liber
de contract, după ce FCSB (Steaua) a renunţat la serviciile sale luna trecută.
Gabriel Tamaş a
mai evoluat în Marea Britanie la
Watford , Doncaster Rover şi West Bromwich Albion. Anterior, el a mai jucat la Spartak Moscova ,
Galatasaray Istanbul, AJ Auxerre, Celta Vigo, Dinamo Bucureşti şi FC Braşov.
În toamna anului
2013, Tamaş a semnat un contract cu CFR Cluj Napoca. Însă clubul ardelean i-a
reziliat contractul după doar o săptămână, jucătorul fiind surpins petrecând
într-un club de manele (foto).
Cristi
SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu