Pasiunea românilor de a-şi diaboliza conducătorii nu este
de azi sau de ieri. Seria lor este deschisă de principele Vlad Ţepeş. E drept,
mitul acestui principe furtunos şi răzbunător în spiritul deplin al vremii,
adică savurând cruzimea pedepselor şi suferinţele osândiţilor, nu este opera
românilor, ci a saşilor, care într-atât s-au străduit să facă din el un
monstru, încât a rezultat o legendă cu numele de Dracula. Iar în decursul
veacurilor, românii nu numai că n-au depus eforturi pentru demontarea lui (a
mitului), dar chiar s-au folosit de el ca de un canal tenebros prin care
atenţia străinilor, îndeosebi a occidentalilor, venea în contact cu existenţa
şi istoria lor, încât azi ar fi curată pierdere de vreme să-l prezinte pe Vlad
ca pe un om cu nimic mai prejos de Ivan cel Groaznic şi cu mult mai presus de
atâţia regi degeneraţi ai Apusului. Însă creaţiunea şi istoria au căzut de
acord ca mitul lui Dracula, născut din fantezia oamenilor, să-l devanseze
pentru totdeauna pe aprigul şi neînfricatul luptător Vlad Ţepeş. Să mai spună
cineva că numai anticii au avut înclinaţie spre mitologie...
Apoi a
venit rândul bolşevicilor să-i diabolizeze pe căpcăunii claselor exploatatoare,
pe care, e drept, nu i-au tras în ţeapă, ci i-au arestat, torturat şi
întemniţat. Că doar sinistra puşcărie politică de la Sighetul Marmaţiei, de
exemplu, tocmai menirea asta o avea – să extermine elita intelectuală şi
politică din perioada interbelică, vinovată în întregul ei că a supt sângele
proletar al acestei naţii.
Şi din nou
roata istoriei s-a întors în Decembrie 1989, când într-o memorabilă parodie de
proces, cuplul Ceauşescu, care ani la rând a fost aşezat de corul
linguşitorilor şi adulatorilor în galeria eroilor nemuritori ai neamului, de
data asta este făcut vinovat pentru tot răul prăsit de capriciile istoriei pe
aceste meleaguri, apoi este coborât cu brutalitate cu picioarele pe pământ şi
executat cu convingerea că ăsta-i chipul
adevărului şi al justiţiei şi că după după aceea casele românilor se vor umple
de belşug şi fericire.
N.B.Dar nu numai românii simt asemenea
tentaţii, ci şi străinii urmăresc să-i diabolizeze. Astfel, în anul 2000 Saul Bellow îşi publicã romanul Ravelstein, o carte despre un filosof poponar şi despre elucubraþiile acestuia. Personajele predilecte
ale lui Bellow sunt evreii. Ravelstein este tot evreu, dar un evreu
fundamentalist şi intransingent, care prin exemple, ironii şi sofisme, reuşeşte “sã-i
deschidã” autorului ochii asupra lui Radu Grielescu, românul din
Paris în casa cãruia el fusese de mai multe ori. şi astfel, temeinic sfãtuit şi îndrumat
de Ravelstein (cealaltã faþã a autorului), Saul
Bellow ajunge sã vadã în Grielescu, alias Mircea Eliade, un legionar sadic, care în
calitate de discipol al lui Nae Ionescu, a scris despre “sifilisul evreiesc ce
infecta înalta civilizaţie a Balcanilor”. Dar
procesul de diabolizare declanşat de cei doi împotriva
lui Mircea Eliade merge mult mai departe, iar savantul român, din ideolog este
transformat în cãlãu: a ucis cu mâna lui evrei la Bucureşti , i-a atârnat în cârlige
la abator, i-a mãcelãrit şi i-a jupuit de vii!
De
altminteri, toatã aceastã ciudatã carte de bãtrâneţe şi de adãpare din fervoarea misticii iudaice, toatã musteşte de
bucuria apartenenţei la tradiţia iudaicã şi clocoteşte de indignare la adresa celor care (fãrã a ţine cont de faima lor,
sau poate tocmai de aceea) s-au fãcut vinovaţi de provocãri la
adresa poporului ales: scriitorul Kipling are în scrisorile sale “un
acces de furie împotriva lui Einstein” şi-i acuzã pe
evrei cã “vor sã dea o întorsãturã evreiascã întregului univers fizic”; iar medicul Céline
este taxat drept ucigaş sadea, întru-cât “recomanda
ca evreii sã fie exterminaþi ca bacteriile”.
Cartea,
prolixã şi tãioasã, pare mai degrabã mãrturisirea de credinţã a
autorului şi testamentul sãu filosofico-religios transmis
viitoarelor generaþii de coreligionari. Dupã
parcurgerea unui lung arc de cerc existenþial, atunci când viaţa i se
apropie de sfârşit, Bellow simte nevoia sã-ºi declare în scris
totala adeziune la valorile tradiþionale ale iudaismului ºi sã-ºi
exprime respectul faþã de justeþea inalterabilã a
legii talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Principiul susþinut de
Bellow fiind în conformitate cu normele moral-religioase ale Talmudului – “Mai bine o nedreptate decât o
dezordine în sistemul conceptual” -, un principiu care exclude din
start culorile intermediare, iatã de ce , fãrã urme de jenã sau
regret, Mircea Eliade este sacrificat pe altarul ataºamentului surd ºi orb,
cu dezinvoltura din totdeauna a fariseilor de profesie!
*
Iar
astăzi, România stoarsă de vlagă după o criză economico-financiară de câţiva
ani, furtişaguri de decenii şi o criză moral-spirituală de veacuri, din nou are
nevoie de un aflux de vitalitate prin diabolizarea cuiva. Şi, pentru a împuşca
doi iepuri dintr-un foc – salvarea de la înec a mafioţilor şi satisfacerea
cruzimii vulgului, alegerea puciştilor – conform cutumei mioritice – nu putea
să se oprească decât la preşedintele României. El şi numai el este vinovat de
tot răul din această ţară, pentru că numai el are dreptul constituţional de-a da
iama prin negraţiere printre marii infractori, ba la o adică chiar de-a dizolva
adunătura asta de profitori şi trădători care poartă numele de parlamentari.
Aşa
că, pentru a putea cuceri ultimul şi cel mai important bastion al opoziţiei
împotriva pohtelor ce le pohtesc usl-iştii
– instituţia prezidenţială, aceştia au cucerit prin arestare-capturare şi prin
restrângerea atribuţiilor constituţionale toate celelalte instituţii de până la
ea, conform unui plan din care nu puteau să lipsesc aparenţele de legalitate,
justificate stângaci şi neconvingător doar prin forţa majorităţii parlamentare.
Dar,
într-un stat cu adevărat democratic, unde procedurile constituţionale sunt
respectate cu sfinţenie şi unde cu adevărat nimeni nu cutează să se ridice
deasupra legii, graba şi forţa au darul să stârnească de îndată bănuiala şi
îngrijorarea. Căci, şi-o fi trăgând democraţia seva etimologică de la cuvintele
greceşti demos=popor şi kratos=putere, dar în varianta sa
modernă democraţia înseamnă respectul Creatorului, a legilor şi a semenilor,
iar oglinda acestui triplu respect o reprezintă separaţia clară şi
indiscutabilă a puterilor în stat.
Iată de ce
nu cred că cineva din ţara asta şi din afara ei a fost măcar o clipă atât de
naiv încât să spere că, după restrângerea atribuţiilor sale - un grăitor semnal
de avertizare din partea puciştilor, Curtea Constituţională va mai avea curajul
să spună că măsurile întreprinse de aceştia pentru acapararea în mare grabă a
puterii sunt în egală măsură anticonstituţionale şi primejdioase. Că doar şi ei
sunt în primul rând români influenţabili, ca să folosesc un termen blând, şi
abia pe urmă judecători foarte preocupaţi de cariere, lefuri şi confort. Afirmaţia
lui Băsescu îndată după aflarea rezultatului votului din Parlament este
elocventă în acest sens: "Ne pregătim de referendum!" Dovadă că nu
mai spera nimic de la o Curte Constituţională timorată, care s-a ferit să spună
tranşant lucrurilor pe nume şi în cazul avizului dat pe marginea actului de
acuzare.
Dar prăbuşirea leului (şi nu numai) cu
siguranţă că-i va trezi pe mulţi dintre români din somnul lor de moarte şi le
va demonstra că răul nu poate fi înlăturat doar prin diabolizarea şi, în
consecinţă, prin răfuirea până la linşare cu Băsescu, ci în primul rând, în
aceste zile de foc, prin identificarea şi stârpirea lui chiar in ograda
USL-ului, unde s-au adunat mormane de ilegalităţi, hoţii, minciuni, gafe şi
dezinformări. Oricum, cu toate strădaniile lui Ponta şi a ortacilor săi,
cancelariile străine nu vor putea fi convinse că lucrurile în România stau
altminteri de cum se derulează ele, cu viteza sinucigaşă a poftei de putere.
Căci pentru
Ponta şi ai lui, în pofida evidenţei zdrobitoare că el ca prim-ministru este un
hoţ şi un mincinos detestabil, a fi in aceste zile un bun român înseamnă fie
a-i fi complice prin păstrarea tăcerii despre faptele sale ruşinoase, fapte săvârşite
ca om şi mai ales ca politician, fie - lucru şi mai grav - a-i sări în ajutor,
chipurile pentru a nu terfeli imaginea României (ca şi cum ţara ar fi totuna cu el, Antonescu şi ceilalţi
pucişti!), ceea ce, de altminteri, din interes şi spirit de gaşcă, fac ciracii
săi mai vechi (că, de, este preşedinte de mafioţi) şi mai noi (recentele racolări
pentru realizarea majorităţii confortabile în vederea creării unei penibile
aparenţe de democraţie).
Atâta doar
că Andrei Marga, ministrul de Externe, prin gafele sale repetate, mai mult îşi
încurcă şeful decât să-l ajute, cu toate că tăinuieşte adevărul mai ceva ca el
(vezi ridicolul întâmplării cu jurnalistul de la El Pais, când ambii au negat că prim ministrul ar fi promis că-şi
dă demisia dacă se adevereşte plagiatul, pentru ca înregistrarea audio să facă
dovada cam câtă încredere poţi să ai în afirmaţiile lor). Să mai amintim de
scrisoarea de liniştire a oficialilor europeni în ceea ce priveşte respectarea
în ţară a normelor democratice, pe care Marga, din exces de zel, nu a trimis-o
în numele Guvernului României, ci în numele USL-ului! Tot aşa, gafa de
proporţii prin care el, ministrul unei ţări din Uniunea Europeană, se apucă să
laude Rusia şi pe Putin, când o lume întreagă ştie cam ce democrat este acesta,
dacă nu pentru oribilele asasinate comise în Cecenia, atunci măcar pentru
ordinul de asasinare a curajoasei jurnaliste Anna Politkovskaia.
P.S.Colaborez
la zeci de publicaţii din ţară şi din străinătate. Desigur, fără să fiu plătit.
Am crezut că în virtutea acestor vechi legături (ani şi ani de colaborare
neîntreruptă), nu voi întâmpina probleme cu tipărirea şi/sau postarea textelor
mele de anliză şi atitudine politică, în aceste zile când România este pândită
de grave erori şi derapaje, pentru care vom plăti cu toţii în scurt timp. Dar
mi-am dat seama că lucrurile nu stau aşa cum mi le-am imaginat eu. Doar câteva
publicaţii cu adevărat independente şi curajoase, printre care Sighet online, mi-au postat de îndată
articolele. Asta în ceea ce priveşte publicaţiile din România. Căci cele din
străinătate, mai ales formidabila Mioriţa
din California, nu numai că mi le publică cu elogii, dar Viorel Necula,
redactorul şef, mă sună la telefon ca să mă felicite pentru calitatea lor
(Alexandru Cetăţeanu de la Romwriters
spune în mesajul primit azi: „Aţi scris un articol
istoric – sintetizează perfect tot ce s-a întamplat în România…”) şi să-mi solicite
altele.
Ba mai mult. Un redactor şef al
unei reviste din România, pe care de mai multe ori l-am servit la cerere cu
texte, în autentic spirit marxist-leninist nu se sfiişte să mă muştruluiască
pentru îndrăzneală de a-i trimite materiale care se abat de la măreaţa doctrină
şi linie politică usl-istă. Fireşte, fără a publica vreunul dintre ele.
Iată, de exemplu, primul răspuns primit
de la el în cursul zilei de azi (au mai fost şi altele, la fel de
“instructive”, în zilele anterioare):
“Stimate domnule Petrovai,
Pentru mine este
interesant până unde pot ajunge cozile de topor antiromâneşti! Vai, vai, vai de
această ţară care-şi plăteşte cu bani grei detractorii prin oficine
diversioniste precum ICR-ul condus de jigodia aia de Iţic Ştrul Patapievici
care are atâtea cuvinte de ocară pentru poporul în mijlocul căruia trăieşte
parazitându-l. Domnule Petrovai, vă mulţumesc pentru că mi-aţi trimis acest
link spre această nouă hazna băsistă urât mirositoare pe care încearcă s-o
înfrumuseţeze dându-i un nume scump românilor. Auzi dumneata, Mioriţa! Ca
urmare voi încerca să scriu şi eu în toate mijloacele de mass media despre asta
şi cum am un pic de timp liber voi face şi vreo două clipuri pentru Youtube cu
celebrele acţiuni a lui Băsescu, când spunea că sunt bani pentru cei 50%
promişi profesorilor, ba încă a promulgat şi legea ca după ce a fost ales să le
arate doar degetul mijlociu trecut printre inelar şi arătătorul strâns, cum a
propus tăierea salariilor cu 25% a pensiilor cu 15%, impozitarea tuturor
pensiilor, cum nu a respectat decizia CCR din martie ca să se dea cei 5,5%
luaţi pe nedrept pensionarilor şi a spus apoi că el este de părere să nu li se
dea înapoi banii şi ca atare a trebuit să vină ceilalţi la putere ca de abia în
iunie să le fie dată înapoi prima tranşă din banii smulşi cu anasâna din
sărăcia unor oameni ajunşi la o vârstă înaintată. Cât priveşte nerespectarea
deciziilor justiţiei trebuie amintit cum a hăhăit el când a zis judecătorilor
care dăduseră mai multe decizii definitive şi irevocabile, că pot să dea câte
decizii vor ei că bani no să primească, deoarece nu sunt. Omul acesta niciodată
nu a ştiut ce este legea considerându-se el întruchiparea legii. Acum când se
apropie ziua plăţii scheaună ca o javră ordinară ce este şi pune şi căţeii din
toată lumea pe care i-a rănit pe banii noştri să hămăie pe toate tonurile la
noi cei care de fapt suntem ţara. Mai este pe ici, pe colo şi ceva pleavă
pervertită la băsism şi de asemenea unii intelectuali de bună credinţă care în numele
unor aşa zise principii se alătură zoaielor acestea de hoţi care au mânjit şi
mânjesc ţara aceasta.
Revoltat de
aceste bănuieli deja transformate în certitudini şi acuzaţii făţişe, i-am
răspund de îndată:
Greşiţi, domnule Mititelu. La foarte mulţi români am constatat că
înverşunarea alimentată de greutăţile vieţii ia locul lucidităţii. Cum am spus,
departe de-a simpatiza cu PDL şi omul Băsescu (anul trecut am fost
disponibilizat tocmai pentru că am scris împotriva regimului de atunci!), eu -
am spus şi o spun din nou - apăr principiile de bază ale fragilei noastre
democraţii.
Vă dau dreptate în ceea ce priveşte ICR
şi secătura de Patapievici. Eu însumi
am scris şi publicat mai multe texte despre acest abject patibular.
Dar greşiti atunci când credeţi că românii din străinătate scriu aşa cum
scriu pentru că ar fi uneltele regimului băsescian. Două dovezi în acest sens:
1)Vă vine să credeţi că eu, aşa şomer
cum sunt, nu primesc nici un sfanţ (doar cuvinte de apreciere) pentru sutele de
texte care-mi apar în zeci de reviste ale lumii? Eu scriu pentru a sluji adevărul,
iar pentru un asemenea ideal utopic (sunt conştient de asta), în România de azi
şi de mâine n-am cum să fiu răsplătit. Poate în cea de apoi...
2)Greşiţi atunci când, fără dovezi,
afirmaţi că Mioriţa ar fi, pe banii României, în slujba
detractorilor ei. Ea traieşte prin contribuţiile şi munca pasionată a
voluntarilor (eu însumi am fost cooptat in redacţia ei) şi aduce preţioase
servicii imaginii ţării. Dovada cea mai convingatoare în acest sens: este,
cred, singura revistă românească din America de Nord acreditată la ONU, NATO şi
Casa Albă. Credeţi că de florile mărului, redactorul şef şi sufletul ei, Viorel
Necula, a fost contactat de trepăduşii lui Dan Voiculescu, făcându-i-se o
tentantă ofertă de-a o vinde, iar el refuzându-i cu dispreţ?
Cel de-al doilea răspuns al
interlocutorului meu este atât de impresionant prin primitivismul îndoctrinării
sale, încât am considerat că nu merită să lungim dialogul:
Domnule Petrovai,
Doi tipi care se certaseră
au ajuns la judecată în faţa califului. Primul îşi spuse povestea sa
şi califul îi zise; "Ai dreptate", al doilea spuse şi el
păsul şi califul îi zise; "Ai dreptate" la care
vizirul îi atrase atenţia că nu se poate ca ambii să aibă dreptate în acelaşi
timp, la care califul se întoarse spre el şi-i zise: "Ştii că şi tu ai
dreptate?" . Aşa şi acum, fiecare cu dreptatea lui iar la referendum
românii îşi vor scoate dreptăţile la vedere ca să vadă a cui este mai lungă.
P.S. Atât timp cât şi la noi ca peste
tot în lume politica nu va trece şi prin stomac şi ne vom hrăni doar cu
principii vom fi tot timpul sclavii altor naţiuni. Un neamţ de exemplu ne-ar
spune nouă: "Ia te uită ce adevărat este proverbul: Câinele
moare de drum lung şi proştii de grija democraţiei"
George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu