Trăim într-o ţară de la
porţile Orientului, în care binele general, respectiv armonia şi dreptatea
tuturor, rămân în continuare la stadiul de idealuri intangibile, dar în care
sunt perfect realizabile o mulţime de alte lucruri, aflate pe alte meleaguri în
conflict ireconciliabil cu legea şi bunul simţ: potrivit cutumei mioritice a
diabolizării, obiectiv atins prin trusturile de presă ale marilor răufăcători
(Voiculescu, Vântu), vedem cum e perfect posibil ca judecata grosului cetăţenilor
să fie trimisă în vacanţă, iar sentimentele lor să fie într-atât de biciuite şi
distorsionate, încât să li se pară că-i imperios necesar ca Băsescu să fie
linşat pentru nişte acuzaţii (încă) nedovedite, pe când Iliescu nu doar să
scape cu faţa curată pentru nişte fărădelegi mai mari ca roata carului (punerea
ţării pe butuci, prăsirea corupţiei şi a „baronilor”, mineriadele), dar chiar
să conducă şi astăzi ţara în calitatea sa de preşedinte de onoare al Partidului
Social Democrat; este posibil, de asemenea, ca românilor să li se pară că-i
perfect normal ca, indiferent de mijloacele întrebuinţate în disputele dintre
ei, politicienii să urmărească victoria chiar prin terfelirea şi zdrobirea
adversarilor ideologici, nicidecum să aibă ca ţintă adevărul; pentru că aşa au
hotărât jocurile politice în urma hazardului de la alegerile locale, ne-a fost
dat să ne pricopsim cu un prim ministru inegalabil în ceea ce priveşte
impertinenţa şi inabilitatea, care – iată – după recenta vizită întreprinsă la
Bruxelles pentru a da socoteală de „victoriile” repurtate împotriva fragilei
noastre democraţii, s-a ales cu atestatul de necalificat în politica la
standarde europene, titlu cu siguranţă de nimeni invidiat, căci are darul să-i
sporească celebritatea negativă deja adjudecată şi să-i completeaze profilul
moral-spiritual centrat pe hoţie şi minciună.
Oricine în afară de Victor
Ponta, vorbesc de cineva cu simţul onoarei şi cu groaza firească de ridicol, cu
siguranţă că şi-ar fi dat demisia din toate funcţiile deţinute pentru a-şi
apăra blazonul, prin prezentarea probelor capabile să demonteze gravele
acuzaţii şi dovezi de furt intelectual. El, însă, se apără în continuare cu
caraghioasa nedibăcie a hoţului prins, care caută din răsputeri să se
descotorosească de obiectul furat, doar-doar va fi lăsat în pace pentru a-şi
vedea în continuare de îndeletnicirile sale. Spusele lui în această chestiune
de-un penibil strivitor, au darul să uluiască prin monumentalitatea neruşinării
îmbinată cu seninătatea inconştienţei: „Băsescu mi-a făcut-o. Dar eu sunt gata
să renunţ la titlul de doctor”...
Numai că o atare apărare
stângace şi neconcludentă, mai avan îl înfundă în loc să-l scoată basma curată.
Păi cum vine asta? Conform logicii pontiste, nu-i vinovat cel care fură, ci cel
care dă în vileag hoţia. Apoi, chiar dacă renunţi la un titlu dobândit pe căi
necinstite, în cazul de faţă printr-un plagiat grosolan, faptul acesta n-are
cum să te spele de greul păcat comis vizavi de bunele şi sănătoasele tradiţii
ale mediului academic, care are datoria să vegheze necontenit la bunul său nume
şi să-l apere prin promovarea calităţii şi descurajarea imposturii.
Iată de ce zilele
„doctorului” Ponta sunt numărate. Căci lucrurile în cazul tezei lui sunt atât
de evidente cu ochiul liber şi de la distanţă, încât nici o comisie corectă din
lumea asta nu poate să-l scape de ruşinea furtului intelectual.
Iar odată plagiatul
confirmat de noua Comisie de Etică a Universităţii din Bucureşti, cariera
politică a aventurierului Victor Ponta se încheie pentru totdeauna şi într-un
mod lamentabil, indiferent de rezultatul referendumului pentru demiterea lui
Traian Băsescu, o demitere din ce în ce mai improbabilă în noile condiţii
impuse de Uniunea Europeană, adică în conformitate cu hotărârile Curţii
Constituţionale (participarea la scrutin a jumătate plus unul din românii cu
drept de vot!), şi neuitând de situaţia critică în care se află România de azi
din punct de vedere economic-financiar (prăbuşirea leului) şi politic
(repetatele avertismente ale oficialilor europeni) după doar două luni de
guvernare usl-istă.
Pentru că dacă partizanii
înverşunaţi ai demiterii lui Băsescu au o singură şansă ca să scape de coşmarul
revenirii lui la Cotroceni – prezenţa la vot nu doar a peste nouă milioane de
români, ci şi votul favorabil a jumătate plus unul dintre cei prezenţi la urne,
pe Băsescu îl avantajează atât votul împotriva demiterii, cât şi neprezentarea
cetăţenilor, acum pe timp de vară şi pe perioada concediilor.
Unde mai pui că taman în
aceste zile când leul în cădere atacă Guvernul Ponta din interior, iar
oficialii europeni şi presa internaţională îl mitraliază din exterior, taman
acuma, zic, încrederea în Traian Băsescu înregistrează un trend ascendent, fapt
care mă face să cred că scorul va fi foarte strâns, dar fără a se atinge pragul
minim cerut de hotărârea Curţii Constituţionale şi acceptat de Ponta la
solicitarea expresă a oficialilor europeni.
Votul dat pe 29 iulie va
arăta întregii lumi dacă românii au discernământul necesar să aleagă între
drumul anevoios care-i duce spre democraţia europeană şi drumul pavat cu
minciuni, tâlhării şi mită (atât timp cât mai sunt ceva bani!), un drum care-i
redirecţionează spre comunismul cu faţă umană.
P.S.1.Este trist şi
ruşinos pentru toţi locuitorii acestei ţări că România va fi de acuma înainte
monitorizată, întrucât oficialii europeni nu mai au încredere nici în
asigurările date de actualii guvernanţi şi nici în bunele lor intenţii. Prea de
multe ori aceştia au fost prinşi cu mâţa-n sac, iar Uniunea Europeană nu-şi poate
permite ca prin creerea unui precedent extrem de riscant, să pun în pericol tot
ce s-a construit până în clipa de faţă;
2.Costul referendumului se
ridică la circa 95 de milioane lei. Cum actualul referendum este rezultatul
voinţei puciştilor, care vor ca prin el să-şi apere pieile şi să-şi legitimeze
noile poziţii, iar astfel să pregătească terenul pentru câştigarea viitoarelor
alegeri parlamentare din toamna acestui an, ar trebui ca aceşti bani să le fie
imputaţi. România nu-şi poate permite o
atare cheltuială doar pentru faptul că
grosul parlamentarilor profitori şi traseişti consideră că acuma este momentul
propice pentru a scăpa de un preşedinte incomod şi în recul de popularitate
după opt ani de mandat şi trei ani de recesiune economică. Indiscutabil că dacă
în atenţia lor ar fi stat grija pentru popor şi pentru imaginea României,
atunci n-ar fi acţionat în acest mod banditesc, cu totul indiferenţi la
costurile prezente şi viitoare, ci ar fi aşteptat alegerile parlamentare din
acest an şi pe cele prezidenţiale din 2014. Pe de altă parte, dacă sunt
democraţi şi acţionează în spirit democratic, de ce USL-ul în primul rând s-a
opus la aplicarea referendumului din 2009 (au trecut, iată, trei ani de la acel
plebiscit!), care avea în vedere revizuirea Constituţiei şi reducerea numărului
de parlamentari la 300? Răspunsul este simplu: referendumul din 2009 era
împotriva intereselor lor, pe când acest referendum declanşat în pripă şi în
forţă îi ajută să-şi consolideze puterea şi să-i scape pe infractorii cu ştaif,
fireşte, dacă alegătorii nu vor găsi de cuviinţă să le strice socotelile
mârşave;
3.Prin declaraţiile făcute
de Ponta îndată după revenirea de la Bruxelles, oficialii europeni au dovada
palpabilă cam ce încredere pot să aibă în promisiunile lui. Căci iată ce a
găsit de cuviinţă să declare, purtat de avântul atacului la baionetă împotriva
lui Traian Băsescu: „Dacă nu vor fi 9 milioane de români la referendum, vom
intra într-o bătălie juridică”. Şi mai departe: „N-am angajat promisiunea la Bruxelles că va fi prag electoral”
(subl. mea, G.P.). Dar pentru a evita momentul copleşitor de ruşinos când
oficialii europeni vor fi nevoiţi să-i spună în faţă ceea ce noi, românii, deja
o ştim atât de bine – anume că-i un mincinos notoriu, poate că ciracii lui, în
primul rând întreprinzătorul lui socru răspopit, vor găsi alte chichiţe pentru
a se deroba de la obligaţiile asumate, care acuma îi neliniştesc nevoie mare. De
pildă, lungirea plebiscitului atât cât cere democraţia interesului usl-ist –
două zile, o săptămână, o lună, ba chiar pînă la alegerile din toamnă. Şi
iac-aşa o s-o ţinem tot într-o veselie, că doar românii au mare nevoie de circ.
Marea problemă este cu procurarea banilor pentru pâine...
George
PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu