Toate activităţile umane care vizează progresul societăţilor prin
dezvoltarea şi rafinarea culturii şi civilizaţiei, toate evidenţiază o atare
înclinaţie a omului înspre jocul serios şi cu reguli stricte, obligatorii prin
norme de comportament şi legi, încât sintagma homo ludens (omul jucător) mi se pare mult mai adecvată pentru
caracterizarea omului din totdeauna şi de pretutindeni decât mult mai
consacratele sintagme homo sapiens, homo faber sau homo religiosus. Căci, aşa cum aflăm din celebra carte Homo ludens a lui Johan Huizinga, carte
apărută în anul 1977 la Editura Univers, „Abia când face trecerea de la a juca joaca (to play the play) la a juca jocul (to play the game), eul
intră în faza sa de maturizare”. Prin urmare, progresul omenirii este totuna cu
trecerea de la joaca specifică copilăriei biologice şi istorice a omului, la
jocul matur, conştient şi temeinic organizat...
Fiind o îndeletnicire nu
doar specific umană, ci şi o activitate cu un mare impact asupra destinelor
individuale şi a comunităţilor mai mari sau mai mici (de la popoare până la
familii), se subînţelege de ce politica îşi are regulile sale stricte după care
trebuie să se conducă de la primii fiori ai lui homo politikon încoace. În caz contrar, toate manevrele
politicianiste cu aparenţe de legalitate, constituţionalitate şi democraţie
aparţin intervalului cuprins între demagogie şi vrerea celui mai tare.
Graţie ruşinosului cuplu
Ponta-Antonescu (tusea şi junghiul politicii româneşti din aceste zile), un
cuplu manevrat din spate de sinistrul duet bolşevico-securist
Iliescu-Voiculescu, România a ajuns vedeta lumii pentru câteva zile şi se
constituie în motiv de serioasă îngrijorare europeană pentru cine ştie câtă vreme
de-acu înainte.
Şi cum să fie altminteri,
când faptele puciştilor dâmboviţeni au lăsat cu gura căscată toată floarea cea
vestită a întregului Apus, şi Răsărit, şi Sud, şi Nord prin iuţeala şi precizia
cu care ba au fost capturate, ba au fost decapitate principalele instituţii ale
statului român, astfel ca plagiatorul Victor Ponta să ajungă – în pofida
minciunilor debitate la tot pasul şi a promisiunilor neonorate după urecheala
de la Bruxelles – un premier de neclintit, iar uzurpatorul Antonescu să ajungă
în doar cinci zile din codaşul Senatului la Cotroceni, de unde – prin vorbe şi
fapte – le oferă românilor probe irefutabile de echidistanţă prezidenţială
(sic!), fie ea şi tranzitorie, atât prin zelul cu care ia parte activă la
mitingurile anti-Băsescu, cât şi prin vituperările sale la adresa adversarilor
politici în pauza dintre două mitinguri.
Că, de, miza este atât de
mare, încât e de neadmis ca Băsescu să revină la Cotroceni, pentru ca parlamentarii
penali şi puşcăriabili să poată răsufla uşuraţi, iar dacă totuşi revine, atunci
e greu de crezut că noul chiriaş îşi va lua tălpăşiţa din politică aşa cum a
promis, când se ştie prea bine că nicăieri nu se trăieşte pe picior mai mare
decât la sânul generos al acestei cutre.
Aşa că-i de aşteptat ca
asemenea politruci forjaţi la şcoala lui Iliescu, pentru care politica de stat
este totuna cu cea de clan infracţional şi de partid mafiot, să întrebuinţeze
toate tertipurile imaginabile şi să arunce în luptă toate mijloace aparent
legale, din rândul cărora nu pot să lipsească lungirea referendumului atâta
timp cât este de trebuinţă pentru democraţia interesului usl-ist, respectiv
reducerea simţitoare a secţiilor de votare pentru românii din străinătate (pe
întinsul teritoriu al SUA, iniţial s-au avut în vedere doar patru secţii de
votare!), doar-doar în acest chip ticălos îi vor face pe compatrioţii
neintoxicaţi cu minciunile şi dezinformările de la ministerul propagandistic al
Antenelor să renunţe din pricina enormelor distanţe să-şi mai dea votul în
favoarea democraţiei şi a statului de drept.
Dar, în pofida acestor
piedici semănate de nevrednicele noastre autorităţi pe drumul care duce la
urne, sunt înştiinţat că românii din SUA nu-s descurajaţi, ci ei luptă din
răsputeri pentru îmbunătăţirea condiţiilor în vederea exercitării dreptului la
vot, inclusiv pe calea protestelor şi a petiţiilor. Este de presupus că şi
românii din Europa apuseană (Franţa, Italia, Spania etc.), confruntaţi cu
aceeaşi problemă, nu se vor lăsa mai prejos...
George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu