vineri, 28 decembrie 2012

Continuă masacrul pădurilor românești. Până când?


Faimoșii codri de odinioară ai României sunt doar o amintire. Căci dacă pe-atunci codrul era frate cu românul, azi el este frate cu străinul, iar românul a ajuns să nu mai fie frate nici măcar cu fratele lui basarabean, bucovinean și de mai departe (așa numita diasporă).
            Și altă dată românii au cunoscut vremuri de mare restriște (de pildă sub călcâiul de fier al turcilor, muscalilor sau ungurilor, respectiv în timpul ori după războaiele pustiitoare purtate cu aceștia), dar niciodată până în prezent, nici măcar în timpul celor două conflagrații mondiale, România n-a cunoscut un asemenea asalt al tâlharilor interni și externi asupra bogățiilor sale, asalt purtat ba cu știință, ba cu artă de către floarea cea vestită a pungașilor planetari, dar întotdeauna cu socoteală, răbdare și acte în regulă, până la definitiva sluțire a chipului său de țară ospitalieră și până la expatrierea multora dintre demnii ei fii, îngroziți de această demențială sarabandă a jafului și corupției ridicate la rangul de politică de stat.
            Străinii cunosc prea bine rolul vital al pădurilor în crearea și menținerea echilibrului ecologic, un echilibru fără de care nici măcar nu poate fi imaginată complicata funcționare a actualelor societăți hiperindustrializate și atât de poluate: purificarea aerului, fixarea solului (prevenirea alunecărilor de teren), filtrarea apei cu acest ideal filtru constituit din rețeaua complicată a rădăcinilor. Nu în ultimul rând, pâlcurile (perdelele) de păduri de la șes au un rol esențial în procesul de menținere a umidității solului și aerului în perioadele de secetă, precum și în procesul de apărare nu doar a culturilor, ci și a localităților de vânturile puternice din toate anotimpurile, respectiv de furia zăpezilor viscolite.
            Unde mai punem la socoteală efectul odihnitor și reconfortant al pădurilor pentru oameni și pentru feluritele viețuitoare cu păr și pene care le populează, deci importantul rol ce le revine pădurilor în profitabila industrie a turismului...
            Toate astea sunt bine cunoscute și apreciate cum se cuvine pe alte meleaguri, de pildă în țările nordice și apusene. Aici există legi pe cât de clare, pe atât de aspre privind protecția pădurilor, iar cetățenii înțeleg – pentru binele lor și al generațiilor viitoare – să le respecte cu sfințenie și în acest chip să-și apere fondul forestier. Ba chiar să-l sporească prin campanii locale și regionale de reîmpăduriri. Iar ecologiștii de pe aceste tărâmuri de basm pentru mulți dintre români, au un asemenea cuvânt greu de spus la acest capitol (desigur, prin redutabilii lor reprezentanți din organismele centrale și locale), încât cetățeanul responsabil și disciplinat are nevoie de aprobări speciale pentru tăierea unui copac din propria grădină!
            Dar ce se întâmplă pe la noi este deodată un dezastru și o rușine: păduri întinse pe mii de hectare sunt rase de pe fața pământului, copacii sunt mutilați fără milă, rumegușul este deversat pe unde se nimerește, de regulă pe malul râurilor, potrivit înrădăcinatei concepții autohtone că apa primește și suportă orice, astfel că și la capitolul suprafețe împădurite, România în chip firesc se situează la coada țărilor din Uniunea Europeană.
            Drujbele și gaterele lucrează pe rupte zi și noapte, căci cei plătiți să apere pădurile, ori sunt neputincioși în fața agresiunii tâlharilor mari și mici (îndeosebi în fața celor mari, cu ramificații ale nelegiuirii și jafului până la grangurii în mâna cărora este pâinea și cuțitul din această țară), ori cel mai adesea se pun la dispoziția răufăcătorilor, astfel rotunjindu-și simțitor veniturile și scăpând de răzbunările rețelelor mafiote.
            Colac peste pupăză, deși toată lumea taie, foarte puțini sunt aceia care nu doar că se gândesc la necesitatea reîmpăduririlor, dar chiar efectuează reîmpăduriri pe suprafețe atât de  minuscule, încât nu va trece mult timp până ce vom ajunge să importăm lemn brut, că mobilă deja importăm. Iar la unele specii valoroase (de pildă stejarul) românii sunt atât de deficitari, încât le importă din țări mai apropiate (Ucraina) sau mai depărtate.
            În clipa de față, străinii (chiar aceia care au păduri nesfârșite, cum ar fi suedezii sau rușii) preferă să cumpere lemn și cherestea din România, foarte rar mobilă, căci, cu mici excepții (de pildă  societatea Plimob din Sighetul Marmației), industriașii și – mai ales – negustorii români vând lemnul în stare brută ori foarte sumar prelucrat, numai să înșface cât mai repede banii.  După noi potopul!, iată lozinca-far călăuzitor pentru toți acești tâlhari la drumul mare.
            De aceea, ce să ne mai mire calamitățile tot mai dese (ploi torențiale, alunecări de teren, vijelii, întroieniri), care se abat pustiitor asupra românilor! Iar dacă nu se vor lua măsuri rapide pentru oprirea măcelului din păduri și pentru reîmpăduriri, frecvența și forța calamităților va spori până la dispariția completă a unor localități. Chiar municipiul Sighetul Marmației, localitate așezată între râuri, este „în vizorul” viitoarelor calamități, cauzate de posibila alunecare a dealurilor mărginașe ori a celor despădurite în amonte.
            În România există mai multe soiuri de poliții: rutieră, economică, comunitară, ecologică etc. De ce nu este și poliție silvică (forestieră)? Sau poate că există, dar încă n-am aflat să se afirme prin ceva (prinderea unora dintre cei mai temerari hoți), necum prin curmarea în întregime a furtișagurilor la care sunt expuse sărmanele noastre păduri...
            N.B.Rușine, stimabili angajați ai ocoalelor silvice, că, în pofida evidenței, încă mai aveți curajul să justificați dezastrul din păduri prin cantitățile de lemn care ajung pe foc pentru încălzirea locuințelor. Păi dacă într-adevăr asta ar fi principala cauză (în mintea voastră șuie pesemne că singura), cum se explică faptul că în celălalt regim, când numărul consumatorilor de lemne  era mult mai mare, că doar de-atunci s-au racordat la rețeaua de gaze naturale nenumărate localități cu mii și zeci de mii de locuitori (Sighetul Marmației este o dovadă în acest sens), totuși alta era pe-atunci situația pădurilor și a suprafețelor împădurite din România?! Mai aflați că pentru încălzirea locuințelor se folosește atât rumegușul, cât și  deșeurile de la atelierele și fabricile de prelucrare a lemnului, și că din păduri, de regulă, se taie pentru foc, pe lângă crengi și uscături, doar acei copaci scorburoși care nu pot fi utilizați pentru ceva mai acătării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu