vineri, 28 decembrie 2012

POESIS - IONUŢ MIHNEA


Amintiri fără popas

Vara s-a dus, amintiri au rămas
Frunze cernite au căzut pe-amândoi ,
Dinre ani am venit  fără popas  ,
 Scurtă a fost fericirea din noi .

Pe drumuri  de ierni iar am plecat ,
Peste zăpezile  înfricoşate am trecut
Şi sufletul de-un răsărit l-am agăţat
Să ne aducă vara noastră de-nceput.

Cerul a plâns tăcut printre nori
Tristeţile  adunate în gând  fără vină
Au plâns  şi copaciii că suntem prea goi
De primăveri şi soare-n grădină .

Doar veacul mai poate acum să ne ţină
Secunda din  vis trează  prin ploi ,
Răsăritul final ne-o prinde-mpreună
Cu dimineaţa pe buze  fără umbra din noi.




Avem de toate pe Pământ


În lumea plină de ambiţii
Nici nu privesc spre steaua mea
Printre atâtea apariţii
Nu-i decât o simplă stea .

Vorbesc cu toţi care aşteaptă
În piept de sus să le cad-o stea
Urcând spre cer din treaptă-n treaptă
Totul le-oi da din steaua mea.

Amicul meu destul de trist
Un sfat venise ca să-mi dea
Că eu degeaba mai exist
Dacă nu ţin la steaua mea.

Dar gândul meu chiar de-i hoinar
O să rămân-acelaşi gând
Toţi vor  o stea şi n-au habar
C-avem de toate pe Pământ .



Suflet de trandafir

Tu Doamne fa-ma ca sa uit
De moartea ce-si dorea cu mine sa se-ndoape ,
Din Raiul Tau toti trandafirii s-au unit
Sa-mi scoata sufletul din neagra-I noapte .

Mai da-mi înca o clipa din rasaritul Tau
Ca trandafirii-n rasarit sa ma îmbratiseze,
Ce fost-au veacuri triste sa le arunc în hau
Pe trupul meu petalele sa se aseze .

Lasa-ma Doamne-n catifeaua lor sa ma îmbrac
În roua diminetii Tale privirea sa-mi scufund ,
Toti trandafirii Tai sa ma astepte-n prag
În suflet sa-mi  rasara rând pe rând.

Tu Doamne fa-ma peste timp sa fiu
Un trandafir în Raiul Tau nepamântesc,
Arunca-mi noptile si moartea în pustiu
Prime?te-ma în Casa Ta sa înfloresc .




 Umbra mea

O umbră se plimbă prin mine
O altă umbră acum e pe cale
Să-adoarmă pe-un pat de coline
Cu cerul întins la picioare

Al meu gând ca o umbră îşi strânge
La piept câmpia cu lanuri de grâu
Umbra lui câteodată îşi plânge
Noaptea albastră cu stele la brâu

Umbra mea şi acum mai aleargă
Străbătând cărări peste timp ,
Să redevină fiinţă întreagă,
Dar e doar umbră fără viaţă şi chip.
.
Printre veacuri cântul de bucium
Umbra mea l-a sădit peste vânt,
Printre lacrimi, morminte şi zbucium
Am reînviat din umbră cântând.




Străinul


Mi-a fost străină clipa dintre noi
Mi-a fost străin un răsărit  ce-mi lasă
Durerile şi numai lacrima din nori
M-a îmbrăcat şi m-a adus acasă.

Mi-a fost străin şi sufletul iar din pământ
Prin mine au trecut zăpezi ca de mătasă,
Mă tot  privea ca pe-un străin străinul vânt
Şi totuşi s-a oprit din drum şi m-a adus acasă.

Nici ai mei paşi nu m-au recunoscut
Când trupul meu era o ceaţă deasă,
M-au luat de mână şi din praful mut
S-au ridicat şi m-au adus acasă.




Destin


Privesc  spre clipele ce-au curs prin mine ,
Iar clipa mea  şi-ar fi dorit să le ajungă ,
Tristeţea lor îmi curge-acum prin vine
Şi viaţa-n veşnica uitare mi-o aruncă.

Am sărutat pământul cu genunchii
De multe ori  şi poate n-aş fi meritat
Să-mi strige sângele din toţi rărunchii
Că n-am ştiut a-im ţine capul aplecat.

Poate-ar fi trebuit să îmi ascult destinul,
Să nu încerc o altă cale printre dimineţi
Şi poate- nu aş mai fi trăit amarul, chinul
Pustiului ce-ngroapă clipa unei vieţi .

Trupul îmi este acum precum o umbră
Şi sufletul aşteaptă noaptea să-l cuprindă ,
Din clipa mea n-a mai rămas decât o ură
Iar visu-mi pleacă-n altă lume săs se-aprindă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu