joi, 27 decembrie 2012

Fiecare vrea să pună mâna pe cât mai mult teren"


                                                                                               de Marius Oncu
Patru mari giganţi din sectorul IT - Apple, Google, Facebook şi Amazon - şi-au încălcat treptat tot mai mult teritoriile în ultimii ani, iar în 2013 războiul va escalada pe două fronturi, hardware şi căutare online, potrivit cotidianului american Wall Street Journal.
Marii jucători de pe piaţa software, inclusiv Google şi Amazon, sunt interesaţi să-şi crească prezenţa hardware pentru a spori loialitatea propriilor clienţi şi pentru a avea un control mai puternic asupra serviciilor software. Apple, pe post de răspuns, dezvoltă tot mai mult software propriu pentru a-şi diferenţia produsele, informează Wall Street Journal.
  Google, după achiziţia de 12,5 miliarde de dolari a companiei Motorola Mobility, intenţionează să folosească producătorul de telefoane mobile pentru a lansa noi dispozitive cu sistem de operare Android, cu care să-şi protejeze afacerile de Apple. Amazon s-a implicat mai puternic în acest conflict prin lansarea tabletei Kindle Fire şi testează, de asemenea, propriul telefon.
 În acelaşi timp, toate cele patru companii consideră căutarea online drept o oportunitate importantă pentru a-şi păstra clienţii şi a profita de pe urma acestora. În timp ce Google a dominat această piaţă mulţi ani, rivalii vor să-i submineze poziţia prin căutarea online de pe smartphone-uri şi alte dispozitive mobile, precum şi prin servicii care permit recomandări din partea prietenilor.
Apple a lansat pe această piaţă Siri, un serviciu activat prin voce care răspunde pe iPhone şi iPad unor întrebări pe subiecte precum vremea sau rezultate ale competiţiilor sportive. Anul următor, compania vrea să sporească capacitatea de răspuns a serviciului.
De asemenea, la o conferinţă în septembrie directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a vorbit despre modul în care prietenii pot furniza răspunsuri utile. Compania îşi va extinde capacităţile de căutare online în viitor, a spus el.
Cele patru companii se înfruntă şi pe alte segmente, de la retail la publicitate online.
"Intră unii pe pieţele altora. Fiecare vrea să pună mâna pe cât mai mult teren", a declarat Greg Sterling, analist la Opus Research.
Apple trebuie să arate anul următor că ştie şi să se apere, scrie Wall Street Journal. Rivali de la Samsung la Amazon atacă poziţiile companiei, care în ultimii ani a redefinit piaţa IT prin lansarea unor produse precum iPhone şi iPad.
Competitorii au oarecare succes: cota Apple pe piaţa mondială a smartphone-urilor a coborât în trimestrul al treilea la 15%, de la 23% în primele trei luni ale anului, potrivit datelor firmei de cercetare IDC.
De asemenea, tabletele Android câştigă teren împotriva iPad. Pentru a-şi apăra teritoriul, Apple a lansat recent iPad Mini, o tabletă mai ieftină prin care vrea să concureze produse similare.
Apărarea nu este, însă, suficientă. Apple are şi iniţiative ofensive. Directorul general al companiei, Tim Cook, a subliniat "interesul puternic" al Apple pentru segmentul de televiziune, iar compania a testat televizoare HD şi a discutat posibile parteneriate cu furnizori de televiziune prin cablu.
Nu este clar dacă Apple va avea ceva gata de lansare anul următor, potrivit Wall Street Journal.
Google a invadat noi teritorii în acest an, intrând din nou în conflict cu principalii rivali, dar şi cu furnizori de internet wireless şi de televiziune prin cablu.
Anul următor, compania va lucra şi mai susţinut pentru a se asigura că serviciul de căutare pe internet, YouTube şi alte noi servicii, precum Google Wallet (care permite folosirea smartphone-urilor pe post de portofele digitale), ajung la clienţi fără să fie afectate de viteze reduse ale traficului de date sau blocate de competitori.
În acest scop, Google va trebui să accelereze iniţiative lansate în acest an, precum furnizarea de internet de mare viteză, controlul accesului la internet wireless prin parteneriate, şi producţia de smartphone-uri şi tablete prin intermediul Motorola. De asemenea, Google s-ar putea implica mai mult în dezvoltarea de produse electrocasnice care să folosească sistemul de operare Android.
Compania se poziţionează şi pentru a se apăra împotriva marilor rivali Amazon şi Facebook. Google colaborează cu retaileri în competiţie cu Amazon, ajutându-i să ajungă la clienţi prin intermediul motorului său de căutare.
 Pentru a contracara Facebook, Google a împins clienţi ai unor servicii precum căutarea online şi Gmail să se înregistreze pe Google+, o combinaţie de Facebook şi Twitter.
Google va trebui să se decidă anul următor dacă va încheia un parteneriat cu o companie auto pentru crearea unei maşini fără şofer, bazată pe software Google, sau să se implice mai direct în producţie.
Anul 2012 a fost pentru Facebook anul intrării pe bursă. În 2013, compania se va concentra pe continuarea transformării într-o afacere care are în centru dispozitivele mobile. De asemenea, va deveni clar cât de mult se va implica Facebook în lupta pentru controlul experienţei utilizatorului pe smartphone-uri.
În ultimul an, Facebook a rescris aplicaţiile pentru dispozitive mobile, a lansat mai multe produse pentru publicitatea pe smartphone-uri şi tablete, precum şi aplicaţii individuale, precum serviciul de messenger.
 Rivalii şi directorii din IT vor, de asemenea, să ştie dacă sau când Facebook va intra pe segmentul hardware. Zuckerberg a calmat zvonuri că Facebook dezvoltă un telefon, calificând un astfel de plan o "strategie greşită". Surse apropiate companiei au afirmat, însă, că Facebook a colaborat strâns cu producători de telefoane mobile, precum HTC la proiectarea unor noi dispozitive.
Facebook ar putea să-şi crească şi oferta pentru căutare online. În decembrie, Facebook a introdus o nouă funcţie care permite utilizatorilor să găsească în apropiere afaceri în funcţie de referinţele prietenilor şi altor utilizatori.
Comerţul online va deveni tot mai important pentru Facebook, odată cu dezvoltarea afacerii recent lansate Gifts (Cadouri). Platforma de comerţ electronic - care permite trimiterea de cadouri prietenilor - reprezintă o ameninţare reală pentru Amazon, în contextul creşterii numărului de parteneriate între Facebook şi retaileri.
Pentru Amazon, 2013 ar putea fi anul în care lansează mult aşteptatul smartphone.
Retailerul a testat un smartphone cu furnizori din Asia, iar o lansare ar putea avea loc la începutul anului, afirmă surse apropiate situaţiei. Un smartphone Amazon s-ar baza pe experienţa companiei cu dispozitive Kindle Fire HD şi magazinul online de aplicaţii, care dispune în prezent de peste 60.000 de aplicaţii bazate pe sistemul de operare Android.
Un smarthone ar putea reduce cota de piaţă a Apple şi ar reprezenta o provocare pentru producătorii de telefoane mobile bazate pe sistemul de operare Android. Amazon ar putea lansa dispozitivul la un preţ redus, vizând să obţină profit din vânzarea de produse pe Amazon.com, cărţi în format electronic, jocuri şi aplicaţii. Aceasta a fost abordarea directorului general, Jeff Bezos, în privinţa tabletelor, pe care le-a descris ca fiind mai mult platforme de vânzare decât produse care ar trebui să aducă direct profit.
Amazon vizează Apple şi pe piaţa tabletelor. Ultima versiune Kindle Fire a fost primită pozitiv de unii critici. Amazon ar putea introduce o nouă versiune low-cost anul următor, care să menţină şi mai bine utilizatorii în ecosistemul Amazon.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu