sâmbătă, 29 decembrie 2012

Cele mai vândute cărţi în 2012


         În topurile de vânzări de anul acesta  ale editurilor predomină titlurile clasice, semnate de J.D. Salinger  sau Victor Hugo. Românii însă preferă şi titlurile de istorie sau mistică, de la "De ce este România altfel?" al lui Lucian Boia la " Manuscrisul găsit la Accra" al lui Paulo Coelho.
Cititorii români au cumpărat şi titlurile laureaţilor Nobel, "Obosit de viaţă, obosit de moarte“, de Mo Yan, sau  „Istanbul“, de Orhan Pamuk.  Cartea lui Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste“, aflată în topul preferinţelor criticilor literari, a avut succes şi la  public larg, fiind pe locul al doilea în vânzările Editurii Humanitas.
Febra noului fenomen editorial din lume în jurul trilogiei erotice  „Fifty shades“ de E L James ("Cincizeci de umbre ale lui Grey", "Cincizeci de umbre întunecate",  "Cincizeci de umbre descătuşate") a ajuns şi în România, cele trei volume fiind pe locul întâi la categoria ficţiune a Editurii Trei. 
Potrivit topurilor de vânzări ale editurilor, s-au cumpărat însă şi cărţi SF, volume de thriller şi mystery, dar şi cărţi de bucate (seria lui Jamie Olivier) sau de sfaturi medicale (de genul „Sănătatea are gust“).
Cele mai vândute titluri în 2012 ale celor mai importante edituri din România:
Editura Humanitas
1. „De ce este România altfel?“, de Lucian Boia
2. „Parabolele lui Iisus.Adevărul ca poveste“, de Andrei Pleşu
3. „Ochiul căprui al dragostei noastre“, de Mircea Cărtărescu
Editura Polirom
1. „De veghe în lanul de secară“, de J.D. Salinger
2. „Istanbul“, de Orhan Pamuk
3. „1Q84“, de Haruki Murakami
Editura Proema
  1. „Primăvara arabă sau Chipurile lui Ianus” de Dumitru Chican
  2. „Maramureş – Oameni, Tradiţii, Locuri” – album
  3. „Punte între sentimente” – antologie de poeme
Editura Adevărul
1. „Căderea Constantinopolului“,de Vintilă Corbul
2. „Mizerabilii“, de Victor Hugo (foto)
3. „Şarpele cu pene“,de D.H. Lawrence
Editura Humanitas Fiction
1. „Manuscrisul găsit la Accra“, de Paulo Coelho
2. „Concert în memoria unui înger“, de Eric Emmanuel Schmitt
3. „Obosit de viaţă, obosit de moarte“, de Mo Yan
Editura Curtea Veche
1. „Sănătatea are gust“,de Mihaela Bilic
2. „Jamie, ministrul hranei sănătoase“, de Jamie Olivier
3. „Maşinilie Regelui“, de Principele Radu al României
Editura All
1. "Cheia", de Simon Toyne
2.  "Sanctus", de Simon Toyne
3. "Rătăciri", de Horaţiu Mălăele
Editura Eurotip
  1. „Baia Mare în imagini, stampe şi fotografii” – album
  2. „Flori de mină” – album
  3. "Prelucrarea artistică a lemnului în arta populară din Maramureş" de Pamfil Bilţiu
Editura Cartea Românească
1. "Dezordinea preventivă", de Matei Vişniec
2. "Vieţile paralele", de Florina Ilis
3. "Arhivele de la Monte Negro", de Octavian Soviany
Editura Nemira
1. Trilogia „Jocurile Foamei“, de Suzanne Collins
2. „Cântec de gheaţă şi foc“ (1-5), de George R.R. Martin
3. Almanahul Anticipaţia 2013
Editura Transilvania
  1. „Ispita cuvântului” de Puiu Răducan
  2.  „Nu vă temeţi” de Vasile Morar
  3. „Instantanee maramureşene” de Gelu Dragoş
Editura Trei
1. Trilogia „Fifty shades“, de E L James
2. „Moarte subită“,de J.K. Rowling
3. „Înainte să adorm“, de S. J. Watson
Editura Paralela 45
1."Jurnalul meu trăsnit", de Keri Smith
2."Arta culinară pentru studioşi", de Jeff Potter
3. "Confidenţele unei fete de oraş", de Claudia Voicu 
Ce cărţi au apreciat criticii literari în 2012:

CIFRE
"Mizerabilii": 26.000 de exemplare vândute din fiecare volum.
Pe locul întâi, în topul de vânzări al Editurii Adevărul, se află „Căderea Constantino­polului“, fiecare dintre cele  două volume ale lui  Vintilă Corbul, fiind vândut în peste 26.400 de exemplare.
„Mizerabilii“, de Victor Hugo, a fost editat în trei volume, în colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă“, fiecare volum fiind vândut în 26.000 de exemplare.  „Mizerabilii“ se află pe locul al doilea în clasamentul editurii.
De asemenea, tot în topul Editurii Adevărul, pe locul al treilea se află „Şarpele cu pene“, de D.H. Lawrence, vândut în 2012, în peste 25.000 de exemplare.

                                                                                           C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu