Și statele mor, nu
doar oamenii, doar că moartea lor este mai lentă și
dureroasă.. Trăim, fără ca noi să vrem acest fapt, vremuri istorice. Suntem
contemporani cu mortea unui stat, statul nostru, România…
Grele și rușinoase timpuri am ajuns! Nu înțeleg ce blestem poartă pe umeri acest neam
de este condus și culmea, acceptă acest
fapt cu o seninătate și liniște vecină cu demența, de o “clasă politică” ce nu face altceva decât să trădeze și să fure!! Poporul român, statul român, se
află în fața unei răscruci a destinului
și doar o minune ar putea să ne mai
salveze. Cutia Pandorei a fost deschisă de ceva vreme de infractorii politici
care conduc acest stat de peste 2 decenii. Suntem, cu tot regretul spun acest
lucru, într-una dintre cele mai negre perioade din istoria României. Tare îmi
pare că aceste manifestări vestesc tot ce-i mai rău pentru România și poporul român, suntem la finalul existenței acestui stat, iar acum ne dăm ultima
suflare!
După trădarea națională
săvârșită de guvernanți în cazul Roșia
Montană, trădare pe care Ceaușescu ar
fi pedepsit-o, cel mai sigur, cu executarea vinovaților, încă o trădare bate la ușa
acestui ponta cât și a băsescului –
recunoașterea “ținutului secuiesc”. Politicienii mafioți de astăzi țin
insistent să își aducă contribuția la distrugerea acestei tări și să intre în istorie prin trădările
aducătoare, probabil, de mulți bani, pe
care le săvârșesc! Nu de mult am scris
asta:
Au vândut totul, fabrici, uzine, petrolul și gazele naturale. Acum vând aurul țării, la fel, adică pe nimic! În curând ne
vor ucide prin gazele de șist.
Folosesc același
procedeu, în fond, peștoii mari sunt
aceiași politicieni care devalizează
România de 23 de ani. Totul sub singurul argument al foamei, al foamei lor de
bani, de comisioane și sub auspiciul
înaltei trădări naționale. ȘPAGA, foamea de șpagă a acestor politicieni contemporani ne va duce (dacă nu și suntem deja!) la pieire, ca popor și ca nație!
Uitați-vă la ei,
MAFIE scrie pe frunte lor! Toți s-au
rotit, au furat și acum se lăfăie
sfidător în lux ca prosperi “oameni de
afaceri”, după cum se pretind (afaceri cu statul).
Tot ce au construit înaintașii
nostri, tot efortul și suduoarea depusă
de bunicii și moșii noștri, tot sângele
vărsat pe câmpul de luptă de eroii țării,
toata suferința acestui popor și toate râurile de lacrimi amestecate cu
sânge ce s-au scurs, nu mai valorează, astăzi, nimic pentru noii guvernatori ai
unei Românii aflată sub ocupație straină.
Ocupația este cu acceptul – desigur- al
acestor lichele care ne conduc – bănui că ei s-au oferit să predea statul! De
ce suntem sub ocupație?! În
schimbul îmbogățirii familiilor lor, acești
trădători au acceptat să ofere țara pe
tavă străinilor și să le implementeze
interesele, indiferent care sunt acestea, fără să scripțească!
România este subminată din interior de liderii republicii și atacată din toate părțile în afară și
din afară.
În țară, beizadelele
și progeniturile foștilor comuniști,
în prezent personalități cu puternice
“convingeri democratice”, controlează totul. Societatea civilă nu există,
poporul nu reacționează la nimic, este
îndobitocit, flămânzit, murdar, furat, înfricoșat,
dar răsplătit din când în când, de cei care îl fură, cu ajutoare sociale,
pentru a-l face să depindă de mediul politic. Eșaloanele
2 și 3 al pcr controlează și căpușează
totul în acest stat. În 1989, Ceaușescu
a murit, dar lingăii săi ne conduc și
acum cu mână forte.
C.L.
Foarte mult adevar...mi-a fost greu sa scriu asta dar trebuie sa recunosc ca din pacate lucrurile au luat o intorsatura morbida, cu sperante ce nu mai au suficienta suflare incat sa alimenteze vitalitatea acestui popor. Dar cine stie, poate se naste din neant o minte izbavitoare. cu stima.
RăspundețiȘtergere