CÂNTEC ŞI POVESTE – DOINA LUI LUCACIU

                                             Prietenului meu, col (r) Gavril Babiciu

            În buchetul cu frumuseţi  al vieţii mele, a apărut, de vreo 3 ani de zile, o floare rară, „Doina lui Lucaciu”,  în interpretarea Andreiei  Botiş, fata frumoasă şi şcolită într-ale muzicii a consăteanului meu, părintele Radu Botiş din Chelinţa. Este remarcabil că tânăra generaţie perpetuează cântecele noastre istorice. Doina mi s-a pus la suflet  de cum am auzit-o şi nu mă voi putea despărţi de ea niciodată.

              Sunt privilegiat de faptul că pot înţelege aceste cântece, că ştiu multe despre epoca în care au apărut şi rolul lor în realizarea idealurilor neamului. Puţini  dintre noi pot conştientiza  forţa lor mobilizatoare extraordinară, faptul că pot conduce naţiunile la victorie. Să ne gândim doar la avântul emoţional stârnit de Marseieza (La Marseillaise) lui Rouget de Lisle, care i-a condus pe francezi la victorie în 1792. Şi Doina lui Lucaciu a stârnit uragane de durere şi revoltă faţă de starea de robie în care s-a  aflat naţiunea română din Ardeal secole în şir. Conştiente de acest lucru, autorităţile austro-ungare au considerat-o ca un semn al răzvrătirii. Purtarea tricolorului şi chiar folosirea limbii române stârneau represiuni aspre. Cântarea sau chiar fredonarea  Doinei putea fi motiv de întemniţare,  deoarece simboliza  rezistenţa activă şi aderenţa la scopurile propovăduite de părintele Vasile Lucaciu. Interesant mi se pare şi faptul că dintre toate marile personalităţi care au condus lupta românilor din Ardeal pentru dezrobirea  şi întregirea neamului, „Leul de la Şişeşti” a devenit cel mai popular. Poporul închină doine şi balade doar celor neînfricaţi, celor care se confundă cu idealurile sale. Pentru activitatea  şi viaţa dedicată  neamului său, Vasile Lucaciu a cunoscut calvarul închisorilor ungureşti : Vacz, Seghedin, Satu Mare.

             Variantele doinei sunt multe. Cea cântată de Andreia Botiş :

 Plânge-o mierlă prin păduri, of, of, of,

Rob îi  Lucaci în lanţuri

Pentru sfânta libertate

De care noi n-avem parte.

Nu fi mierlă supărată, of, of, of,

Nu-i robia ne-ncetată,

Vine dalba primăvară,

Fi-va Lucaci liber iară.

Nu suspina în zadar, of, of, of,

Du-te până la Sătmar

Unde-i Lucaci la-nchisoare,

Nu vede nici cer, nici soare

Şi să-i spui închinăciune

De la-ntreaga naţiune,

Că el mândru s-a luptat

Ca român înflăcărat.

            Doina a fost scrisă de învăţătorul George Bocu din Şiştaroveţ,  la sfârşitul lui iulie 1893 şi publicată mai întâi în „Foaia poporului”. Autorul a copiat-o şi a adaptat textul după „Hora lui Roman”, compusă de Iosif  Vulcan şi publicată la Pesta în revista „Gura satului” în anul 1870. Hora era dedicată jurnalistului Alexandru Roman, predecesor al lui Vasile Lucaciu în lupta pentru drepturile românilor ardeleni (Vezi Wikipedia).

            Poate că nu aş fi scris această poveste dacă nu aş fi găsit, cautând  pe  Youtube, o variantă  interpretată de Florica Duma ,cântăreaţă trăitoare prin părţile  Bihorului. Am sunat-o şi mi-a spus că a auzit-o de la tatăl său,  după ce acesta s-a eliberat din închisoare. Fusese închis pentru vina de a fi fost ţăran harnic, adică chiabur şi,  acolo, în detenţie, a învăţat-o  de la nişte preoţi greco-catolici. De altfel, melodia acestui cântec se pare că ar fi fost compusă de preoţi greco-catolici  întorşi de  la studii din Roma. Să nu uităm că şi Vasile Lucaciu a fost preot greco-catolic. Mi-am amintit apoi că în alegerile  pentru parlamentul de la Budapesta Lucaciu a candidat în anul 1907  în cercul electoral al Beiuşului, ieşind învingător. Poate atunci Doina s-a răspândit şi în arealul bihorean. Mai mult, o Horă  a lui Lucaciu, cântată pe melodia Horei Unirii era răspândită prin foi volante printre intelectualii şi meseriaşii beiuşeni:

„Delegat cu cunoştinţă

De-ale  noastre suferinţe

Şi din viţă românească

Dr. Lucaci să trăiască”

            De fapt, o cercetare a ariei de răspândire a ei ne-ar putea aduce surprize. Cred că s-a cântat în tot Ardealul. Iată varianta Floricăi Duma :

Aşa-mi vine duneori

Şi mă duc la deal cu flori,

Aşa-mi vine câteodată

Şi mă duc la deal din piatră.

Din piatră să iasă foc

Şi fac la inimă loc.

Cântă mierla pă păduri

Lucaci îi rob în lanţuri,

Numai pân’ la primăvară

Fi-va Lucaci liber iară.

Bat clopotile-n Ardeal

Fi-va Lucaci liber iar.

Nu fi mierlă supărată,

Nu-i robia ne-ncetată.

            În ultimul moment am aflat că şi cunoscuta interpretă de muzică populară, d-na prof. Marinela Zegrean Istici, de la Gherla, are în repertoriu Doina lui Lucaciu. Mi-a mărturisit că a preluat-o de la un fost deţinut politic, Ioan Ungur.  Să fi fost închisorile comuniste academii de muzică patriotică ? Faţă de varianta Andreiei Botiş diferă ultimele două strofe :

Vântu bate, frunza pică,

Inima mi se despică

De durere şi de chin

Că-i Lucaci la Segedin.

Seghedine, Seghedine,

Dumnezeu cum te mai ţine?

Mureş, Tisa, până când

Te-or mai ţine pe pământ?

            Pe 29 noiembrie se  împlinesc  91 de ani de la moartea părintelui Vasile Lucaciu, iar această poveste a fost modul meu de a-l omagia pentru toată jertfa pe care a dat-o pe altarul dragostei de neam.

                                              25 noiembrie 2013, prof. Traian Rus, Oarţa de Sus