La 75 de ani de la declansarea oficiala a celui de-al Doilea
Razboi Mondial, pe 1 septembrie 2014, cotidianul italian "La
Republica" transmitea stirea ca, intr-o discutie telefonica cu Jose Manuel
Barosso, presedintele Comisiei Europene, Vladimir Putin i-ar fi spus ca,
"daca vreau, iau Kievul in doua saptamani".
Nu stiu daca presedintele Rusiei si uriasul sau aparat de
propaganda au aranjat in asa fel incat declaratia sa apara fix in ziua in care
liderii Europei meditau mai intens la semnificatiile lui 1 septembrie 1939.
Cert este ca, pe langa amenintarea reala si tot mai concreta
a Rusiei din estul Ucrainei, unde are loc un razboi care a inregistrat pana
acum mii de morti, conflict intretinut cel putin de Vladimir Putin daca nu
chiar incurajat, opinia publica din lumea intreaga a primit inca un subiect de
reflectie - este sau nu este Vladimir Putin noul Hitler care vrea sa zguduie
din temelii linistea si bunastarea la care a muncit din greu Occidentul?
Coincidenta celor doua momente este greu de privit, insa, ca
o simpla hachita a istoriei, o alintatura de care presedintele Rusiei avea
nevoie pentru a-si trece ziua intr-un mod mai placut.
Dincolo de astea, indiferent daca presedintele Rusiei vrea
doar sa se umfle in pene sau, varianta cea mai proasta, vrea cu orice pret sa
redea faima apusa a "Maicii Rusia", declaratiile si mai ales
actiunile lui Vladimir Putin devin de la luna la luna o amenintare tot mai
serioasa.
Spre deosebire de evenimentele din urma cu 75 de ani, cand
dupa invazia Poloniei Franta si Anglia au declarat razboi Germaniei lui Hitler,
astazi Vladimir Putin este inca privit cu bunavointa cel putin de unii lideri
occidentali.
Angela Merkel spunea in urma cu doua saptamani ca in problema
"Ucrainei" trebuie gasita o solutie care sa "nu ofenseze"
Rusia, dar care sa lase puterea de decizie "poporului ucrainean". O
dorinta imposibila a liderului UE, care reflecta bine paradoxul Germaniei -
vrem si afaceri cu Rusia, dar vrem sa ne consolidam si pozitia de lider al
Europei.
Dar in timp ce vesticii nu stiu cum sa mai negocieze cu
Putin si nu stiu ce sa faca pentru a evita o catastrofa si mai mare decat cea
pe care o vad derulandu-se in estul Ucrainei, liderii de la Bucuresti par
rupti, ca de obicei, din cu totul alta lume.
Nu ca ar trebui sa reactioneze mai mult sau mai dur la
provocarile lui Putin. E suficient ca Traian Basescu l-a facut recent
"bolnav" pe liderul de la Kremlin, iar in ultimii ani a facut praf si
orice punte pe care ar fi trebuit sa o avem catre Moscova.
Vestea si mai proasta e ca vad ca nici premierul, candidatul
cu cele mai mari sanse sa-i urmeze la Cotroceni, nu se raporteaza la criza din
Ucraina si la Rusia lui Putin decat prin prisma alegerilor si campaniei
electorale.
Conflictul e folosit in discurs doar daca aranjeaza o
fantezie a liderului de la Bucuresti - fie cea de patriot gata sa moara ca sa
isi apere "tarisoara" de invazia straina - cazul Traian Basescu, fie
cea de amic al intregii lumi cazut in admiratie fata de Partidul Comunist
Chinez - cazul lui Ponta.
Drama e ca intre cele doua extreme ale liderilor de la
Bucuresti, in relatia diplomatica dintre Bucuresti si Moscova, nu exista nicio
traditie in politica externa de dupa 1990.
În acest caz, apropierea campaniei prezidenţiale şi
creşterea în intensitate a crizei din Ucraina riscă să devină, pentru România,
un veritabil cocktail Molotov. Un amestec de iraţional şi resentiment care să inflameze şi mai mult starea de spirit din întreaga zona. Sursa Ziare.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu