Scriitor polivalent şi prolific,
Marian Ilea încheie în forţă anul ce tocmai a trecut ieşind pe piaţă cu romanul
“Amintiri din casa scării”, Editura Limes, 2014. Prozator, dramaturg (acum
câţiva ani a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România la secţiunea
dramaturgie) poet şi publicist autorul este creator de teritorii literare (Desiştea, Medio Monte) teritorii pe care cei
din acest colţ de ţară le pot identifica şi în lumea reală.
Proza lui Marian Ilea din acest
volum este o “proză-rapidă”, dacă se poate folosi această sintagmă, adică în
puţine cuvinte se spun foarte multe lucruri: “de două zile, Margasoiu se simţea
căutat de gândul îmbătrânirii. Îi slăbiseră puterile”… (pag.7) sau “Auzi aplauzele ? Oameni bat din
pălmi şi dau din picioare. O să dărâme cortul”… (pag.22) ori ”E ora şase
dimineaţa. Margasoiu s-a trezit şi e liniştit. I-a scris Aureliei o scrisoare
lungă cât un fular tricotat. Douăzeci de ochiuri – unul pe faţă, altul pe dos,
cu circumferinţa gâtului măsurată” (pag.82-83).
Unele capitole sunt scrise ca nişte
scene dintr-o piesă de teatru, cu personaje şi replici. În capitolul V de
exemplu personajele Margasoiu, Strâmbătură, Cătană, Năduşitu işi rostesc
replicile unul după altul, iar umorul autorului îşi are o dublă sursă, atât
numele personajelor cât şi replicile acestora: “Prin parcul secular ne vom
plimba la braţ cu domnişoarele binefăcătoare din ţinutul cel mai apropiat”…
(pag.54).
Marian Ilea cunoaşte regulile. Este
important cum debutează o proză bună, ce magie exercită încă de la prima frază.
Iată câteva fraze elocvente din
prima pagină a romanului despre care facem vorbire:
“Două zile şi două nopţi cerul a
apăsat oraşul ca o perdea groasă şi transparentă. Oamenii umblau cocoşaţi şi
nervoşi”;
“îşi simte timpanele ca două pânze
de paianjen pe care saltimbacii saltă
Aş vrea să amintesc aici şi
valenţele poetice ale prozei lui Marian Ilea. Unele pasaje din romanul
“Amintiri din casa scării” pot fi citite ca adevărate poeme în proză:
“Întâia dimineaţă a călătoriei are
întotdeauna cerul senin…
Circul seamănă cu un oraş. Străzi,
case, felinare. Cum se numeşte oraşul în care te-ai născut ?
Eu joc pe scenă înainte de a învăţa
rostirea. Din scutece. Sunt un exemplar rar, născut în captivitate…
Şoareci înnebuniţi de lumină dispar
în pereţi…
Primăvara vin şi toamna se duc,
primăvara vin şi toamna se duc, frumoase frunze
Au formulat opinii asupra prozei
autorului nume grele ale criticii literare româneşti. Iată ce spunea Lucian
Raicu în 1991 în revista Vatra după apariţia romanului Desiştea: “Desiştea este
o matrice în clocot, o provincie pitorească, excesivă, cu deprinderi şi
tradiţii violent locale, dar o provincie a Lumii – a lumii mari, un spaţiu
românesc şi neprevăzut, nistruşnic de cosmopolit totodată, un ţinut transilvan
al neuitatului imperiu, un ţinut bizar-european”…, iar Mihai Dragolea în
revista Steaua din septembrie 1991 crede că “în Marian Ilea avem un autor
ardelean subtil şi bun stăpân al umorului nobil, care nu desfinţează ci e
semnul unei iubiri exigente”.
Am citat fragmente din aceste
referinţe critice pentru că ele se potrivesc ca o mănuşă şi romanului “Amintiri
din casa scării”. Autorul face încă odată dovada că este un “bun stăpân al umorului
nobil” că are un discurs “când direct, de un realism dur, când ingenios, plin
de închipuirile unei lumi viguroase” (Eugen Simion, România literară, 21 martie
1991), iar această carte demonstrează, dacă mai era nevoie, că Marian Ilea este
un prozator de excepţie.
Ioan Dragoş
Baia Mare, 6 ianuarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu