vineri, 8 decembrie 2017

Academicianul Nicolae Breban a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al județului Maramureș”


 În cadrul zilelor revistei ”Nord Literar”, scriitorul Nicolae Alexandru Breban a fost recompensat cu titlul de ”Cetățean de Onoare al Județului Maramureș”, distincție care a fost aprobată de plenul Consiliului Județean prin vot unanim, în ședința extraordinară desfășurată miercuri, 6 decembrie 2017. Momentul acordării acestui important titlu a fost stabilit pentru joi, 7 decembrie, la ora 10.30, în Sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș, distincția fiind înmânată de șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Printre invitați s-a aflat și scriitorul Aurel Pop, director al Editurii Citadela din Satu Mare, scriitorii Alexandru Zotta (Satu Mare), Adrian Oțoiu (Baia Mare), Aurel Ștefanachi, director al Editurii Tipo Moldova (Iași), criticul literar Mircea Popa (Cluj), istoricul literar Nicolae Scurtu (București), Olimpiu Nușfelcan, director al revistei ”Mișcarea liberală” (Bistrița), George Vulturescu, director al revistei ”Poesis” (Satu Mare). Din Baia Mare au participat scriitorii Terezia Filip, Delia Muntean, Ana Olos, Gheorghe Pârja, Nicolae Goja, Nicolae Scheianu, Florica Bud, Rodica Dragomir.  
În deschiderea evenimentului a vorbit directorul revistei Nord Literar, Săluc Horvat, după care președintele Consiliului Județean Maramureș a adresat câteva cuvinte de apreciere cu privire la activitatea extraordinară depusă de scriitorul, romancierul, eseistul, dramaturgul, omul de cultură și academicianul Nicolae Alexandru Breban.
”Mă bucur să văd prezente atât de multe personalități ale vieții culturale și doresc să transmit faptul că instituția Consiliului Județean a susținut și va continua să susțină actul de cultură la nivelul județului Maramureș. Doar în anul 2017, pentru susținerea instituțiilor culturale și a proiectelor depuse pe ghidul de finanțare, Consiliul Județean a acordat suma de aproape cinci milioane de euro. În ceea ce privește titlul de Cetățean de Onoare al județului Maramureș, titulatură care nu a fost acordată multor persoane până acum, doresc să amintesc cuvintele frumoase rostite de consilierii județeni Anton Rohian, Gheorghe Mihai Bârlea și Teodor Ardelean la adresa academicianului Nicolae Alexandru Breban, discursuri pe care le-am ascultat cu toții și care ne-au impresionat. Și mă bucur că Nicolae Breban face cinste nu doar Maramureșului, ci ne reprezintă cu mândrie la nivel național, fiind o personalitate marcantă a vieții culturale din România”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Cuvântul a fost luat, apoi, de reprezentanții grupului de inițiativă din Consiliul Județean, cei care au și demarat toate procedurile pentru acordarea acestui titlu. A vorbit, astfel, Anton Rohian, Gheorghe Mihai Bîrlea și Teodor Ardelean, iar la final a fost invitat la microfon academicianul Nicolae Breban, noul cetățean de onoare al județului Maramureș. Acesta a vorbit celor prezenți despre deceniile sale de activitate, despre frământările politice ale diverselor vremuri, a povestit întâmplări din viața personală și la sfârșit a mulțumit pentru distincția oferită de Consiliul Județean Maramureș.


                                                                             CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu