vineri, 8 decembrie 2017

Clujean apostrofat de ”liderii” protestatari pentru că scanda împotriva clasei politice corupte, nu doar împotriva PSD


Nu doar aici s-a precizat că protestele organizate în fiecare săptămână sunt puternic politizate de susținători ai USR, care scandează de la portavoci, sub umbrela unei lupte anticorupție, împotriva coaliției PSD-ALDE, care momentan e la putere.
Un clujean care a luat și el parte la mai multe proteste, a avut curaj ieri seara să ia o portavoce și să îndemne lumea să scandeze și împotriva altor partide, împotriva întregii clase politice corupte, cum se scanda la alte manifestații.
Imediat discursul lui a fost tăiat de o ”lideră” la portavoce, care a traversat strada să-i spună că problema principală sunt de fapt PSD-ALDE.
A urmat și un spectacol sub privirile Jandarmeriei. Orice persoană care dorea să iasă cu mașina din gangul unde își au sediile partidele din Cluj-Napoca și alte instituții, era huiduită în funcție de apartenența politică presupusă (unii chiar dacă nu erau membri de partid), iar altora li se permitea sau nu – în baza aceluiași criteriu – să pătrundă cu mașina în gangul care avea intrarea blocată de un banner pe care scria ”Hoții”.
NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu