"Buna ziua,
Încep prin a spune MULŢUMESC!
A fost cea mai mare mândrie a mea să îmi pot reprezenta ţara şi, în
ultima perioada, să port pe braţ banderola de căpitan al Echipei Naţionale,
purtată de mari fotbalişti ai României şi de oameni care acum sunt un model de
urmat în viaţă!
Mulţumesc tuturor celor care s-au aflat la conducerea Naţionalei şi la
conducerea Federaţiei Române de Fotbal!
Celor care au avut încredere în mine, celor care m-au criticat, pentru
că m-au făcut mai ambiţios şi mai bun.
Tuturor celor care au fost alături de Echipa Naţionala şi nu au încetat
să ne încurajeze, indiferent de echipele pe care le susţineau.
Tuturor colegilor cu care am împărţit vestiarul şi cu care am reuşit să participăm la două Campionate Europene.
Am avut o carieră la care mulţi visează şi sunt mândru de ce am
realizat. Dar a venit timpul să mă retrag de la Echipa Naţională a României şi
să las locul celor tineri şi dornici de performanţă!
Vă mulţumesc şi sper din tot sufletul ca Echipa Naţională să se
califice la Campionatul European din 2020!
Hai România!", este mesajul lui Cristian Săpunaru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu