Cum, Doamne, or fi trecut atât de repede patru ani din acel fatidic 10 iulie în care am primit mesajul scurt și dureros ”S-a dus!”?
Dacă m-ar aborda cineva abrupt: ”Vorbește-mi despre Buzura!”, cred că mi-ar fi greu să leg două vorbe... Nu pentru că n-aș avea cuvintele la mine, nu pentru că nu i-aș fi citit și răs-citit cărțile, nu pentru că nu i-aș fi absorbit cu durere publicistica, nu pentru că nu l-aș fi cunoscut, iubit, admirat... Nu! Ci, pur și simplu, pentru că mă tem să nu strivesc cu vorbe o imagine-icoană. Dacă m-ar întreba vreun coleg de breaslă de ce nu i-am luat un interviu academicianului Augustin Buzura, poate că aș îngăima timid și neconvingător: ”Pentru că orice l-aș fi întrebat mi s-ar fi părut banal... Pentru că nimic din curajul jurnalistic cu care-mi plăcea să mă împăunez nu avea de-a face cu fratele mamei mele... cu uriașul romancier Augustin Buzura. Pentru că dialogurile noastre mi se păreau atât de familiale, familiare și necomerciale încât, realmente, nu puteam...” Știu, în imensa-i blândețe, mi-ar fi răspuns la orice întrebare, oricât ar fi fost ea de banală, de ridicolă, de naivă... Dar, cum să-i pun eu întrebări lui Buzura?!
Voi regreta mereu că nu i-am pus întrebări lui Buzura, lui ”unchiu’ Augustin”… despre acea Berința despre care acum mă străduiesc să aflu, să descopăr, să redescopăr și reconstitui din cioburi poveștile adevărate, despre experiențele copilăriei și ale adolescenței sale de-acolo de-acasă. Poate eu le-aș fi putut înțelege mai bine… pentru că suntem legați prin fire și rădăcini nevăzute de acel loc, de acel spațiu în care-mi regăsesc energia primordială. Voi regreta că n-am disecat împreună personajele operelor sale cu profunde corespondențe în mulți dintre oamenii din sat sau din satele vecine. Sunt în cărțile sale povești și oameni de-acolo, despre care am auzit vorbindu-se la noi în casă sau pe care i-am descoperit eu în timp. Tardiv oarecum, resimt o formă de complicitate cu Buzura, cu care simt că-mpart imagini și cunoștințe comune, care-au fost, care s-au consumat, dar care se regăsesc sublimate artistic în operele sale. În uimitoarele sale opere... Și asta mă fericește...
Dana Gagniuc BUZURA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu