Spre dimineață, fără sacii de grâu dar cu buzunarele pline de hârtii, au apărut Ciocolată și gașca. Am plecat spre Fieni, cu trenul, dar am aflat că trebuie să îl ia din Pucioasa și pe Țoc. Normal că nu am avut nimic împotrivă! Mai ales când l-am văzut: era cât dulapul, bronzat cu dungi. Am aflat că dungile alea au apărut pentru că stătuse mult în bătaia soarelui după niște gratii... În gașcă, Țoc avea rolul lui. Își folosea pumnii cât barosul!
Am urcat pe la Lespezi și am ajuns la Scropoasa. Am dormit o noapte pe malul lacului, într-un peisaj de vis. Dimineața am intrat în cabană și am mâncat câte ceva, vreo 2-3 sute de vodcă și niște beri. Am pornit spre Zănoaga dar pe traseu ne-am intersectat cu un grup în care era o cunoștință din Constanța. Ne-am întors cu ei la Scropoasa, am mai... mâncat ceva și apoi am plecat la Zănoaga și spre Padina. Acolo, fiind seară, am făcut foc și am început să cântăm și să spunem bancuri. Cei de pe la corturile din jur au început să vină la foc. Apoi a venit cineva din gașcă la mine și mi-a zis că trebuie să plecăm la Zănoaga. ”Dar e noapte!”, i-am răspuns. ”Plecăm!”, a venit răspunsul. Pe drum am aflat de ce era graba asta. În timp ce cântam și spuneam bancuri, câte unul se ducea pe la corturi, tăia cu lama cortul și lua de-acolo lucruri mici dar de valoare.
Am rămas în noaptea aia la Zănoaga. A doua zi, cei din gașca lui Ciocolată mi-au zis că plecam în Sinaia. Nu m-am dus., Le-am explicat că rămân cu grupul din Constanța, că nu l-am văzut de mult pe tipul ăla bla-bla. Au plecat și nu i-am mai văzut niciodată, dar i-am pomenit!
În anul următor, veneam cu Radu Pietreanu, Mugur Mihăescu și Dan Sava (Semaka) de la Costinești. Umblam prin Gara de Nord, cu ochii după cunoștințe, să facem rost de bani pentru nașul. Eu cu Radu mergeam la Petroșani, Mugur și Semaka în Craiova. Îl vedem pe Semaka ducându-se la un telefon public, mimând că pune o fisă și âl auzim. ”Alo, nea Tudorică?”. Se întoarce către noi și ne spune: ”Nea Tudorică, șeful de la ristorantul gării”. Apoi continuă discuția: ”Nea Tudorică, ce faci? Am ajuns în București, cu Țețu, Radu, Mugur... Ce zici, să venim pe la mata că faci chef? Nu putem, nea Tudorică, ne grăbim. Tanti Eleonora ce face, e bine? Ce zici, că dacă nu venim pe la mata să luăm niște bani din ristorant? 70 de mii de lei? (bani de o mașină pe atunci, pentru cine nu știe!) Cheia e pe pragul de sus al ușii zici?”.
Îm vreme ce el povestea, două tipe se uitau la noi, au făcut ochii mari când au auzit de banii ăia pe care-i puteam lua ușor. ”Ce zisăși, nea Tudorică? Să venim, totuși, pe la mata să mâncăm ceva? Lasă, nea Tudorică, nu ne trebuie, am mâncat ieri!”. Când au auzit asta. ochii fetelor s-au micșorat, au început să râdă și au întins un prosop jos, lângă perete. Au pus mâncare și ne-au invitat să mâncăm cu ele. Nu am refuzat! Am aflat că se duceau la mare și ne-au invitat să mergem cu ele. Noi abia plecasem de la mare, după ce stătusem vreo două luni (cel puțin) pe-acolo. Am aflat că-s din Pucioasa. ”De-ale lui Țoc?”, am întrebat. ”Nuuuu”, a venit răspunsul lor.
Dacă o fi fost adevărat ce au zis, dacă mai trăiește Țoc, dacă se mai fură pe la Doicești sau Padina nu știu. Nu știu nici dacă mai pot fi acuzat de tăinuirea infractorului sau alte fapte. Sper că s-au prescris! Dacă nu, ne vedem repede. înapoi în libertate O să am timp să scriu câteva cărți în pușcărie. Amintiri am destule! Numai Becali, Copos și Voiculescu să fie scriitori mari!?
Autor: Ioan Buda Tzetzu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu