POETUL – CUVÂNT PE PĂMÂNT

 

Pe Dragoș Gelu, poetul din Lucăcești – Maramureș, l-am cunoscut în 2018, în cadrul „Taberei prieteniei literare – De amicitia”, o întâlnire a scriitorilor pe care o organizez anual. L-am invitat și a venit. Știam că este profesor pentru învăţământ primar la Școala Gimnazială Mireșu Mare; președintele Cenaclului literar „Petre Dulfu” din comuna Satulung, Maramureş; deţinătorul blogului „Moara lui Gelu”; director executiv al revistei culturale „Izvoare codrene şi chiorene”; colaborator al cotidianului „Graiul Maramureşului”; responsabilul paginii de cultură a cotidianului „Informaţia zilei de Maramureş; membru al Ligii Scriitorilor din România, filiala Maramureş; membru al Cenaclului Scriitorilor din Maramureş și membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Și fiindcă un scriitor este acea persoană înzestrată cu talentul de a folosi cât mai bine  vocabularul pentru a portretiza imagini și idei, din curiozitate, i-am studiat cu atenție scrierea, descoperind că, de fapt, cuvintele lui se  transformă în degetele și îl ajută să se caute pe sine în suflet. Scrierea devenine astfel mărturisire a zbuciumului interior, devine o formă de mântuire: În nuanțele ochilor tăi/ Am să-mi dăruiesc o altă viață/ Întotdeauna cu un petec de cer/ Albastru doar în inima ta… sau Prin morțile acestea trecătoare/ Eu trec în lumea… pietrelor!

Versurile poetului Dragoș Gelu sunt lucrate cu grijă, într-o continuă preocupare nu doar faţă de forma lor, ci şi de esenţa cuvântului, scrise din iubire pentru cuvânt şi din respect faţă de cititor. Așa am descoperit omul mangâiat de Dumnezeu cu harul poeziei: în întunericul minţilor noastre/ anotimpurile îşi au clipa de glorie/ dar nu poţi mărşălui cu picioare de plumb/ zburăm rar şi nu avem vise/ asemeni păsărilor/ şi atunci când încercăm să zburăm/ o facem spre asfinţit...

Multe se întâmplă în cuvânt, pe pământ, ca o răsturnare de frământări, deoarece atât pământul cât și cuvântul sunt rest de timp, înglobând nevoia spiritului de a-și continua drumul spre sine însuși, ca o rostuire a ingredientelor sufletești.

Poezia lui Gelu Dragoș este adânc trăită, marcată de o atmosferă de aşteptare, de speranţă,  de armonizare a minţii cu inima. Gândurile şi simţirea şi le revarsă în cuvinte, creându-și propriul univers ce are în centrul său axa existenţei.

Poate că cel mai mare merit al unui scriitor este să îți regăseşti speranțele, lumea și frământările în scrisul lui. În versurile poetului de față trăirile profund spirituale ating stări de conștiință superioare, într-o poezie actuală și modernă, practicată și practicabilă.

Marea mea moştenire/ e doar existenţa nocturnă/ pe un peron părăsit...

 

 

 

Mariana MOGA