,,La ce mă gândesc"? E aproape dimineață ... Unii s-au trezit, alții încă mai dorm. Unii mai lenevesc în pat, alții deja savurează cafeluța de dimineață. Unii nici nu au dormit, alții acum se pregătesc să ,,pună geană pe geană!" ... Bună dimineața!
Unii deja muncesc, alții se pregătesc să plece la muncă. Unii se întorc din concediu, alții fac planuri mărețe, pentru perioada concediului. Unii scriu, alții citesc. Viață și rost! Unii se nasc, alții își încep Marea Călătorie în Țară de dincolo de Veacuri. Putem alege? Uneori da! Alteori ba! Eu, am ales. Am decis. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile primite. Multe. Nenumărate. Nu aș putea face o listă. Nu mi-ar ajunge nici două, nici trei liste ... Dacă aș face, precis aș uita ceva. Mai bine nu mă ,,complic".
În anul 2008, editam și tipăream, nici eu nu știu a câta carte de poeme. Eram la începutul drumului literar. Volumului, i-am zis atunci, ÎNCERCĂRI DESCULȚE și apărea la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 116 p., ISBN 978-973-751-779-1, cu o Postfață, intitulată Zâmbete și verbe - sămănătorul de cuvinte, aparținând regretatului Nicolae I. Petricec, fie iertat! Printre cele câteva zeci de poeme, care se încadrează în volum, este și Inimă de jandarm, pe care o scrisesem, așa, într-o fugă, ad hoc și o dedicasem, la acea vreme, col. Cornel Cupșa, fie-i țărână ușoară! Azi, după ani și ani, mă reîntorc la volumul amintit, dar și la poezia Inimă de jandarm, p. 8-9. Am eu un motiv întemeiat. Oricum, poemul mi-i drag din mai multe considerente. Anii au trecut și au tăcut, dar nu au adus uitare, dimpotrivă. Au adus respect pentru cei care au fost, apreciere pentru cei care sunt. De fapt, amintire și neuitare. Poate, cândva, într-un alt context, voi rosti mai multe, vorbe legate de poezie și volum. Acum, vă las cu poezia, ca muză, ca spectacol, ca neuitare, ca nemurire. Atunci eram la un început ... Poate acum sunt, la fel, la un alt început. Poate, atunci, eram la un ,,sfârșit". Se leagă multe de poezia aceasta și eu o spun des, că fiecare poezie are povestea ei, așa cum fiecare poveste are poetica ei. Poezia din spatele unei povești sau povestea din spatele unei poezii. Unii, mă cunosc prea bine și totuși puțin, alții mă știu puțin și totuși mult. Unii mă prețuiesc pentru ceea ce sunt, alții, probabil, pentru ce am (deși nu sunt un om bogat, stați liniștiți!). Unii nici nu au auzit de mine, alții sunt prea ,,sătui" de mine. Să ne înțelegem un lucru ... toate acestea nu sunt pentru a judeca, sau a-i pune, cuiva, ceva în ,,spate, sau în cârcă". Nu! Dar, pot fi o eliberare. Poate ... Unii, fără a mă cunoaște câtuși își dau cu păreri, alții, poate, sunt mult mai modești din fire. Vine o zi ... vine o vreme! Trece o zi ... trece o vreme. Trec zile și ani. Trec anii unul după altul. Oare, trec ei? Oare, trecem noi? Și ei ... și noi!
Și pentru că vorbeam de povestea unei poezii, haideți să lăsăm poezia (sau povestea!) să ne transmită mesajul său. Pentru mine, această poezie, are o semnificație aparte. Am scris poemul fără să gândesc că vreodată ea, va face ,,obiectul unei reîntoarceri". Azi, am făcut acest lucru cu intenție, dintr-un motiv anume. Am promis poezia:
atunci când bătrân eu voi fi
(pentru că și asta se va întâmpla într-o bună zi!),
tot cu dragoste la tine mă voi gândi
și asta până în ultimă zi ...
voi fi un bătrân cu părul cărunt
și te voi iubi la fel de mult.
pentru că totul este trecător
într-o zi îți voi spune: ,,adio, onișor!".
va fi o zi frumoasă dintr-un an
(și în buzunar nu voi avea niciun ban!)
va fi o zi frumoasă într-o lună
să ne trăiești mult, Jandarmeria bună!
am trăit în tine clipe de neuitat,
păcat, pentru că la poarta unității
pe toate le-am lăsat.
au trecut ani și zile și nopți
când sau cum, ne țineai Jandarmerie, pe toți.
acuma sunt bătrân dar sufletul mi-e tânăr
gândesc cu bucurie mă uit azi peste umăr,
aș vrea s-o iau din loc și să pornesc la drum
picioarele mă dor îți spun doar:
,,rămas bun!" ...
am stat aici cu tine jandarmii m-au văzut
te las acum cu bine căci vremea a trecut
nu voi uita de tine chiar dacă totul este trecător
mă voi gândi la tine chiar și când am să mor ...
la stele mă voi duce și le voi povesti
c-am fost jandarm în viață c-aș vrea a mai trăi
să mă întorc la tine să stau iar în onor
să fiu iar cu colegii să nu fiu trecător
atât de dacă-mi ești tu Jandarmerie
aș vrea alt început acuma să mai fie
s-o iau din loc acuma să spun că sunt jandarm
să mai aud comenzi ,,Pluton, pe umăr arm'!" ...
de-aș fi iar tânăr astăzi la tine-aș alerga
cum alergam pe vremuri Jandarmeria mea
picioarele mă dor și simt cum în onor
eu mă despart de tine ușor, ușor, ușor
la poarta unității las inima și gândul
să vă gândiți prieteni
la toți vă vine rândul
și-mbătrâniți în vreme la pensie voi ieșiți
gândiți-vă cu toții voi cei prezenți aici ...
și-acum la despărțire vă las un gând curat
mă uit în urma mea mă uit la ce-am lăsat
stând mă gândesc la toate mă rog să fiu iertat
și chiar dacă pe unii poate i-am supărat
aici îmi cer iertare vă spun ca s-auziți
îmi iau LA REVEDERE! și vă spun SĂ TRAIȚI!
*********
Da! Îmi iau LA REVEDERE. Nu am crezut niciodată că voi ajunge să rostesc acest LA REVEDERE, dar uite, că vremea lui a venit. Asta, pentru că trec toate și toate-s trecătoare, nu-i așa? Nu gândeam în anii tinereții mele că voi prinde astfel de clipe. Scriind, îmi generează un soi de emoție, iar emoțiile se transmit sau se dăruiesc. Vă doresc dragi prieteni, să ajungeți astfel de bucurii, care-mi sunt surori, azi. Azi, când un drum se sfârșește, iar un altul abia începe. Să ne (re)vedem mereu cu bine, cu zâmbetul pe buze, încrezători în noi și în tinerețea noastră ... Oare să spun că tinerețea a trecut? Nu! Nu a trecut ... Mă simt tânăr iar dacă ar fi să aleg din nou, așa ca-n tinerețe, aș alege același drum, aceeași cale ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu