Sunt oameni de seamă, care trăiesc printre noi, și poartă în buzunarul de la piept moneda prețioasă a modestiei. Rostul lor, în această lume, este munca devotată unei idei călăuzitoare. Acestui îndemn, venit din straturile neamului, s-a dedicat istoricul Vasile Lechințan, săvârșit din viață în luna iulie, la 72 de ani. S-a născut în Silvașu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud. Face parte dintre istoricii de excepție, care și-au dus viața și activitatea în lumea arhivelor. Unde a dobândit curajul documentului, forța argumentului scris, nu povestit. L-am cunoscut la întâlnirile scriitorilor clujeni, cu aerul lui așezat între oameni, sfătos, prietenos, cu vorbă cumpănită, dar cu idei ferme. Sub masca acestei cumințenii, se ascundea un om extrem de activ, pasionat de cercetarea istorică, mai ales despre românii din ultimele sute de ani din Transilvania.L-am auzit de multe ori rostind vorba lui preferată: „Țelul nostru, al românilor, este unitatea națiunii!” Rămâne unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei Ardealului. De zeci de ani a scotocit prin arhivele istoriei transilvane. A dat dovadă de fler și pricepere, a descoperit în colbul arhivelor detalii relevante, pe care le-a asamblat într-o imagine coerentă și sugestivă, pentru a reconstitui veridic secole de istorie transilvană. Ne aduce aminte, cu dovezi, că unsprezece secole la rând, Poporul Român din Transilvania a fost exclus de la decizia politică a Țării sale, prin alianțe străine și legi nedrepte, dar și prin fărădelegi, uneori, pline de cruzime. Așa vorbesc documentele cercetate de istoric. Totul se decidea politic fără reprezentanți ai celei mai numeroase populații.
Istoricul Vasile Lechințan rămâne un valoros și statornic cercetător al istoriei românilor din județele Covasna și Harghita și a conviețuirii lor cu secuii, care adesea s-au găsit pe aceeași parte a baricadei, pentru realizarea ideii de umanism și armonie interetnică. Cei care l-au cunoscut au apreciat la el cercetarea extinsă, cuprinzătoare, laborioasă și riguroasă. Îmi este aproape volumul de sinteze monografice „Românii din Covasna și Harghita. Istorie. Biserică. Școală. Cultură”, elaborată dimpreună cu Ioan Lăcătuș și Violeta Pătrunjel. Lucrarea a fost elaborată din inițiativa și purtarea de grijă a PS Ioan Sălăgean, azi mitropolit al Banatului, în colaborare cu preoți, profesori și alți intelectuali din cele două județe și cu concursul unor cercetători din București, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș.
Volumul prezintă, într-o formă sintetică, comunitățile românești din Covasna și Harghita, din punct de vedere geografic, arheologic, istoric, cultural și eclezial. Mai cuprinde istoria bisericilor, școlilor, instituțiilor, publicațiilor și asociațiilor culturale, precum și personalitățile născute în această zonă. Ne reamintește în pagini, cu emoția arhivelor, că religia și națiunea română erau tolerate după bunul plac al stăpânilor de moșii. Iar accesul românilor la meserii și cultură era îngrădit. Românii nu aveau voie să se stabilească în orașe. Nu aveau voie să-și construiască biserici și case din piatră. Românii nu aveau voie să umble călare, deși aveau cai. Nici să poarte arme. Astea le-a descoperit istoricul Vasile Lechințan în universul lui arhivistic. A luat atitudine documentată față de unele lucrări ale istoriografiei maghiare. Cum este Istoria Ținutului Secuiesc, apărută cu sprijinul Academiei Maghiare de Științe, la Odorheiul Secuiesc, în anul 2016.
Cărțile lui Vasile Lechințan, despre secui, sunt argumente pentru dezideratele unor politici actuale obținerea autonomiei zisului Ținut Secuiesc pe criterii etnice. Istoricul, bun cunoscător al istoriei Transilvaniei, a argumentat că retrocedările guvernului Tăriceanu au fost o rușine a timpului nostru. Mai ales ce s-a întâmplat în orașele ardelene și mai ales la Cluj-Napoca. A demonstrat, cu documente, cum românii au fost alungați din clădirile construite prin jertfa lor. Rămâne un istoric izvorât, mai ales, din faima arhivelor. În opera sa, istoria Maramureșului ocupă un loc privilegiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu