de Gheorghe Pârja
În pruncie, când mă trimitea tata cu caii de mas,
adică la păscutul de noapte, cu cei care eram, tineri păstori, ne culcam pe
spate și număram stelele. Vedeam cerul imens. Ne-am sfătuit, între noi, să ne
luăm o porție de cer. Și acum îl am în privire, cerul ales de mine, din Valea
Mătrăgunii. Și astăzi mi se pare un splendid joc, de a depăși condiția de om al
pământului. Mi-am adus aminte de această aventură a spiritului pruncesc când am
citit, recent, un interviu, în revista Formula AS, cu admirabila interpretă
Maria Casandra Hauși. Care are și ea partea ei de cer în muzica românească.
Repertoriul ei vine dintr-un adânc de vreme, iar interpretarea ei nu este dată
oricui. Casandra, deși nu este născută la sat, unde se plămădește acest gen de
muzică, ci în Baia Mare, a învins obiceiul știut de mine. A avut norocul să
trăiască într-o familie iubitoare de cultură, care a știut ce înseamnă
libertatea alegerii drumului în viață.
Îmi aduc aminte, cu plăcere, de tatăl ei, poetul Vasile Hauși, cu care am
împărțit un bun timp literar băimărean. Apoi, mama, Doina Ileana, a rămas ca un
meștergrindă din casă. Fratele Cantemir i-a netezit calea, a învățat-o să pună
piciorul pe locuri sigure, să încerce rezistența rădăcinilor, dar și tandrețea
urmelor pe zăpadă. Maria-Casandra vorbește profund și expresiv despre doină,
genul cu care se confundă. Pentru ea, doina este iubire. Doina este născută
dintr-o mărturisire pornită dintr-o inimă curajoasă, responsabilă și demnă. Și
ne spune Maria Casandra: „Doina nu se lamentează, este un cântec de izbândă.
Este ca apa: pură, limpede, dreaptă, veșnică, tămăduitoare. O dată o văd în
ochii mamei, alteori o pot închipui în soare, deseori o simt ca pe un munte,
alteori ia chipul unui brad semeț, ori al unui râu, alteori o văd în zborul
păsării. Nu pot spune că este tristă, că nu este! Este înțelepciunea de după
tristețe. Pacea omului înseninat. În ea găsești nădejdea poporului nostru,
credința și dragostea lui. Doina, horea maramureșeană, este o mărturie
străbună. Cu adevărat vă zic, cu ea mi-am găsit drumul spre casă.”
Este un crez de luat în seamă. M-a cucerit formularea, adică definiția pe cont
propriu a unui sentiment curat. Face o reverență Mariei Tănase, socotind că a
avut curajul să fie ea însăși. Cum și Casandra și-a luat cerul ei, cum mă jucam
și eu cu cerul în tinerețe. Se identifică cu doina, dar iubește și cântecele
epice, baladele istorice, de vitejie, de haiducie. Da, doina, sau horea lungă a
consacrat-o. O prețuiesc mult pe Casandra, deoarece are o zicere a ei, seamănă
numai cu ea. Dar și pentru că are un respect pentru Nicolae Pițiș, rapsodul
popular care este Tezaurul Viu. Casandra este o instituție a recunoștinței
pentru Badea Mniculai din Țara Lăpușului. Fascinația a venit dinspre filmul
Pintea, unde vocea lui Pițiș completa perfect cadrele din film. După ce l-a
cunoscut, între o absolventă a Academiei de Muzică și un rapsod lăpușan se
poartă discuții despre tehnica vocală, de estetică în interpretarea vocală, de
măiestrie a cântului. Se înțeleg fără dificultate despre pauza de expresie.
Casandra îi face un portret admirabil. Cum calcă el pasul? Cu mâinile la spate,
sămăluind, gânditor, calm, atent, hotărât. Ai impresia că sub fiecare pas al
lui, pământul prinde rădăcină. Badea Mniculai face o formulare proprie la
frazarea melodică, care se învață la Academie: „S-o duci tomna cum mere Muntele
Gutâi.” Dar cum sunt Munții Gutâiului ca legatto de expresie? Zice Pițiș: „sunt
sinuoși, prelungi, neîntrerupți.” Pentru Casandra, Nicolae Pițiș este: „un om
viu, un om spiritual, carismatic, cu un deosebit simț al umorului, având o
remarcabilă inteligență nativă, un om harnic, cu frica de Dumnezeu, și iubit de
Dumnezeu. Iar eu, la rându-mi, am meritat puțin din toate acestea. În timp, am
dobândit pricepere, am avut răbdare și încredere.”
A descoperit în el darul unui pedagog minunat. Este imprevizibil, spontan,
liber precum horitul. Este omul care merge și se întoarce cu Binele acasă. Din
nou, îi mulțumesc Casandrei pentru acest meritat respect. Deoarece Nicolae
Pițiș a fost și pentru alții model și îndrumător, dar nu i s-a întors binele
făcut. Pe Casandra nu o prea cunoaștem. Am văzut-o alături de Nicu Covaci, a
susținut concerte prin America, Anglia, Turcia, Italia, Grecia. Și prin multe
orașe din România. Este deținătoarea Marelui Premiu și Trofeul Festivalului
Național „Maria Tănase” Craiova, ediția XX. Îmi este dor de un concert al
Casandrei în Baia Mare. Un turneu prin Maramureș. Iar noi să stăm sub cerul
Casandrei. Cum am avut și eu cerul meu când eram de mas cu caii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu