vineri, 13 august 2021

Poesis - Mircea GRUMAZ



 prea

mi-am pus niște picături de lacrimi în ochi,
prea mi-am secat emoțiile,
prea s-au trezit coșmarurile să mintă,
prea n-a mai fost iubire în sufletul meu.
sunt cel mai trist din cei cu zâmbetul pe buze,
prea mi s-au înecat corăbiile prieteniei,
prea mi s-a plictisit singurătatea,
prea multă iubirea aveam de dat.
mi-am convocat îngerul de serviciu,
prea nu mai știam să gândesc fericiri,
prea s-au dus versuri in pagini nemeritate,
prea mă îndrăgosteam în fiecare zi de cineva.
mi-am pus mai apoi și zâmbet pe buze,
prea am visat nemuriri la pătrat,
prea mi-am citit bătrânețea din trup,
prea mi-am trimis tot sărutul la îngeri.
dacă nu mă întrebi, nu voi avea un răspuns,
prea multe vorbe întinse pe drum,
prea multe timpuri plecând fără sens
dar și-un te iubesc, niciodată prea puțin!
13 august 2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu