A apărut şi am primit imediat prin Poşta română (mulţumim) Revista internaţională de cultură, artă şi literatură „Amprentele sufletului”, anul VIII, numărul 2, aprilie-iunie 2022.
Editorialul acestui număr este semnat de
preşedintele de onoare Nicolae Vasile şi se numeşte „Înaltul cerului şi fundul
pământului”, în care-şi pune întrebări existenţiale şi vorbeşte despre situaţia
politică actuală, inclusiv despre războiul ruso-ucrainean şi concluzionează că:
„Asta este esenţa războaielor actuale, atât cele din mintea omului cât şi cele
din populaţia pământului. Cine compară fundul pământului cu înaltul cerului îl
favorizează injust pe primul, uită că acesta este finit, iar înaltul cerului
este infinit. Să credem în infinit, pentru că şi gândirea omului este la
fel!...”
Geo Călugăru are un eseu interesant numit „Marin
Preda descoperitorul noului Ulise – Ilie Moromete”; Mariana Popa-Potaisa devine
sentimentală când vorbeşte despre oraşul natal Turda, în proza „Trăiri
sacralizate de amintiri despre acasă”;
Poetul Florică Dan ne propune patru poezii; Violeta Bobocea poposeşte, cu
ajutorul condeiului său, în mirificul
Maramureş în file de reportaj numit „La
Porţile Cerului” şi vorbeşte despre filmul lui Mircea Mureşan „Pintea haiducul”
şi de Mănăstirea Bârsana, loc sacru, de întâlnire cu Dumnezeu.
Capitolul sau
rubrica „Cuvântul de astăzi, cuvântul pentru viitor”, redactor Roxelana Radu, este dedicat a nu mai puţin 23 de
scriitori, printre care şi maramureşenii Nelu Danci, Grigoraş Ciocan şi
subsemnatul. Ceilalţi autori sunt: Roxelana Radu, Ioan-Aurel Rus, Gheorghe
Mancaş, Marlena Dobrescu, Maria Bingert, Firuţa Mureşan, Vasile Groza, Ioana
Bocicu, Marius Ionescu, Daniela Vâlceanu, Monica Andersen, Marian-Ahil Nica,
Petronela Mocanu, Mirela Penu, Florica Munteanu Cuc, Delia Copândean, Vasilica
Zaharagiu, Mihaela Avram, Maria N. Boştină şi Michaiela Boancăş.
Secţiunea „Zbor spre înălţimi” redactată şi îngrijită de Camelia Boţ cuprinde materiale (îndeosebi poezie) semnate de: Camelia Boţ,
Paul-Andrei Ripa, Viorel Sterian, Liliana Răcătău, Mirela Cocheci, Mariana Popa-Potaisa, Nicolae Vasile, Constantin-Nicolae
Gavrilescu, Nicu Doftoreanu, Ioan Ganea-Christu, Luminiţa Trăistaru, Viorica
Floroiu, Iuliana Cozma, Viorica Crecan, Lenuţa Szabo, Violeta Andrei-Stoicescu,
Maria Gherasim, Eugenia Calancea, Cornelia Gheorghe, Nicoleta Lupu şi Dinu
Moldovan.
Şi ultima parte a revistei „Pe aripi de vis”,
redactor Ana-Liliana Mihai conţine creaţii originale semnate de: Ana-Liliana
Mihai, Ana-Maria Sotir, Tamara Nazarii, Tudosia Lazăr, Alina Lucy David,
Victoria Iuga, Didina Dumitraşcu, Ana-Maria Ştefănescu, Luminiţa Georgescu,
Olga Grăjdianu, Ely Rossi, Voichiţa Morar, Lavinia Stamatoiu, Viorica Alexandra
Păduraru, Cristian-Olimpiu Polifronie şi Eugenia Enescu-Gavrilescu, membră în
Grupul de iniţiativă a revistei „Amprentele sufletului”.
Pe ultima copertă a revistei poeta Ioana Bocicu ne transmite
un îndemn, prin intermediul poeziei „Iisus,
Marele Mântuitor”: „Creştini, deschideţi fiecare poarta,/E timpul de-a schimba
a noastră soartă,/E timpul să-nţeleagă toată omenirea,/Că Iisus ne-a dăruit şi
viaţa, şi iubirea!”.
Cei care doresc să colaboreze la această revistă
valoroasă pot trimite materiale, creaţii proprii (poezie, proză scurtă, critică literară,
eseu, reportaj, etc ) pe adresa de mail ofice.amprentelesufletului@gmail.com
GDL

Întotdeauna ați scris frumos
RăspundețiȘtergereFrumoase Antologii
Frumoase reviste pline cu poezii minunate
Va felicit și succes in continuare