Trezirea din vis
Mă trezește-un miros isteț de cafea,
Mă smulge dintr-un somn al împăcării…
Urcam un dâmb color cu pruni văratici –
Tot îmi croiam în minte-un ideal
Și la un crâng de-aluni voiam s-ajung
Ca să culeg la nemurire flori de câmp,
Închipuindu-mi că te afli după deal…
Cum de pe-o tablă ștergi ce se scrisese,
Fug visele răzlețe, speriate
Ca și copii timizi prinși la cireșe…
Crâng
Mai era o enigmă, un vag amănunt,
Îmi scapă-n uitare ca o creangă de gând...
Cum în răspărul apei urcă sturionii
Ca să-și sădească viața viitoare,
Reiau grijile vieții – mărunte, trecătoare.
A altor bucurie mă fac a fi a mea
Și orice mugur proaspăt îmi mângâie privirea;
Silesc acum uitarea să ia în seamă chipuri
Din viață scurse-ntocmai ca apele-n nisipuri…
E-o stranie-mpăcare și visele prevăd –
Cu cei dragi ție-n lume să te mai vezi odată,
O cruce-n orizont cu trupul ei de piatră
Rezumă drama sorții pentru cei ce văd.
Iluzia visului
Trăiește-Ancuța
mea în mine
Mai
mult decât trăiesc eu însumi;
Cu
rana inimii deschisă,
Mă
văd trăind în alte vise,
Şi-mi
pare că nu m-am trezit.
Custode-ntr-un
muzeu de lacrimi
Și
de nostalgice batiste,
Tresar
de câte-o clipă dulce,
Printre
atâtea lucruri triste:
Umbrelă
galbenă de soare
Rotea
deasupra domnișoara,
Zâmbea
de-atâta tinerețe –
Cum
în cornetul de-ngheţată,
Nu
este chip să mai încapă!
Mai
pune că era curtată –
Şi
câţi băieţi erau în preajmă!
De
lume nu avea habar,
Se
prindea repede de glume,
Şi
răspundea cu-atâta har!
În
uliţă de apărea, sau doar la poartă,
Stârnea
în jur atâta vorbă
Şi-atâta
iz de primăvară!
Azi,
susurul de plopi se-adaugă la plânsu-mi –
Ancuţa
mea trăieşte-n mine
Mai
mult decât trăiesc eu însumi.
O,
Ancuţa, de-ai vedea de-acolo de-unde eşti
Cum
mă-ngrijesc de tot ce-ţi plăcea ţie…
Muşcatele
de mult le-am înşirat pe trepte
Aleea
ca de-un zid se sprijină-ntre flori
Şi-atâta
e-o verdeaţă la noi în faţa casei…
C-ai
tresări cu zâmbet când ai intra pe poartă.
Întocmai
ca şi tine, nici fir de buruiană
Nu
las printre legume, sau s-asuprească floarea…
De
la o zi la alta, tund florile trecute,
Smulg
volbura vicleană de orişiund-s-ascunde…
Şi-atâta
e o pace sub vişinul din curte!
Mi-nchipui
că în toate tu mă priveşti voioasă,
Că-ţi
seamănă gazonul în suflet bucurie
Şi
ţi-ai dori ca vara să ţin-o veşnicie.
Îmi
porunceşti dintr-un ungher de suflet
Să
trec prin sărbători cu vrednicie:
Să
pun tei la poartă de Rusalii, şi de Sânziene,
Cruce
de flori să fac şi s-o anin pe streşini.
Toate
mi-s dragi că ţi-erau ţie dragi…
Hrănesc
o-nchipuire cu floare de cuvânt,
De
ziua Cincizecimii îţi duc crini la mormânt
Să
zică toată lumea ce vine pe cărare:
S-a
gătit de sărbătoare doamna educatoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu